
Fondul Monetar Internațional a anunțat printr-un comunicat de presă ca a ajuns la un acord pentru punerea în practică a unui plan de ajutorare în total de 15,6 miliarde de dolari împreună cu guverul ucrainian.
„Sunt încântat să anunț că echipa FMI a ajuns la un acord cu autoritățile ucrainene cu privire la un program de 4 ani susținut de FMI, cu acces solicitat de 11,6 miliarde DST (aproximativ 15,6 miliarde USD), sau 577% din cota Ucrainei. Acest acord este supus aprobării de către Comitetul executiv al FMI, urmând ca acest acord să fie analizat în următoarele săptămâni.” a declarat șeful misiunii FMI la fața locului, Gavin Gray.
Planul urmează să sprijine redresarea economică treptată, creând în același timp condițiile unei creșteri pe termen lung într-un context de reconstrucție după conflictul cu Rusia și pe drumul aderării la Uniunea Europeană.
„Obiectivele guvernului ucrainean sunt de a sprijini economia în aceste circumstanţe excepţionale, de a restabili credibilitatea financiară pe piaţa datoriilor şi de a sprijini redresarea în vederea aderării la UE.
Dincolo de oribilul cost uman, invazia rusă a Ucrainei continuă să aibă un efect devastator asupra economiei: PIB-ul a scăzut cu 30% în 2022, o mare parte a aparatului industrial a fost distrus şi sărăcia a crescut” a mai declarat Gavin Gray în comunicatul de presă.
O reacție legată de acordul dintre FMI și guvernul ucrainian a avut și secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen care a dat un comnuicat de presă în care declară:
„Sprijin anunțul din partea Fondului Monetar Internațional conform căruia a ajuns la un acord cu Ucraina privind un program de 4 ani pentru Fondul extins pentru 15,6 miliarde de dolari. Un program FMI ambițios și condiționat în mod corespunzător este esențial pentru a susține eforturile de reformă ale Ucrainei, inclusiv pentru a consolida buna guvernare și a aborda riscurile de corupție și pentru a oferi sprijinul financiar atât de necesar.De asemenea, va întări asistența economică pe care Statele Unite și partenerii noștri au oferit-o, care finanțează servicii esențiale precum școli, spitale și personalul de primă intervenție și care oferă sprijin vital economiei ucrainene. Acest acord este un pas important către un program și reflectă luni de lucru în colaborare între FMI și guvernul ucrainean, susținut de Trezorerie și alți parteneri ai Ucrainei. Statele Unite vor fi alături de guvern și de poporul Ucrainei atâta timp cât va fi nevoie în fața războiului nedrept, ilegal și imoral al Rusiei.”
Fii primul care comentează