Pînă acum, de fiecare dată cînd spectrul războiului amenința omenirea, apăreau mișcări ale societății civile care militau pentru stoparea cursei înarmării și, în general, pentru pace.
Ne amintim că, în timpul războiului din Vietnam, în SUA a luat naștere un val uriaș de proteste față de acesta, sintetizat de sloganul „MAKE LOVE, NOT WAR”, care s-a răspîndit rapid în întreaga lume, mai ales cu ajutorul unui cîntec compus de legendarul John Lennon, solistul formației „Beatles”, cîntec intitulat chiar așa: „Make Love, not War”. Prezența lui John Lennon la manifestările publice antirăzboi a prins contur mai ales prin alt cîntec militant, care a devenit repede cunoscut de milioane de oameni de pe întreaga planetă, „GIVE PEACE A CHANCE” (Dați păcii o șansă):
https://www.youtube.com/watch?v=C3_0GqPvr4U
Atît de puternic devenise acest mesaj uman de pace, încît, pînă și la concursurile de Miss din lume, concurentele afirmau acest mesaj umanitar „Să fie pace în lume”!
Pînă și cel supranumit „Dictatorul din Carpați”, Nicolae Ceaușescu, în toate discursurile sale, alături de preocuparea pentru construirea „orânduirii socialiste”, punea mereu în centrul politicii externe „apărarea păcii”. Iată un pasaj din 1987: „Punînd pe primul plan dezvoltarea economico-socială, edificarea orînduirii socialiste, partidul şi statul nostru desfăşoară, totodată, o politică externă activă, de extindere a relaţiilor cu alte state, de apărare a păcii, a independenţei popoarelor”.
Cei care au trăit acele vremuri știu că noțiunea de „Război rece” desemna conflictul mocnit între NATO și „Tratatul de la Varșovia”, mai exact și mai corect spus între SUA și URSS. Acum asistăm la o variantă a aceluiași conflict mocnit, în care confruntarea directă se dă între SUA și Federația Rusă, de partea americanilor situîndu-se mai mult formal și celelalte țări membre NATO.
În aceste săptămîni, de cînd escaladarea tensiunii dintre SUA și Rusia atinge cote din ce în ce mai îngrijorătoare, ca și cînd s-ar aștepta doar „împușcătura de la Sarajevo” pentru a începe războiul, am încercat să identific reacții ale partidelor în favoarea păcii sau poziții pacifiste ale analiștilor politici din spațiul public românesc sau măcar ale ONG-urilor societății civile. Rezultatul? Nimic!
Și mă întreb: chiar nu mai vrea nimeni să trăiască în pace, toți vor război? Pentru că așa pare, de parcă i-ar fi lovit cineva cu leuca pe toți. Iohannis s-a excitat în văzul tuturor cînd l-a auzit pe Macron că va trimite 200 de mercenari francezi în România și aproape că a ejaculat cînd l-a auzit și pe Biden că va spori efectivul american de la noi! L-a urmat prim-ministrul Nicolae Ciucă, general, deh!, apoi Dacian Julien Cioloș și, putea lipsi junghiul din gripă?, chiar Marcel Ciolacu. Iată, spre exemplu, ce spunea acest agarici din fruntea PSD: „Am salutat intenția președintelui Macron de a trimite trupe în România, în contextul demersurilor NATO de asigurare a protecției frontierei de Est a Alianței”. Păi, nea Marcele, nu te sparie gîndul că Macron a decis să-i trimită aici soldați fără să te întrebe și pe matale? O fi bine?
Cum, domn’e, într-o țară cum este România nu s-a găsit nimeni, dar absolut nimeni să transmită un mesaj de pace atît către Rusia, cît și către SUA? Măcar așa, de dragul unui exercițiu corect din punct de vedere politic, unul să fi spus: „Fraților, să distrugem armele, să deschidem calea negocierii și să încercăm să împiedicăm un război devastator, care ne-ar putea distruge și pe unii, și pe alții!” Nu! N-a fost nimeni care să se ridice împotriva războiului, de parcă toți abia ar aștepta să devină eroi pe cîmpul de luptă!
Și știți de ce mi-e teamă? Că dacă începe războiul, tocmai vestitorii lui de azi își vor lua pentru ei și pentru copiii lor scutiri de front, își vor descoperi boli incurabile care să-i țină departe de linia întîi! Ar muri, pînă la urmă, pe front tot prostimea care acum se uită liniștită la zăbăucii ăștia ce se întrec acum în a ridica în slăvi cultul războiului.
Ce ciudată a devenit lumea! Cu atîtea ONG-uri ce au sute de mii de membri, societatea civilă nu-și găsește o voce care să spună răspicat, ca tinerii din anii ’65-‘70: „Make Love, not War” sau „Give Peace a Chance”! Dar, așa este în societatea civilă cu epoleți.
Fii primul care comentează