
Ultimele fotografii ale Patriarhului Daniel scot la iveală semnele unui diagnostic îngrijorător. În spatele urechii, de sub păr, se observă o eczemă destul de întinsă, cu vizibile pungi de lichid.
Consultînd mai mulți specialiști dermatologi, am aflat că aceste semne arată o iritație care poate fi generată de factori diverși.
În varianta ușoară, Patriarhul ar putea avea o iritație de tipul Dermatitei de contact, care este un proces inflamator ce are loc pe piele. Este o reacție alergică, declanșată de o substanță specifică, numită alergen.
Ar putea fi însă ceva mai complicat, de pildă Psoriazis, care este o boală inflamatorie cronică a pielii. Psoriazisul scalpului poate duce la iritații în spatele urechilor. Diagnosticul psoriazisului este complex. În unele cazuri, poate fi necesară o biopsie a pielii. Tratamentul variază în funcție de severitatea afecțiunii. Cazurile severe necesită metotrexat, ciclosporină sau medicamente biologice.
Specialiștii spun că patriarhul ar putea suferi de Rujeolă, care este o infecție virală. Este una dintre cauzele iritației în spatele urechilor. Acest virus produce o erupție cutanată care se poate răspândi pe față, trunchi și extremități. Este o patologie foarte contagioasă. De obicei, infecția începe cu o fază caracterizată prin simptome nespecifice, adică febră, tuse și oboseală. Apoi, apare erupția cutanată. Pentru a diagnostica rujeola, este necesar să se efectueze un examen fizic și analize de sânge.
Mai grav ar fi ca Patriarhul să sufere de așa numita Zonă zoster, cu care nu e de glumit. Zona zoster este o infecție virală care apare atunci cînd virusul varicelo-zosterian se reactivează din stadiul „dormant” la nivelul unui nerv. Virusul determină atît varicela (vărsatul de vînt), care reprezintă faza acuta invazivă, cît și zona zoster care reprezintă reactivarea fazei latente. Apare frecvent la vîrstnici și la pacienții infectați HIV și este mai sever la pacienții imunocompromiși. Se manifesta ca o erupție dureroasă de buchete de vezicule cu lichid.
Între complicațiile severe ale bolii este Herpes zoster care se extinde la nivelul urechii – se numește și sindromul Ramsay Hunt sau zoster geniculat. Apare cînd erupția afecteaza nervul facial. Poate cauza surditate și tulburări de echilibru. Se poate manifesta cu paralizie Bell (pareza facială periferică).
Foarte rar zona zoster poate duce la pneumonie, encefalită (inflamația creierului), deces (la pacienții imunocompromisi)!
De la patriarhie, nimeni, nici măcar Vasile Bănescu, purtătorul de cuvînt al BOR, n-a scos o vorbă despre boala patriarhului, deși, după cum spun specialiștii, boala de care s-ar putea să sufere Patriarhul este extrem de contagioasă, iar preafericirea Sa intră mereu în contact cu oamenii, inclusiv cu copiii și gravidele, adică persoane cu imunitatea scăzută, deci foarte expuși la infectare!
Așteptăm, desigur, precizări de la conducerea bisericii. Pînă atunci, iată fotografia care dezvăluie suferința Patriarhului (în poza de deschidere, aveți chiar un detaliu mărit al uneia dintre fotografii), precum și o fotografie anterioară, cînd PS Daniel nu avea eczema de acum:
Fii primul care comentează