Discrepanța. Deși Cehov a subliniat în repetate rânduri rolul fundalului, acestui element decisiv pentru înțelegerea teatrului său i s-a dat puțină atenție. Căci teatrul lui Cehov e comentat de cele mai multe ori în afara prozei, deși, neîndoielnic, opera marelui scriitor rus e organică în toate componentele sale. De aceea o lectură a teatrului cehovian din perspectiva prozei ar fi subliniat de îndată rolul cadrului, al atmosferei în conturarea acțiunii. Acest fundal se conturează la Cehov din numeroase amănunte, care scapă regizorului sau comentatorului, obsedat de a găsi în comediile cehoviene tragedii shakespeariene. Să dăm un exemplu:
Treplev din Pescărușul își montează drama sa simbolistă în decor cu broaște și țânțari.
Mujicii angajați să monteze decorul își cer voie, înainte de a trece la lucru, să meargă la scăldat. Citind și recitind pe Cehov cu un ochi profilat pe metafizică, am uitat socialul. Cehov, ca toți marii scriitori ruși, e un creator extrem de atent la social. Comicul teatrului cehovian apare astfel ca în exemplu citat și din discrepanța dintre trogloditismul mediului și măreția problematicii discutate de către personaje. E numai una dintre discrepanțe. Acesteia i se adaugă și altele, menite a sublinia și mai clar comicul lui Cehov:
Prăpastia dintre cuvintele mari și egoismul feroce al personajelor, dintre aspirații și viața lor de fiecare zi.
Ca și Caragiale, Cehov a trăit într-un social aiuritor, specific epocilor amestecate. Rusia vremii lui Cehov e de la un capăt la altul o imensă pălăvrăgeală. Toată lumea își dă cu părerea despre libertate și egalitate, despre fericire, despre destinul Rusiei, despre viitor și despre eliberarea iobagilor. Toată lumea vorbește, dar nimeni nu face nimic. Această imensă vorbărie nu putea să nu-l șocheze pe medicul Cehov, care practică una dintre profesiile incompatibile cu pălăvrăgeala. Trăind în provincie, el nu putea să nu comenteze cu sarcasm discrepanța dintre aspirațiile vanitoase ale personajelor și realitatea vieții și preocupărilor lor. E interesant, din acest punct de vedere, câte lucruri mari se spun în teatrul cehovian.
Și câte lucruri meschine se fac!
*
Tradiționalism. Proza Nopțile de Sînziene, recitită pentru a găsi argumentele tezei Sadoveanu – ecologist, deși mă încântă mai puțin ca la prima lectură, îmi semnalează din nou opțiunea lui Sadoveanu pentru agricultura tradițională, despărțită de mașinăriile nemțești, pe care nu le pricep lingurarii de la Necșeni. Sofronie Leca, vechilul, simpatia autorului, intră în polemică indirectă cu stăpînul, Lupu Mavrocosti. Discuția pornește de la previziunea unei recolte bogate în anul respectiv. Leca nu e sigur de nimic până când nu vede recolta în hambare. El rămâne adeptul credinței că totul e la mîna lui Dumnezeu:
„– Nu crede nici acuma, măria-ta; izbînda noastră nu-i deplină. După secere, avem treerul, după aceea aşezarea recoltei în hambare. Atuncea-i în mâna mea ş’o pot preţui. Toate pot să fie încă un fum ca dela ţigara măriei tale.”
Boierul crede în forța mașinilor, în calcule raționale, în contribuția științei:
„– Crezi, Sofronie? Îmi pare ciudat ce spui; ca şi cum ai fi din nişte veacuri vechi, şi totuşi eşti mai tânăr decât mine. Socot că timpurile în care trăim ne dau drept să ne temem mai puţin. Operaţiile agricole şi transporturile se pot face astăzi altfel decât odinioară.
Sofronie tăcu.
– Ai ceva de zis, prietine Sofronie? râse cu bunăvoinţă Mavrocosti. Poate ar trebui să-ţi sporeşti şi să-ţi perfecţionezi inventarul de maşini.”
Prilej pentru Sofronie Leca, purtător de cuvânt al naratorului, să-și exprime îndoiala că agricultura modernă, de tip occidental, poate avea succes în Țările române:
„Administratorul scutură cu energie din cap.
– Măria-ta, făcu el întâmpinare cu un respect afectat, eu am avut bun dascăl în lucrarea pământului pe tatăl meu, iar tatăl meu, pe cât mi-a povestit el, a avut învăţător pe tatăl măriei tale. Umblau şi ei aşa cercetând pe moşie, cum umblăm noi acuma. După ce s’a fost săturat boierul cel bătrân de cât cheltuise cu maşinile, care din Anglia, care din Germania, care din Franţa, apoi a arătat tatei pe cele mai potrivite cu oamenii de la noi, cu pământul şi cu văzduhul.”
Din câte se vede e vorba de o transmitere genetică a felului de a lucra pămîntul. Lupu Mavrocosti moștenște convingerea tatălui în agricultura modernă. Sofronie Leca îl repetă pe taică-său în opțiunea pentru agricultura ca pe vremea pecinegilor. Când boierul își reafirmă credința în eficacitatea științei, Sofronie Luca se lansează într-o teorie anacronică despre lucrările agricole:
„– Îmi spui o poveste destul de interesantă, Sofronie. Care oameni? şi mai ales care pământ şi care văzduh? Pământul îl supunem unei analize de laborator şi pentru văzduh avem observaţiile meteorologice.
Administratorul zâmbi subţire. Mavrocosti îl observa cu coada ochiului şi-i aştepta replica. Era zâmbetul unui om ager, însă mărginit în prejudecăţi.
— E adevărat, măria-ta, că munca omului trebuie ajutată şi sporită, vorbi Sofronie cu oarecare îndoială, poate cu puţintel dispreţ pentru ceea ce era străin şi depărtat de el în boier; aşa spuneau şi bătrânii noştri; însă nicio mecanică, nicio analiză şi nicio statistică nu pot da conjuncturi prielnice de călduri şi ploi. Nimic nu poate schimba frămîntarea acestor râpe şi chimia lor diversă. Nimic nu poate lega pe acestea cu fazele lunei şi anotimp, cu primăvara noastră din Ianuarie, ori cu iarna din Iunie. Aici fenomenele au altă logică şi oamenii de asemeni. Ziua noastră de lucru e de şaisprezece ceasuri; avem o amiază care ne coace ca’n cuptor; trebuie o bătălie fără răsuflet, după care dormim ori lenevim şase luni. Aşa că eu mă ţin de legea veche. Dacă îmi dă voie măria-ta, am să-i mărturisesc că eu n’am adoptat calendarul nou. Numai în cel vechiu găsesc datele şi epocile plugăriei noastre. La sfântu Ilie trebuie să înfăţişez la curte păpuşoiu nou de copt; la Foca nu ni-i îngăduit să lucrăm ca să nu ni se aprindă girezile; la sfîntul Pantelimon dau căciuli şi cojoace slujitorilor la oi şi la vite, căci, deşi căldura e în toiu, pentru ei s’a arătat semnul iernii.”
Sadoveanu e aici adeptul agriculturii tradiționale, bună la un Muzeu al Satului, dar lipsită de randament în lumea de azi, deși Ecologiștii sînt dispuși să se întoarcă la plugul de lemn, cel care nu poluează atmosfera.
Nu pot să nu mă întreb:
Cum de a scris Mihail Sadoveanu Lumina vine de la Răsărit, elogiu al agriculturii cooperativizate, pentru că se bazează pe mașinăriile nemțești?
Fii primul care comentează