Cuvânt înainte. Pe 10 februarie 2024, site-ul cristoiublog.ro a împlinit zece ani de apariție zi de zi. Când mi s-a semnalat faptul (uitasem de momentul când inaugurasem acest ziar online personal), m-am grăbit să văd, curios, ce scriam eu la vremea respectivă despre scena noastră politică. Și am descoperit, nu fără uimire (de unde aveam atâta energie, dar mai ales atâta stăruință?!) că postam într-o singură zi, sub titlul Gândul de la ora… mai multe comentarii, fiecare stârnit de un fapt petrecut în împrejurimile mele politice.
Luând la rând toate textele publicate în 2014, mi-am dat seama că fără s-o știu (de unde dracu să cred că măruntul primar de provincie Klaus Iohannis e Ales să fie președintele României?!) am trecut în revistă toate faptele mari și mici înscrise în marea Operațiune: Klaus Iohannis – președinte cu orice preț.
De aceea 2014 poate fi considerat drept Anul în care România a fost lovită de Blestemul Klaus Iohannis. Pentru ca Klaus Iohannis să ajungă președinte s-a dat țara cu fundu-n sus:
S-a rupt USL, Crin Antonescu a renunțat la funcția de președinte al PNL, au fost lichidate două partide, PDL și PNL, pentru a se crea garnitura din care să se ridice friptura Klaus Iohannis președinte, a fost compromisă Curtea Supremă de Justiție și s-a creat Coaliția politico-mediatică anti-Ponta.
Suntem în 2024.
An în care Klaus Iohannis își încheie mandatele. An în care a devenit o axiomă națională că Klaus Iohannis a fost un dezastru pentru România.
2024 e însă anul în care vom avea un nou președinte.
Va fi ca și Klaus Iohannis, un popic luat de urechi și cocoțat în fruntea țării de Puterile Garante, pentru a avea asigurată supușenia eternilor șerbi moldo-valahi?
Nu știu.
Găsesc de cuviință însă să susțin, începând de azi, în cadrul rubricii Gândurile lui Cristoiu, serialul Scriam pe…. În fiecare zi voi reproduce unul dintre comentariile publicate cu 10 ani în urmă, în 2014. Anul în care România a fost lovită de Blestemul Klaus Iohannis.
*
Cu mopul. De la frizerie, unde am auzit, cu urechea dreaptă, stând pe scaun pentru a fi tuns, idioțeniile celor de Pro Tv, veseli de dimineață, de parcă ar fi băut pe stomacul gol, o iau glonț către Kiralina, librăria cu cărți franțuzești atât de discret așezată că nici eu n-am știut mult timp că există.
Mă temeam că nu e deschisă. Mă temeam că vor fi aceleași cărți.
E deschisă.
Au adus între timp cărți noi.
Încăperea e pustie de cumpărători. La tejghea, o persoană, de vârstă incertă, deoarece e o tipă pe cale de a nu mai fi tânără, fără a putea spune că e bătrână deja. O femeie de serviciu face curat în stilul specific femeilor care fac curat. Asta înseamnă că, dând cu mopul, respectivele ar fi în stare să-i spună Dă-te mai încolo! și lui sir Wiston Churchill.
Mă opresc la peretele din stânga cum intri, repartizat cărților de științe sociale. Găsesc mai multe, dintre care aleg câteva, dar cu șovăieli, îngrozit la gândul că va trebui să le găsesc loc în apartamentul deja burdușit de cărți. Am lăsat deoparte astfel o carte despre Napoleon, una de Istorie a Franței, o serie de mai multe volume dedicate Feminismului în Occident, o lucrare despre caricatura de presă (se referă exclusiv la presa franceză), multe cărți despre Mesopotamia și Grecia Antică.
Nici măcar nu iau în mână – pentru a vedea cât costă – lucrările clasicilor filosofiei. După primul rând de cărți alese, pun pe tejghea cumpărăturile, rugând-o pe tipă să facă socoteala, ca să văd cât costă. Între timp, eu trec în partea opusă a încăperii, unde găsesc Carnets de guerre de Vassili Grossman, pe care m-o grăbesc s-o iau. În camera cu cărți românești traduse în franceză, ezit să iau romanul Omul cu ochii gri al lui Petru Dumitriu. O fi tradusă în românește? Mai bag seamă că Virgil Gheorghiu a scris Nemuritorii de la Agapia. Fac bine că n-o cumpăr în franceză. A apărut și în românește, se află chiar pe Scribda. La tejghea mi se spune totalul. Până la suma rotundă mai pot lua ceva. Mă duc la raftul cu Sociale și aleg până la urmă o carte dedicată Decolonizării. O prefer altora, deoarece am scris – nu știu dacă am și publicat – un eseu despre Patrice Lumumba și am lucrat la un studiu – neterminat, firește – despre Intervenția cubaneză în Angola.
Am cumpărat până la urmă și am adus acasă, într-o pungă de hârtie, oferită de magazin, la cererea mea: „La Révolution française” de mai mulți, Frédéric Bluche, Stèphane Rials, Jean Tulard, toți împodobiți cu titluri universitare, de minune dacă ne gândim că nu e un cărțoi, dintre cele zise cărămizi, ci aproape o broșură, 120 de pagini, format mic, din seria Que sais-je? de mare autoritate în Franța. E a șasea ediție, din 2015, a unei cărți apărute 1989. Mai am acasă despre Revoluția franceză, cărți cât pentru un dulap. O cumpăr pe asta – 45 de lei, 10 euro aproape, deoarece colecția asigură o introducere aproape didactică într-un subiect despre care ei nevoie uneori să știi doar datele.
*
Scriam pe 4 martie 2014: Tripla lovitură care e demisia lui Crin Antonescu
Luând notă de zbieretele PSD-iste care-i cereau demisia din postul de președinte al Senatului, Crin Antonescu a revenit rapid la tribuna sălii și și-a anunțat demisia. Că liderul PNL trebuia mai devreme sau mai târziu să facă asta era de la sine înțeles. Sunt convins că gestul a fost luat în calcul chiar din clipa când Crin Antonescu a decis să divorțeze de PSD. În astfel de situații, politicianul abil își pune problema când și cum s-o facă. Zbieretele PSD-iste i-au dat o însemnată mână de ajutor:
- Demisia a fost anunțată în plină ședință de investire a Guvernului Ponta 3, transmisă în direct de televiziunile de știri.
- Demisia a fost anunțată rapid, ca și cum atunci ar fi fost decisă pe loc, sub puterea zbieretelor PSD-iste.
- Demisia a fost anunțată în plin scandal iscat de refuzul lui Victor Ponta de a demisiona, deși USL, prin care s-a suit în fotoliul căptușit cu avantaje de la Victoria, nu mai există.
- Demisia a fost anunțată tocmai când Traian Băsescu atrăsese atenția că guvernul Ponta 3 folosește un lucru de furat: USL care nu mai există.
Cum a reacționat Victor Ponta la acest anunț? Dezvăluindu-se încă odată în nenorocita spaimă de a nu pica din funcție. „S-a sinucis!” a exclamat Victor Ponta.
Pentru acest june imberb, cocoțat de alții în copacul Puterii, a demisiona într-un gest de onoare, cum a făcut Crin Antonescu, înseamnă a te sinucide. Pricepem acum că, pentru a-și păstra penele de păun ale funcției, Victor Ponta e în stare de orice: de la pisiceli jegoase pe lângă cine are interes până la ticăloșii incredibile. Prin două cuvinte, Victor Ponta ne-a dezvăluit că are cel mai rău cancer politic posibil: cancerul funcției cu orice preț. Să nu știe el e că de cancerul politic se moare politic până la urmă? Și, mai ales, pentru totdeauna.
Fii primul care comentează