Ringo Dămureanu: „AUR a demarat campania „Iarna Românilor”

Așa cum ne-a obișnuit în anul ce a trecut, AUR Dolj , revinde și în anul 2024 cu conferințele săptămânale pentru a-și ține alegătorii la curent cu problemele țării și pentru a propune soluții.

Subiectele abordate în această săptămână au fost:

Protestul transportatorilor și fermierilor

Transportatorii și fermierii români s-au solidarizat pentru a-și arăta nemulțumirile față de tăierile de subvenții, creșterea necontrolată a tarifelor la RCA, prețurile mult prea mari ale carburanților, creșterea taxelor și accizelor, cât și a multor altor legi și măsuri care aduc antreprenorii mici și mijlocii din România în pragul falimentului.

Fermierii români au fost tratați cu indiferență, în vreme ce guvernul PSD-PNL a încurajat importul de cereale și produse alimentare din Ucraina.

Subvențiile fermierilor noștri sunt la un nivel derizoriu față de cele din vestul Europei. Niciodată un fermier român nu va putea concura cu unul din Franța sau Germania dacă ne bazăm pe nivelul subvențiilor.

În același timp, transportatorii din România au fost umiliți constant. Începând cu noile taxe de drum și roviniete pe care le-a inventat ministerul condus de Sorin Grindeanu, ajungând până la costurile uriașe ale carburanților. Transportatorii români au cele mai mari pierderi din cauza menținerii țării noastre în afara Schengen cu granițele terestre. Au pierderi de milioane de euro anual.

Protestul transportatorilor și fermierilor români este un protest al oamenilor care nu mai pot tolera dezinteresul autorităților din București față de rezolvarea problemelor și nevoilor esențiale ale populației.

Transporturile și agricultura sunt două dintre domeniile de maximă importanţă ale oricărei economii.

Ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani a reprezentat o umilire constantă a celor ce reprezintă sectoare esențiale pentru economia României.

Guvernul Ciolacu trebuie să înceteze cu bătaia de joc la adresa transportatorilor și fermierilor români! Marcel Ciolacu şi ceilalţi responsabili din Guvern trebuie să se întâlnească imediat cu reprezentanţii protestatarilor şi să găsească prompt soluţiile care se impun la problemele reale pe care aceştia le reclamă.

AUR a demarat campania „Iarna Românilor”

AUR își propune să ajungă până pe data de 1 martie în toate colțurile țării în cadrul campaniei „Iarna românilor”. Ne-am propus ca în această iarnă, la fel cum am făcut și în vară în cadrul campaniei desfășurate în județe, să ajungem pe fiecare stradă. Vrem ca românii să fie auziți și ascultați! Această campanie este despre locuitorii județului nostru, să ne spună deschis nevoile și preocupările lor.

Prin intermediul acestei campanii, vom aduce vocea oamenilor în Parlamentul României și vom căuta soluții concrete pentru îmbunătățirea vieții în comunitate.

În cadrul acestei campanii, reprezentanții AUR vor fi alături de românii nevoiași, care au nevoie de sprijin pentru a trece cu bine peste această iarnă dificilă.

Prin această campanie, AUR își propune să ajungă în cât mai multe localități din întreaga țară, deoarece peste tot în România sunt români care au nevoie de sprijin.

Speranțele românilor se îndreaptă către AUR, singura construcție politică cu și pentru români!

Caravana Medicală AUR și-a reluat activitatea! Niciun fel de intimidări nu ne vor opri din a face bine românilor!

După pauza de sărbători, Caravana Medicală AUR și-a reluat activitatea în această săptămână. Primul județ în care ajunge este Hunedoara, acolo unde a poposit deja în două localități, azi merge în cea de-a treia. Rolul Caravanei Medicale este acela de a aduce ajutorul medical în zonele rurale și defavorizate ale țării, aproape de românii care au nevoie de ele.

Caravana medicală AUR este șansa unor oameni care au primit până acum doar scuze și explicații de a beneficia de servicii medicale chiar în localitățile în care locuiesc.

De la începutul lunii iulie 2023 și până în prezent, caravana a ajuns 69 de localități din 24 județe, de serviciile medicale gratuite beneficiind peste 12.000 de pacienți.

Adversarii noștri politici, care au distrus Țara în ultimii 30 de ani, în loc să construiască spitale, au ajuns să scrie delațiuni penale deranjați că noi ne desfășurăm activitatea de propagandă pe subiectul sistemului de sănătate.

Plângerea a fost făcută din răzbunare de un fost membru AUR, iar demersul către Parlament este firesc, în vederea stabilirii competenței materiale și teritoriale de soluționare a plângerii.

Nu există niciun indiciu că se va începe vreo urmărire penală, totul este o fumigenă. Partidul a fost deja controlat de Autoritatea Electorală Permanentă pe toate subiectele, inclusiv pe acesta, iar autoritatea competentă în materie nu a sesizat nici o neregulă.

AUR a demarat Caravana Juridică!

În paralel cu Caravana Medicală, AUR a inițiat un alt Proiect: Caravana Juridică, prin care se urmăreşte asigurarea accesului la asistenţă juridică pentru cetăţenii care nu au posibilitatea să-şi angajeze un avocat sau alte cheltuieli inerente accesului la justiție, pentru obținerea unor consultații juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiție.

Juriștii acordă asistență juridică în cadrul caravanei. Proiectul este dedicat și promovării educaţiei juridice şi dialogului între instituţiile publice şi societatea civilă, pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor.

Primele activități au fost desfășurate în județul Hunedoara, unde Echipa juridică AUR condusă de doamna avocat Mariana Vârgă, judecător vreme de peste 25 ani, fost Președinte al Tribunalului Argeș, cu vastă experienţă în drept civil, penal, administrativ, dreptul muncii, a acordat consultanță hunedorenilor.

Decontarea navetei personalului din primării a intrat în vigoare la 1 ianuarie

De la 1 ianuarie 2024 a intrat în vigoare o lege pentru decontarea navetei personalului din primării, inițiată de actualul ministru PSD al Muncii, Simona Bucura-Oprescu, alături de alți 31 deputați PNL și unul UDMR.

Legea se adresează doar funcţionarilor publici şi personalului contractual administrativ din primăriile de comune şi din instituţiile de interes local de la comune, cu POSIBILITATEA decontării cheltuielilor de transport între domiciliul sau reşedinţa acestora şi sediul primăriei.

Cu toate că în primării mai există și personal din cadrul familiei ocupaționale ”Sănătate și asistență socială” și din familia ocupațională ”Cultură”: bibliotecar, muzeograf etc., însă aceștia au fost excluși.

Consiliile locale sunt cele îndrituite prin lege să stabilească, prin hotărâre, aceste drepturi.

Primarii ar trebui să stabilească în concret contravaloarea cheltuielilor de transport, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul anual de venituri şi cheltuieli aprobat. Mai exact, vor aplica principiul ”dăm cui putem”. Sau cui vrem. Pentru că putem.

Modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport, potrivit legii, se stabileşte însă prin Hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Legea nu dă niciun fel de garanții că nu se vor face abuzuri și nu vine în favoarea profesioniștilor din primării, ci să servească clientela politică.

Iată cum lucrătorii din primării sunt amăgiți cu ”alba-neagra”, uite HG-ul – nu e HG-ul, ia HCL-ul de unde nu-i, pentru ca în final să li se invoce că nu e un drept ci o… posibilitate. Pentru cei aleși, bineînțeles.

Inițiativa a fost intens criticată de noi de la bun început, tocmai pentru că este discriminatorie și abuzivă. Autoritățile locale vor putea abuza de ”posibilitatea” legală și de cea financiară, pentru a-i discrimina pe lucrători. La rândul lor, și angajații ”cu pile” vor putea profita, mutându-și departe reședința.

În Administrația publică locală trebuie făcută mai întâi o reformă profundă, care să o reapropie de cetățean și prin care să se elimine toate căpușele politice, lăsând să rămână doar profesioniștii.

Nu aducerea de la zeci și sute de kilometri a pilelor politice este soluția, ci concentrarea capacității administrative și aducerea acesteia cât mai aproape de cetățean.

Trebuie eliminate două treimi din numărul de primari, viceprimari, administratori publici etc., care au cele mai mari salarii, garantate prin lege și care căpușează cel mai mult bugetele locale. Însă actuala coaliție PSD-PNL-UDMR ține cu dinții de toate sinecurile instaurate în ultimii 30 de ani.

Alegerile locale trebuie să redevină democratice, adică din două tururi de scrutin, dar și aici cei care au condus și conduc și-au securizat mandatele în mod nedemocratic, printr-un vot într-un singur tur.

Numărul de mandate pentru primari trebuie limitat la două.

Indemnizația primarilor care angajează administratori publici ar trebui redusă la jumătate.

Nu în ultimul rând, pentru lucrătorii din Administrația publică locală este necesară o lege de salarizare bazată pe grilă, care să garanteze celor care lucrează salarii prin lege. Nu mai trebuie lăsat la cheremul primarilor și al consilierilor locali să stabilească salarizarea celor care muncesc, în funcție de posibilitățile bugetului, după ce din acesta se îndestulează cu salarii foarte mari, garantate printr-o lege care lucrătorilor nu le garantează absolut nimic.

Nu de ”posibilitatea” de a fura mascat, prin decontarea navetei au nevoie lucrătorii din primării, ci de o lege dreaptă și transparentă prin care să li se asigure statutul și să li se garanteze salarizarea.

O singură astfel de lege a fost inițiată în Parlament, de Grupul parlamentar AUR, însă majoritatea PSD – PNL – UDMR, cu sprijinul USR, au respins-o în Senat, iar lucrătorii în continuare sunt amăgiți, de 7 ani.

Intoxicații după intoxicații. Liderii PSD mint cum respiră, din prima zi a Noului An

Într-o emisiune difuzată pe 1 Ianuarie la Realitatea TV, autointitulata „Vrăjitoarea cea bună” a Craiovei, primărița PSD Olguța Vasilescu s-a plâns că în timp ce ea creștea ca în povești salariile bugetarilor în 2017, sindicatele erau în stradă.

Alineatul 2 lit. a) al articolului 38 din Legea-cadru a salarizării nr. 153/2017, inițiată chiar de doamna Vasilescu, o contrazice. Mai exact, „creșterea” de care vorbește Olguța a fost fix ZERO timp de 6 luni după intrarea în vigoare a legii date de aceasta, adică în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2017.

De asta erau sindicatele în stradă în 2017, doamna Vasilescu, în caz că ați căpătat amnezii. Pentru acea creștere ZERO, dacă v-o mai amintiți. Lumea nu a uitat-o. Salariile erau aceleași din 2010, de când le-a tăiat Băsescu.

Și în 2018 au fost lucrătorii în stradă, fiindcă, deși i-ați păcălit prin Legea 153 că le veți crește salariile cu… 25%, au avut ghinion din nou, cum ar spune prietenul dumneavoastră de la Cotroceni.

La 1 ianuarie 2018 nu au crescut salariile cu 25%. Nici cu 15%. Și nici măcar cu… 5% !!!

Pentru că înainte de acest moment ați avut grijă să dați o Ordonanță de urgență nr. 79/2017, dacă v-o mai amintiți, prin care ați transferat plata tuturor contribuțiilor sociale din sarcina angajatorilor în sarcina exclusivă a salariaților, adică în salariile acestora.

Astfel, „creșterea” salariilor nete în 2018, când erați ministru al Muncii, a fost de doar 4,1%, și aceea sub rata inflației. De fapt, o scădere în termeni reali a veniturilor salariale.

Iată minciunile teribile ale PSD și ale „Vrăjitoarei” Olguța Vasilescu pe spinarea lucrătorilor din România, vândute acum ca amnezii de iarnă.

Acum, doamna Vasilescu se plânge că au fugit lucrătorii pe capete din Craiova și din România și nu mai găsește forță de muncă. Ăsta da tupeu, marca PSD.

O altă lamentație jalnică, tipic pesedistă a închipuitei Păpuși a politicii de pe Jiu, a fost cea legată de celebrul plan PNRR de distrugere a economiei românești, „scris de Ghinea”, cum spun toți pesediștii.

Pe naiba. Și Ghinea, ca și pesediștii, sunt niște umili executanți ai Bruxelles-ului, ai Ursulei, despre care Olga nu a suflat nici „pâs” în această emisiune… Oare de ce?

Păi cum de ce? Cine altcineva slujește mafia ursuliană și le votează proiectele decât chiar soțul ei actual, Claudiu Manda, europarlamentar PSD și șeful organizației județene Dolj a Partidului roșu.

Adică șeful Olguței, ea fiind președintă la… „municipiu”.

De ce nu denunță PSD acest ipocrit plan internațional de distrugere a României, numit pompos Plan Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dacă tot sunt la guvernare și au Prim-ministru? Alo, Olguța. Alo, Ciolacu… Pauză răspuns. Ipocrizia PSD nu are limite.

Un alt lider PSD s-a remarcat la postul Mondo TV Petroșani, pe 5 ianuarie, Senatorul PSD Cornel-Cristian Răsmeriță, fiul fostului primar din Lupeni, apoi el însuși fost primar la Lupeni, iar în prezent fratele actualului primar din Lupeni, dar și Președinte executiv al PSD Hunedoara și Președinte interimar PSD Petroșani, autointitulat și el ”Senatorul Văii Jiului”.

În cadrul emisiunii, acesta a făcut referiri neadevărate cu privire la politica AUR, deranjat probabil de faptul că AUR s-a poziționat constant împotriva închiderii minelor pe cărbune și a termocentralelor.

Vorbitorul a afirmat că a făcut ”demersuri ca Paroșeni-ul [CET – termocentrala pe huilă din Valea Jiului – n.n.] să nu se închidă. Am făcut amendamente la o lege, a decarbonării, a picat la un vot și cel care a avut votul decisiv a fost parlamentar AUR”, a spus acesta.

Domnul Răsmeriță s-a întrebat retoric: ”Unde este adevărata față a AUR-ului (…) când votează pentru ca Paroșeni-ul să fie închis”, apoi a explicat: ”AUR a votat pentru ca Paroșeni-ul să fie închis în 2030, chiar dacă eu am făcut foarte multe demersuri la vremea respectivă, și Virgil Popescu era ministru (…) măcar el a avut o intenție pe linia asta”.

Aceste informații sunt nereale, minciuni marca PSD.

Inițial, Guvernul PNL-PSD, sub semnătura lui Nicolae Ciucă, Virgil Popescu, Raed Arafat etc., a emis Ordonanţa de urgenţă (OUG) nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, prin care a stabilit măsuri foarte dure, de închidere a sectorului minier din România.

Ordonanţa a stabilit cadrul legal pentru eliminarea etapizată din mixul energetic al României a producţiei de energie electrică pe bază de lignit şi huilă și chiar termenele pentru închiderea şi conservarea grupurilor energetice cu funcţionare pe lignit şi huilă. Un atac evident la independența energetică a Țării.

În cazul concret al CET Paroşeni, aceasta a fost prevăzută pentru închidere totală la 31 decembrie 2030, dată până la care grupul energetic Paroşeni 4, urmează să asigure neutralizarea huilei care rezulta în urma lucrărilor de punere în siguranţă a zăcămintelor de huilă.

Deci nu AUR a votat pentru ca Paroșeni-ul să fie închis în 2030? Ci chiar Guvernul PSD-PNL din iunie 2022, din care făceau parte mai mulți miniștri PSD-iști, inclusiv Marian Neacşu, ca Secretar general al Guvernului sau Marius Budăi, ca ministru al Muncii şi solidarităţii sociale? Foarte interesant.

Potrivit uzanțelor constituționale, Guvernul a trimis Parlamentului această OUG, spre adoptare. Prima cameră sesizată a fost Senatul, cameră din care face parte și domnul senator Răsmeriță, unde inițiativa a primit indicativul L 447 / 30.06.2022.

La data de 27.09.2022, proiectul de lege pentru aprobarea acestei a fost adoptat tacit de către Senat, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.(2) din Constitutia României, adică… fără nicio dezbatere.

Iată cum povestea ”votului decisiv” al unui parlamentar AUR este de-a dreptul hilară, atâta vreme cât la camera unde activează distinsul domn Răsmeriță proiectul de lege nu a fost respins ci… ADOPTAT și nu a fost dezbătut, ci a trecut FĂRĂ dezbatere !… Deci nu a votat nimeni în Senat contra acestui proiect de lege? Nici măcar AUR? Ce tare. Cumva, ca în bancul cu Radio Erevan. Nu s-a respins, s-a adoptat!

Ulterior, proiectul a ajuns la Camera Deputaților, decizională în acest sens, primind indicativul PL-x nr. 548 / 04.10.2022. În cadrul dezbaterilor, ordonanța de închidere a minelor nu s-a respins și nici nu s-a modificat semnificativ. Capacitatea de producere a energiei electrice pe bază de huilă din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, respectiv grupul energetic Paroşeni 4, cu o putere instalată de 150 MW, a rămas să asigure, în continuare, până la aceeași dată – finalul anului 2030 – , neutralizarea huilei rezultată ca urmare a lucrărilor de punere în siguranţă a zăcămintelor de huilă.

La data de 8 noiembrie 2022, ora 13:08, Camera Deputaților a dat votul final pe această lege.

Au votat PENTRU eliminarea etapizată din mixul energetic a producției de energie electrică pe bază de lignit și huilă, PENTRU închiderea și conservarea grupurilor energetice cu funcționare pe lignit și huilă PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale.

AUR a votat ÎMPOTRIVA eliminării producției de energie electrică pe bază de lignit și huilă și ÎMPOTRIVA închiderii și conservarea grupurilor energetice cu funcționare pe lignit și huilă.

Un alt grup parlamentar din Opoziție s-a abținut.

Iată adevărul din minciunile PSD, lansate pe toate canalele!

Acum întrebăm și noi:  ”Unde este adevărata față a PSD-ului când votează pentru ca Paroșeni-ul să fie închis? Și pentru eliminarea producției de energie electrică pe bază de lignit și huilă ?”

Instituțiile conduse de PSD lovesc doar în afacerile românești.  Cabanierii din Rânca sunt revoltați după controalele ANPC dispuse de Horia Constantinescu

Cel puțin 9 agenți economici din stațiunea gorjeană Rânca au activitatea suspendată de către Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor, în urma ”comandamentului” dispus de Președintele ANPC, social-democratul Horia Constantinescu. Ei se plâng de verificările echipelor de control din caddrul Comandamentului de iarnă, apreciind că și-au depășit atribuțiile, mai exact că au făcut controale care ar trebui să fie efectuate de alte instituții. Au cerut inclusiv să verifice și autorizațiile ISU, contrar legii.

Potrivit legislației în vigoare, măsurile de protecție civilă și stingere a incendiilor se realizează exclusiv de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), iar ANPC nu are nicio atribuție.

Pentru a-și juristifica abuzul, Horia Miron Constantinescu a trimis o circulară în comisarialete de protecția consumatorilor, în care le-a cerut să precizeze dacă în întreaga lor carieră comisarii au cerut astfel de documente, astfel încât acesta să poată ieși basma curată în urma acuzațiilor cabanierilor gorjeni.

În temeiul Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, lui Horia Constantinescu i s-a cerut de reprezentantul legal al comisarilor să precizeze ce acte normative sunt în vigoare sau ce Ordine au fost emise de actualul Președinte ANPC, Horia Miron Constantinescu, în mandatul său actual și în cel anterior, prin care, pentru comisarii de control, s-a dispus obligativitatea sau recomandarea de a solicita, în cadrul controalelor efectuate la persoanele juridice, acte referitoare la protecția civilă și stingerea incendiilor.

Ca urmare a acestei solicitări, Președintele ANPC Horia Miron Constantinescu a răspuns în scris că ”nu există acte normative în vigoare sau Ordine emise de actualul Președinte ANPC în mandatul său actual și în cel anterior” în sensul obligativității sau recomandării de a solicita, în controalele efectuate la persoanele juridice, acte referitoare la protecția civilă și stingerea incendiilor.

Cu alte cuvinte, demnitarul PSD încească să arunce mâța în curtea comisarilor de control, ca și cum aceștia ar fi acționat fără știrea acestuia, depășind atribuțiile de serviciu specifice ANPC.

Comisarii ANPC susțin însă că Horia Miron Constantinescu a emis chiar un Ordin prin care a aprobat Procedura-Cadru de control a ANPC, prin care, în cadrul acțiunilor de control desfășurate la prestatorii de servicii, comisarilor li se impune să verifice deținerea tuturor documentelor de autorizare, inclusiv autorizațiile legate de funcționare: PSI, sanitar-veterinar, împământare, primărie etc.

”Scrie clar în procedură că trebuie să verificăm autorizațiile PSI. Procedura este aprobată [de președintele ANPC – n.n.] prin ordin. Deci a mințit [Horia Constantinescu, în răspunsul oficial dat pe Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public – n.n.]”.

Reprezentanții ANPC au emis un comunicat de presă cu privire la acțiunile de control în cadrul Comandamentului de iarnă în stațiunea montană Rânca din județul Gorj, în care au menționat că fost verificați 11 operatori economici, din care 9 nu ar fi avut autorizație PSI.

În replică, ISU Gorj a comunicat că dintre cei 11 operatori verificați de comisarii ANPC, 3 nu se supun avizării/autorizării securității la incendiu, conform legislației, 6 dețin autorizație de securitate la incendiu, și doar un singur operaror economic nu deține autorizație de securitate la incendiu, dar acesta, la ultimul control efectuat de inspectorii ISU Gorj, acesta avea activitatea închisă.

Ocupați cu decernarea de titluri de cetățeni de onoare cuplurilor de homosexuali, consilierii municipali și primarul Craiovei au uitat să schimbe numele unor străzi

Craiova cinstește comunismul grație unor funcționari slab alfabetizați la particularele fără frecvență, consideră jurnalistul independent Mihai Belu, craiovean de origine, care nu și-a uitat originile.

El arată că Barbu Lăzăreanu a fost un atroce militant comunist, care a înființat școala de cadre a Partidului comunist în România, punând serios umărul la instaurarea comunismului în Țara noastră, colaborând cu ziarele Socialismul și România Muncitoare, având o activitate febrilă în ilegalitate, Lăzăreanu a fost colaborator apropiat al Anei Pauker. Iată cum ”fondatorul școlii de cadre a nomenclaturii comuniste este cinstit în orașul care nu a reușit să devină Capitală Cultural Europeană”, apreciază Mihai Belu.

Henri Barbusse este considerat de jurnalist ca vârful de lance al propagandei sovietice din Basarabia. Un comunist care a fost prieten cu Lenin, a trăit la Moscova și a fondat Partidul Comunist Francez Și el se bucură încă de o stradă în centrul Craiovei, la 34 de ani de la Revoluția din 1989. ”Barbusse este cel care a fost utilizat de ruși la anexarea Basarabiei. În 1926 el a scris cartea „Călăii” în care descrie Basarabia ca fiind asuprită de români”, mai arată jurnalistul.

Panait Moșoiu, traducătorul părinților comunismului, Marx și Engels, are și el o stradă pe care se face intrarea în centrul vechi al Craiovei. Este anarhistul care a tradus pentru prima dată în limba română cartea lui Engels „Dezvoltarea socialismului de la utopie la știință” și „Manifestul Partidului Comunist”. ”Chiar încă înainte de primul Război Mondial a avut o activitate asiduă de organizare a sindicatelor de muncitori și radicalizare a puținilor comuniști din România”, atrage atenția Mihai Belu.

Cerem administrației publice locale a Municipiului Craiova să retragă atât numele de străzi ale celor care au promovat marxismul și au instaurat comunismul în România, afectând semnificativ Poporul român o vreme îndelungată, cât și titlurile de Cetățeni de onoare acordate promotorilor noii agende neomarxiste homosexuale, îndreptate împotriva valorilor fundamentale creștine ale craiovenilor și oltenilor.

Craiova are și personalități de succes. Cel mai bogat oltean din TOP 300 Capital 2023 este craiovean și susține valorile și educația autentică, dar și performanța școlară

Anul 2023 l-a găsit în topul național al bogaților României pe craioveanul Ștefan Cherciu, pe locul 83 național, cu o avere de 90-110 milioane euro, în urcare cu 22-28 milioane euro față de anul anterior.

Este totodată și anul în care craioveanul a fost intens atacat de presa neomarxistă ”progresistă” pe tema numeroaselor cruci de mari dimensiuni amplasate în zeci de locuri, în Oltenia, de la curți de biserici, intersecții și până la terenuri private. Presa locală a scris că omul de afaceri Ștefan Cherciu este cel care a subvenționat amplasarea acestor cruci „în semn de jertfă și mulțumire”.

Din 2020 averea sa s-a dublat, iar numărul angajaților săi a crescut cu aproximativ 300, fiind astăzi considerat drept al doilea angajator privat din Dolj, cu aproximativ 1.600 angajați, după compania Ford.

Milionarul oltean este foarte apreciat, deoarecee susține, prin firmele sale, și acordarea a sute de burse pentru elevi, răsplătind performanțele tuturor elevilor de liceu din județul Dolj cu rezultate semnificative la Olimpiadele Naționale (locul I, II, III) prin acordarea de burse lunare pe o perioadă de 12 luni, și chiar ale profesorilor îndrumători ai acestora, prin acordarea de burse lunare cu aceeași valoare cu aceea a burselor acordate elevilor.

Compania domnului Cherciu susține și învățământul profesional dual, program în cadrul căruia statul acordă o bursă profesională lunară elevilor admiși la clasele de învățământ profesional dual, iar angajatorul care intră în parteneriat cu școala dublează această sumă, colaborând cu trei licee din Craiova și un altul din orașul Balș. La finalul studiilor, elevii au oportunitatea să fie angajați în cadrul firmei.

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*