Colegilor mei plecați dincolo, dar și celor prezenți, căutători și păstrători ai Adevărului!
Tirania este confortul în care se rostogolesc sufletele mărunte, dominate însă de ambiții înalte. Este o formă de subjugare de care riști să nu mai scapi ușor; poate dura decenii sau chiar secole dacă nu reușești să-i recunoști la timp semnele, dar mai ales dacă nu lupți împotriva ei.
Uneori timpul nu mai are nici răbdarea de a îndura, după cum nu mai are nici îngăduința de a ne aștepta. Va trebui să ne trezim, să ne ridicăm și să încercăm să găsim soluții pentru a eradica una dintre cele mai detestabile plăgi ale umanității, totalitarismul izvorât din tiranie!
Amatorii politici cocoțați în scaune care le-au depășit cu mult așteptările se comportă precum zapcii, impun birurile pe care mai apoi le adună și le socotesc periodic, trecând de la o categorie profesională la alta, într-un proces pe care-l aclamă ca fiind unul de reformă. Într-o zi sunt medicii, în alta profesorii, mâine pot fi magistrații și militarii, ,,specialii” cum le tot spun, într-un dispreț al legii, acești reformatori de ocazie.
Ies pe rând, împăunați, respirând grav și indignați că, deși până acum, timp de peste 25 de ani, nimeni nu a găsit nicio soluție pentru unii care au pretins, primit sau și-au ,,atribuit” venituri pe care nu le meritau, iar, astăzi, când, în sfârșit, au identificat soluția miraculoasă, prea puțini sunt acei care le recunosc meritele.
Cu pieptul înainte, acești giganți ai politicii actuale, se clătină când pe un picior, când pe altul, întorcând capul într-o parte, cu o aparență de discreție, încercând să-i convingă pe cei din apropiere, dar și pe cei lipsă de la întâlnire, dar care le privesc cu interes de acasă nelipsitele intervenții triumfale, pline de soluții dintre cele mai bizare, gândite în disprețul legii.
Cine să mai asculte argumentele legate de profesionalism, calitate, dăruire, sacrificii, modele umane sau reprezentativitate, autoritate instituțională, când sunt atâtea surogate în măsură să aducă satisfacții celor avizi de putere! Slugărnicia, lingușeala, ipocrizia, lașitatea și lipsa de caracter sunt câteva dintre valorile care îi nominalizează și păstrează în poziții nemeritate, dar cu putere de decizie, pe unii dintre jucătorii politici!
Unde să mai așezăm trădarea peste toate acestea? Dimensiunile ei par să depășească întreaga noastră istorie; ce trăim astăzi nu cred să mai fi fost vreodată! Politica actuală de epurare a valorilor, deși nu este deloc una de noutate, ne apare mai ticăloasă ca oricând. Această generație de conducători lipsiți de instruire, neputincioși în a convinge prin proiecte adevărate, durabile, constructive, mulți dintre ei antrenați din timp pe culoarele statului paralel, purtători de tăvi și cafele în anii în urmă, răsplătiți între timp cu steluțe și gradații înalte, au ajuns astăzi mari demnitari, distrugând tot ce mai există autentic.
Citeam zilele trecute o opinie legată de perioada violentă când, în țară și, mai departe, în lume, s-a instalat comunismul. Aceeași agresivitate și aceeași demagogie edificate pe ura socială, de clasă, pe diferențele materiale și de instruire, toate exploatate la maxim. Anii de întuneric social, de nimicire umană par că nu ar fi trecut niciodată cu adevărat pentru români.
Propaganda actuală este una și mai periculoasă, iar actele și faptele celor care declară că poartă grija acestui popor, dovedesc că nimic nu-i oprește să distrugă ce a mai rămas curat.
Într-o noapte (fiindcă mai toți conducătorii ultimului deceniu iubesc acest interval de timp), sau poate în timpul vacanțelor judecătorești când a devenit aproape o regulă, un obicei, să fie adoptate cele mai importante decizii privind soarta justiției românești, aceste personaje gândesc acte normative în măsură să echivaleze, ca efecte, celor de altădată, de naționalizare sau expropriere.
Este dificil să vorbești despre principii și să-i faci să le înțeleagă pe aceia care nu au făcut niciodată dintr-o profesie un crez, care nu i-au dăruit parte din viața lor, nu i-au adus sacrificii, care nu au avut niciun astfel de ideal.
Au trecut aproape 80 de ani de când aceste metehne au intrat și în sufletul poporului român, mai totdeauna prin intermediul unora pentru care nicio valoare nu contează, pentru care principiile nu există, demnitatea națională este doar un precept desuet, a personajelor vândute Răului, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă, dar pe care de multă vreme l-au luat drept stăpân.
Suntem condamnați să trăim în fiecare zi o lecție a istoriei pe care nu am învățat-o deloc, indiferent de cât de multă suferință ne-a adus odată. Lăsăm plaga urii să se extindă și să ne domine sufletul, dar mai ales inima. Am permis trădării să ia locul bunei-credințe încercând să justificăm astfel poate suferința zilnică pricinuită de nevoile și neîmplinirile sociale pe care aceleași personaje le provoacă.
Le-am îngăduit să ridice copii împotriva părinților, frații între ei, să distrugă prieteniile dintre semeni și relațiile de bună vecinătate, să mintă cu perversitate, picurând zilnic din otrava neadevărurilor, a manipulărilor și a învrăjbirii, mecanisme care au subjugat mintea și trăirile multora. Tăcerea și lipsa noastră de reacție au fost și reprezintă șansa lor de a distruge tot ce mai avem.
Toate acestea nu ar fi fost posibile dacă justiția nu ar fi fost trădată de cei chemați să-i păstreze și să-i impună garanțiile. Justiția a devenit, din păcate, un joc pe care ți-ai dori să nu-l fi simțit sau descoperit așa niciodată: un joc de noroc, dar mai ales de destine!
Acum foarte mulți ani în urmă, când am îmbrățișat cu dăruire profesia de judecător, lumea mea și a generațiilor apropiate acelor ani era aceeași cu lumea corpului de magistrați care ne-au fost sau încă ne mai erau modele! Era de neconceput să crezi că poți separa generațiile unei profesii la care mulți râvneau, dar pe care puțini din exterior o puteau cunoaște și înțelege.
În acele timpuri, acum aproape 30 de ani, societatea respecta mai mult decât astăzi justiția și pe cei care o înfăptuiau, chiar dacă nu trecuse decât foarte puțin de la căderea unui regim totalitar (sau așa ne închipuiam că se întâmplase).
Noi, judecătorii acelor vremuri, dar și cei din vremurile pe care le consideram apuse, aveam un singur țel: să ne împlinim menirea! Au fost ani grei, cu un volum impresionant de cauze (uneori mii de dosare într-un singur an în portofoliul unui judecător), înregistrate pe rolul completurilor din care făceam parte, al căror număr nu l-am reproșat niciodată și a căror dificultate nu ne-a descurajat. Am mers înainte fiindcă nu concepeam altfel, iar fiecare zi ne aducea tot ce ne trebuia ca să iubim această minunată profesie.
În toți acei ani și, în continuare, până în ultima zi de exercitare a profesiei, am fost un judecător liber, independent, calități firești, dar mai ales obligatorii, care mi-au părut minunate, îndeosebi în vremurile de pribegie, la București. Am plătit pentru naivitățile legate de oameni, dar fiecare dezamăgire m-a întărit, fiindcă am știut că, probabil, a fost scris acolo, undeva, că trebuia să descopăr și, astfel, să cunosc și chipurile ascunse și hidoase care au pervertit în acești ani frumusețea adevărului.
În locul în care am crescut în această profesie oamenii aveau și mai au încă pe lângă dimensiunea profesionalismului și o legătură specială cu Dumnezeu. Crezul dreptății, dublat mereu de nevoia de înțelepciune, dar și de o rugăciune scurtă, un ,,Doamne ajută!”, șoptit ușor, sau strecurat fugar în gând înainte de a intra într-o nouă ședință de judecată, aduceau suficientă liniște și încredere.
Spuneam acum ceva timp în urmă că lumea mea s-a destrămat ușor, dar afirmam acest lucru fiindcă mi-am permis să devin nostalgică și să-mi doresc să-i mai revăd pe oamenii de altădată. Tânjesc după bunătatea și prietenia lor, după echilibrul pe care-l afișau, chiar și în cele mai dificile împrejurări, după valorile în care credeau și pe care le-au împărtășit atâtor generații care le-au urmat, generații pe care le-au integrat și cărora le-au acordat toată încrederea.
Judecătorii tinereții mele profesionale sunt astăzi tot mai puțini, dar urmele pașilor lor, a faptelor, a caracterelor alese, mi-au rămas în amintire pentru veșnicie. Judecătorii din timpurile de început nu-și lăsau jos niciodată semenii, aveau totdeauna o mână întinsă pentru fiecare, nu-i abandonau, nu-i lăsau în urmă, dar mai ales nu-i stigmatizau. Un judecător rămânea judecător chiar dacă își termina cariera.
În acele timpuri când învățam să fim judecători, fiindcă această profesie nu este una care să te asimileze într-o zi, bogăția justiției, dar mai ales măreția ei, erau date și de zestrea trecutului pe care-l purta cu sine! Indiferent cât de mult și-ar dori unii să fie astfel, justiția are o memorie bună, nu-și uită, dar mai ales nu-și ignoră trecutul; și-l asumă cu tot ce a avut bun, dar mai ales rău. Ororile justiției și manevrele dolosive din spate ies totdeauna la iveală, spre surprinderea unora, uneori mai repede decât pot crede. Nimic nu rămâne necunoscut, nespus sau neîmpărtășit până la urmă! Dar cum este să fii răsplătit în această viață pentru ce ai clădit sau demolat, să plătești pentru toate câte ai împlinit generos, sau, dimpotrivă, cu multă zgârcenie!?
Este un timp, deloc puțin, de când justiția noastră actuală a dezvelit și un alt chip, diferit de cel pe care-l știam. Am privit din perspectiva judecătorului care a învățat să vadă și dincolo de aparențe, fiindcă nu tot ce pare a fi clar este și astfel.
Mi-am luat în ultimii ani libertatea de a citi și descoperi frământările sistemului judiciar un pic diferit de cum o făceam altădată. Am învățat că lucrurile simple nu sunt deloc cum vor să ne convingă unii, și că, aproape de fiecare dată, evenimentele care vin peste justiția românească, mai ales zilele acestea, au fost puse în funcțiune de mașinațiuni mai mult decât periculoase, fiind țesute pânze de păianjen încurcate în ițele politicii despre care aminteam la început.
Cine dinamitează, șubrezește și predă astăzi justiția, procedează astfel fiindcă nu i-a înțeles menirea și nu a iubit-o niciodată! Justiția nu este monedă de schimb, nu poate face niciodată obiect al compromisurilor. Bâlbâielile și lipsa de pregătire ,,cu date” sau alte ,,informații” obligatorii, indispensabile cunoașterii și prezentării exacte a situațiilor, situații probate cu îndrăzneală în furtuna care se apropie de sistemul judiciar, reprezintă o altă dovadă a neputințelor și a trădărilor. Sunt multe de spus pe acest subiect!
Am descoperit nu doar răutatea instalată la nivel înalt, la nivel de reprezentativitate, dar și lipsa de carte fluturată dezinvolt ca un stindard de onoare. O singură împăcare sufletească pot avea în tot acest tăvălug al faptelor, anume că mulți dintre părinții și înaintașii dreptului au plecat demult dincolo și, astfel, nu mai pot descoperi cum sunt siluite principiile, măcelărite preceptele, abandonate drepturile. Și toate…. pentru un strop de putere și senzații tari, efemere, pentru satisfacerea urii care s-a instalat și a crescut ca un monstru, alimentată de personaje pe măsură. Cum să poți convinge că ai împărțit vreodată cu adevărat dreptatea când dovedești atâta dispreț și micime sufletească?
Zilele care vor veni ne vor dezvălui probabil și alte surprize dintre cele pregătite în laboratoarele și culoarele vremurilor, surprize pe care unii, deși se vor arată indignați, le vor accepta invariabil, dezolați de neputințele care brusc le-au șters tot ce au învățat la școală, obligându-i aproape să-și refacă studiile. Ne vor spune cu blândețe că au făcut tot ce le-a stat în putere, că nu au avut cum să evite nenorocirea care până la urmă nu este chiar așa gravă fiindcă, în sfârșit, aruncă niște ,,anomalii” la coșul istoriei.
Au uitat un lucru important însă, anume că, indiferent cât de multă strădanie ar afișa, acum la capăt de drum, nu vor fi mulți care să mai creadă că și lupii pot deveni într-o zi mioare! Dimpotrivă, viața ne-a confirmat de atâtea ori că și cele mai blânde oițe pot deveni, în timp, lupi veritabili! Invers, niciodată!
Pentru timpurile care au fost și pentru cele care vor veni nu există pedeapsă mai aspră decât conștiința fiecăruia, chiar dacă unii o vor descoperi poate foarte târziu!
Text preluat din juridice.ro
Fii primul care comentează