CCIR va putea găzdui Forumul de Afaceri Trilateral România-Armenia-Georgia

În data de 21 martie Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, dl. Mihai Daraban, a avut o întrevedere cu E.S. dl. Tigran Galstyan, noul Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Armenia în România, pentru a fi analizate o serie de aspecte privind dinamizarea relaţiilor economice dintre cele două ţări, scriu cei de la Bursa.ro

Preşedintele CCIR, dl. Mihai Daraban a declarat:”Apreciez în mod deosebit iniţiativa Ambasadei Republicii Armenia în România şi propunerile noului ambasador menite să dinamizeze şi să intensifice cooperarea dintre cele două state, atât pe plan comercial, cât şi pe plan investiţional. Este de salutat faptul că E.S. dl. Tigran Galstyan a ales Camera Naţională ca punct de plecare în punerea în practică a misiunii Domniei Sale de a dezvolta componenta economică, în mod categoric, cele două state având nevoie de un impuls prin care companiile să acceseze pieţele din România şi, respectiv, din Armenia. Totodată, datorită intenţiei Republicii Armenia de a extinde cooperarea cu celelalte state europene, valorificând poziţia sa de mediator a dialogului politic între Uniunea Europeană şi unele state din regiune, suntem convinşi că vom putea atrage o serie de elemente ale potenţialului comun, inclusiv prin implicarea altor state din regiune de care ne leagă interese comune, cum ar fi Georgia”.

„Armenia are nevoie să dezvolte relaţii economice cât mai puternice cu statele Uniuni Europene, iar în acest sens suntem implicaţi în construirea unui nou coridor de transport ce va lega Marea Neagră, prin portul Poti, de Orientul Îndepărtat. De asemenea, intenţionăm să acţionăm pe lângă autorităţile române pentru redeschiderea zborului direct Bucureşti-Erevan. În ceea ce priveşte strict relaţia economică cu România, profit de această întâlnire pentru a propune organizarea, la Bucureşti, a unui forum de afaceri trilateral, România-Armenia-Georgia, centrat în special pe sectorul energetic, transportul maritim şi agricultură”, a declarat E.S. dl. Tigran Galstyan, noul Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Armenia în România.

sursa-Bursa.ro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*