
Președintele AUR, George Simion, i-a lansat mai multe întrebări premierului desemnat Marcel Ciolacu și a spus că este curios să afle răspunsurile, asta pentru că AUR vrea să știe cu cine va guverna din anul 2024.
”M-am uitat, așa, astăzi în sală și n-am înțeles cine face circ și scandal. ”Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară” – am citat din Eminescu.
În discursul meu de azi nu o să vorbesc despre Omar Hayssam, nici despre benzinăriile și farmaciile de Buzău, nici de studiile nefăcute la timp, nici de partenera de viață care controlează subvențiile, nici de cei 90% dintre cei din anturajul dumneavoastră care sunt angajați la stat.
Vreme de un an și jumătate am avut un Guvern și activitatea a fost nesatisfăcătoare. Vom avea un an și jumătate alt Guvern, condus de Marcel Ciolacu. AUR are un program de guvernare și ne interesează foarte mult cu cine vom guverna din 2024.
Ați promis că veți tăia din comunele care au puțini locuitori și din primăriile cu aparat de lcuru generos.
Vrem să știm la ce v-ați referit când ați spus că românii sunt sclavii moderni ai Europei. Noi suntem iobagi, care aveau obligația să munească 52 de zile pentru stat. Asta era în 1512, dar astăzi este mai rău, pt că românii lucrează 2 zile pe săptămână pentru stat și a treia ca să plătească taxele.
Vrem să vedem de ce vreți să adoptăm moneda euro. Am vorbit cu specialiști și ne-au spus că nu este momentul potrivit.
Vrem să știm de ce nu ați spus nimic despre spațiul Schengen.
Facem ceva cu gazele din Marea Neagră. Îndrăznim să beneficiem de gazele României? Va fi iertat în continuare OMV-ul de plata taxelor? Care va fi politica dumneavoastră?
Vedem componența acestui Guvern. La Justiției ați pus-o pe păpușa lui Vlasov, la Agricukltură pe păpușa lui Paul Stănescu, nu mai vorbim de batjocura de la Sănătate.
Probabil că Kelemen Hunor și-a făcut calculele și a văzut că aceasta este o corabie care se scufundă și de aceea v-a refuzat politicos. De obicei UDMR alegea cu cine guvernează.”, a spus George Simion.
Liderul AUR, George Simion, a anunțat că partidul său va boicota ședința de votare a Guvernului Ciolacu. Simonis spune să votul se face pe repede înainte și că AUR nu poate vota o ordine de zi care i-a parvenit cu câteva minute înainte de ședință.
„Mulțumesc, sunteți nou în funcția de președinte al Senatului (n.r – către Nicolae Ciucă, noul lider al Senatului). Vă rog să anunțați și voturile contra când apar, aveți tot timpul să învățați. Ordinea de zi s-a anunțat cu minute înainte, vrem să ne anunțăm protestul și noi nu vom vota guvernul care este votat pe repede înainte”, a spus Simonis.
sursa-StiripeSurse
Fii primul care comentează