Schimb de replici dur în Camera Deputaților

În timpul ședinței Camerei Deputaților pentru dezbaterea supraimpozitării companiei austriece OMV, a izbucnit un schimb de replici jignitoare pe tonuri ridicate între deputații AUR, Dan Tănasă și Ringo Dămureanu  și Adrian Solomon, deputat PSD și președintele comisiei.

Ședința a fost convocată de către președintele comisiei, Solomon, fără a avea cvorumul necesar, încălcând prevederile din regulament.

Potrivit ART.53 din Regulamentul Camerei Deputaților, convocarea ședințelor comisiei se face cu cel puțin 24 de ore înainte de către președintele acesteia, sau în lipsa acestuia, de un vicepreședinte care îl înlocuiește și pentru ca ședințele să se desfășoare regulamentar este necesară prezența majorității membrilor.

Conform Deputatului Ringo Dămureanu  ședinta nu a fost convocată cu 24 de ore înainte și nu s-a realizat cvorumul necesar, având doar 10 semnături din 22.

Acesta pune dovezile nerespectării Regulamentului chiar pe pagina sa de Facebook:

Spiritele s-a încins atunci când deputatul AUR, Ringo Dămureanu i-a cerut președintelui comisiei lămuriri cu privire la organizarea neregulamentară a ședintei, moment în care deputatul PSD a început să-i adreseze cuvinte jignitoare:„Ești prost”

Întrebat de către Dămureanu de ce îl face prost, Solomon a replicat:„ Nu eu, mă-ta te-a facut”

După această replică, deputatul Dan Tănasă a sărit în apărarea colegului său de partid:„ Am ajuns să ne înjurăm de mame în plen? Domnule Președinte, colegul dumneavoastră mă jignește de mamă”

Într-o discuție telefonică cu reporterii de la ziarul Top Secret, Dan Tănasă a declarat că îi pare rău pentru ieșirea pe care a avut-o în plen, dar a fost provocat de către Adrian Solomon.

„Eu niciodata nu m-am dus să-i jignesc gratuit” a mai adăugat Tănasă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*