
Sunteți la curent, cei care ascultați Gold FM sau care citiți editorialele mele, cu teoria mea conform căreia greva profesorilor, în afara unor necesare ajustări de salarii, dar și de evaluări, a fost iscată în mod artificial, probabil dinspre Klaus Iohannis, foarte posibil, pentru a bloca rotația guvernamentală, care l-ar fi așezat pe Marcel Ciolacu în poziția de prim-ministru. Klaus Iohannis ar fi rămas fără influență reală în interiorul guvernului, așa cum nu-i mai place, cum nu este obișnuit, pentru că Orban, Cîțu, Ciucă n-au fost altceva decât niște prelungiri ale voinței lui Klaus Iohannis; de altfel, acest lucru s-a văzut nu doar în guvernarea haotică, ci și în anumite decizii cu tendință sau cu profit de la cei de la OMV, până la alți apropiați de Klaus Iohannis. |
Așadar, această grevă și ceea ce se învârte în jurul acestei greve pentru mine reprezintă un atac al Statului Paralel, și am foarte multe date pe care am să le pun pe masă în următoarea perioadă, la Ciolacu în scopul blocării așezării lui pe fotoliul de prim-ministru.
Am vorbit despre gornistul Nistorescu. Printre cei care cam de 24 de ore încep să dea mare, mare dreptate sindicatelor din învățământ, în condițiile în care profesorii, în majoritatea localităților, a școlilor, a universităților, merg la cursuri, deci printre cei care credibilizează această acțiune se află și Cornel Nistorescu. De ce i-am zis gornist? Pentru că s-a înscris să sune trompeta astăzi. Diseară, Ion Cristoiu trebuia să aibă un interviu înregistrat cu Adriana Bahmuțeanu, iar aseară, la insistențele lui Nistorescu, l-a programat pe Nistorescu pentru această seară, al cărui interviu, de asemenea înregistrat, trebuia să fie săptămâna viitoare sau peste două săptămâni, marțea, la Gândul, unde face Ion Cristoiu interviuri, motivația fiind, vezi, Doamne, că Nistorescu ne anunță un fapt senzațional în acest interviu și de-aia a trebuit să fie reprogramat pentru această seară, anume că, dacă vine Marcel Ciolacu prim-ministru, zice Nistorescu, americanii o să fie așa de supărați, că n-o să mai primească banii pe armament de la români.
Vă dați seama ce a fost în stare acest agent a lui Coldea, pe numele său Cornel Nistorescu, să scoată pe goarnă? De-aia am zis gornistul. Că Ciolacu nu-i acceptat deloc de americani și este atât de neacceptat de către americani, încât ăștia o să refuze banii pe armament. Acolo Nistorescu, în acest interviu care a fost înregistrat de vreo 10 zile, atenție, deci se știa, își exprimă îndoiala că Marcel Ciolacu va ajunge prim-ministru, că știe el că niște evenimente se coc. Deci el acum 10 zile știa că se coc niște evenimente care să-l facă pe Ciolacu să nu ajungă prim-ministru. Ce semnifică asta? Că ăștia de teapa lui, gorniștii Statului Paralel, au fost anunțați dinainte pentru ca să fie alerți și la momentul potrivit să sară la beregată. Și Nistorescu, cât e el de gras și de șleampăt, a sărit, dom’le, în sus, mai mult decât un șnițel, ca s-o dea la o parte pe Adriana Bahmuțeanu de la interviul care era programat pentru această seară împreună cu Ion Cristoiu, să intre înaintea rândului să ne anunțe că Ciolacu nu trebuie să fie așezat în funcția de prim-ministru că nu-l vor americanii, că nu ne iau banii pentru armamentul care ne vine peste 10 ani.
Marcel Ciolacu, vezi că ai de-a face nu doar cu gorniști ca Nistorescu sau cu „dulapuri” precum Iohannis. În spatele lor este un întreg mecanism care vă poate doborî dacă nu vă pregătiți corespunzător.
Fii primul care comentează