
Dacă va avea loc, debutul va fi marcat foarte curând. Iar procesul va avea cel puțin două faze: dialogul de nu mai puțin de trei zile, de joi până sâmbătă, între Antony Blinken și omologul său Wang Yi, și preconizata vizită în SUA a lui Xi Jinping, care se va întâlni cu Joe Biden la San Francisco. În mod cert, ei vor bifa toate temele divergente la care m-am referit în analiza de ieri, dar, în scopul unui final constructiv, vor sonda modul în care ar putea să decurgă în viitor cooperarea economică, politică și diplomatică dintre cele două state, care conduc astăzi lumea. |
1. Uriașele resurse descoperite și exploatate în Statele Unite
De câțiva ani, Statele Unite au descoperit și au trecut la exploatarea unor uriașe resurse de petrol și de gaze naturale existente în șisturile din subsolul continentului. Ca urmare, Statele Unite au devenit nu numai exportatori neți, ci și unii dintre cei mai mari furnizori nu numai pentru Europa și alte zone ale lumii, ci și pentru China. În acest moment, China este dependentă nu numai de gazul și petrolul furnizat de Federația Rusă, ci și de gazul și petrolul furnizat de către Statele Unite. Mai mult decât atât. Este adevărat că Beijingul a decis – și a și trecut la fapte – să finanțeze resursele din Federația Rusă, dar, în aceeași măsură, mai discret însă, oamenii de afaceri chinezi exploatează, în cooperare cu oamenii de afaceri americani, și zăcămintele de șist din Statele Unite. Este un punct, să recunoaștem, de convergență. Dacă de la cooperare se ajunge la divergență, nici Statele Unite, nici China nu au nimic de câștigat în acest plan al balanței energetice.
2. Cooperarea economică
Dincolo de potențialul uriaș al cooperării în plan energetic, China cooperează de ani de zile, într-un mod din ce în ce mai strâns și mai profitabil pentru ambele părți, cu Statele Unite în plan economic și comercial. Statele Unite continuă să fie, chiar în condițiile în care relațiile politice sunt tensionate, cel mai mare investitor în economia chineză și, prin urmare, cel mai mare partener al Chinei în acest domeniu. La rândul ei China, mai ales în ultimii ani și-a intensificat investițiile, la fel de profitabile, în economia Statelor Unite. Niciuna dintre părți, dacă ținem cont de interesul economic, nu este dispusă să renunțe ușor la avantajul acestei cooperări.
3. Rolul diplomatic al Chinei
La scurt timp după declanșarea agresiunii din Ucraina a Federației Ruse, China, prin diverse demersuri internaționale, a dovedit că este un jucător semnificativ în plan diplomatic. Practic, sub multe aspecte, a devenit puterea diplomatică numărul unu. Premisa acestui succes a constat tot în politica rezervată și echilibrată a Beijingului, care a refuzat să ia în mod ostentativ partea vreunuia dintre statele sau grupurile de state aflate în conflict. Acest rol poate la rândul său acționa pozitiv în resetarea relațiilor cu Statele Unite, din simplul motiv că Washingtonul mai degrabă are nevoie de un partener decât de un adversar în demersurile sale majore în plan diplomatic.
4. „Drumul Mătăsii”
Noul „Drum al Mătăsii” preconizat de China nu mai are un singur traseu și în linii mari nu mai există nici măcar traseul trasat în istorie. Astăzi, „Drumul Mătăsii” înseamnă nenumărate căi de schimburi de mărfuri, o uriașă rețea mondială preconizată și finanțată de către China prin cooperarea cu numeroase guverne ale lumii. Funcționarea acestei rețele de „Drumuri ale Mătăsii” presupune însă menținerea pe glob a unui climat de pace și de cooperare. „Drumurile Mătăsii” nu pot coexista cu războiul. Prin urmare, China este inevitabil înclinată să militeze pentru soluționarea pașnică a divergențelor. Ceea ce presupune o reglare pozitivă de conturi, în toate domeniile, cu Statele Unite. Pe această bază, se va putea desfășura întâlnirea la cel mai înalt nivel și se va putea ajunge la o soluție de înțelegere.
În niciun caz nu este momentul și nu este oportun pentru Statele Unite să ajungă la vreun conflict militar direct sau chiar indirect cu China. Pentru ambele state, pacea și înțelegerea între ele este soluția de viitor.
Fii primul care comentează