O jurnalistă care suferea de boli psihice grave, internată chiar fără voia sa pentru tratamente repetate, se ocupa de investigații jurnalistice. După trei tentative de suicid și tratamente sub supraveghere medicală, jurnalista se sinucide. Ce vi se pare mai grav? Faptul că un om cu asemenea probleme medicale grave (trei tentative de suicid) se ocupa de investigarea abuzurilor, nedreptăților și ilegalităților din societatea românească? Sau reacția discutabilă a unor jurnaliști care iau în discuție moartea acesteia și susțin că:
– „Oamenii ăia sunt tulburați psihic, produceau materiale de presă. Pixul domnișoarei Marin e o armă. Care folosită cu ticăloșie poate distruge destine” (acuzație folosită de chiar ziarul Libertatea în lansarea unui Apel semna în cele din urmă de sute de ziare).
Pentru a ilustra și mai grăitor afirmațiile considerate grave, revoltătoare și inadmisibile din ”marele” protest inițiat de Libertatea, reproduc mai pe larg din exprimările lui Victor Ciutacu, transcrise chiar de ziarul Libertatea:
”CIUTACU: Conștiincioasă. Fata asta făcea anchete după ce avusese trei tentative de suicid și trei intrări la Spitalul 9, la Obregia. Da? Nu-ți pui tu problema tu, ca angajator… Bun, fără să-i limitezi dreptul de muncă, Doamne ferește!, dacă fata aia e în deplinătatea facultăților mintale și dacă fata aia e în deplinătatea responsabilității de a-i pune niște anchete grele în brațe? Că nu știu, că poate Doamne ferește, dovadă că nu era stabilă psihic și emoțional că s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Da. Ai vreo garanție, dincolo de scriitura corectă și de documentele prezentate, că ancheta aia e făcută în afara unei rătăciri, din desele rătăciri pe care le avea fata asta. Te întreb? E un al doilea caz în același trust de presă și n-am nicio problemă cu Tolontan. Nu mă apuc să-l învinovățesc acum. Dacă vă aduceți aminte acum vreun an de zile ăia de la Gazeta Sporturilor și de la Libertatea îl căutau pe … (n.r. – numele ziaristului de la GSP), jurnalist vechi, care tot așa plecase de acasă până la piață și nu s-a mai întors vreo trei zile. Pe …, mă rog, l-au găsit într-un apartament gol al soacrei sale. Și (n.r. – el) tot așa, cu niște internări avute. Oamenii ăia sunt tulburați psihic, că nu vreau să spun mai mult decât atât, produceau materiale de presă. Tu, ca angajator, nu-ți pui problema, bă, dăm drumul pe piață la ce produce omul ăsta? Dincolo de talent, dincolo de profesionalism”. (DERAPAJ. Cum a prezentat România TV moartea ziaristei Iulia Marin: „Au folosit-o și au lăsat-o să moară. Pixul domnișoarei Marin e o armă. Care folosită cu ticăloșie poate distruge destine)”
Ce este foarte grav în această afirmație? Că Victor Ciutacu este de obicei grobian sau că are dreptate în ce spune? Nu cumva avem de-a face cu o concluzie provenită din nenumărate exemple din lumea contemporană? Ce este atît de grav în afirmația că pixul este o armă care poate distruge destine? ”Pixul….. e o armă. Care folosită cu ticăloșie poate distruge destine”.
Afirmația poate fi considerată extrem de corectă și de cumplită. Este celebru romanul lui Heinrich Böll, (laureat al Premiului Nobel pentru Literatură) intitulat ”Onoarea pierdută a Katharinei Blum”, distins și cu premiul Pulitzer. A devenit și piesă de teatru și libret muzical. Pentru cei care nu au citit romanul sau care nu știu despre ce este vorba, reproduc o simplă prezentare a cărții difuzată pe internet de Editura Libris:
”Katharina Blum, menajera, bucatareasa și chelnerita liber-profesionista, deosebit de apreciata de angajatori si de toti cei care o cunosc, il intalneste pe Ludwig Gotten la o petrecere data de nasa si protectoarea ei. Cei doi se indragostesc si decid sa-si petreaca restul noptii împreuna, la Katharina. A doua zi, pentru tanara îndragostită incepe cosmarul. Anchetata de poliție pentru favorizarea unui infractor, este, in plus, victima unui tabloid care îi distruge reputația, prin răstalmaciri, denaturări și pure calomnii. Într-o epoca în care nimic nu stă în calea jurnaliștilor când vor să creeze o poveste de senzație, onoarea pierdută a Katharinei Blum este deosebit de relevantă”.
”Onoarea pierdută a Katharinei Blum” este capodopera care vorbește lumii moderne despre răul pe care îl poate face presa bulevardieră și presa în general, atunci cînd o ia razna în goana sa după senzațional. Mesajul cărții lui Heinrich Böll este valabil pentru toți jurnaliștii, inclusiv pentru cei de la România Tv sau pentru cei de la Libertatea.
Rog cititorii să nu mă considere un susținător al lui Victor Ciutacu. Consider jurnalistica de la România Tv de cea mai proastă factură, ca parte din familia presei care a urmat după ziarul Infractorul și OTV și din care, pentru o bună bucată de vreme, a făcut parte și ziarul Libertatea.
Nu cumva prin acest apel se încearcă altceva și o acoperire de responsabilitate?
Ca să nu cădem pradă unei campanii de mistificare, invit cititorii să răspundă singuri la întrebarea noastră, formulată pe coloana dedicată special răspunsurilor din partea lor.
Fii primul care comentează