A murit Brigitte Bierlein, prima femeie cancelar din istoria Austriei

(FILES) Austria's Chancellor Brigitte Bierlein looks on as she arrives for a European Union Summit at European Union Headquarters in Brussels on October 18, 2019. - Austria's first woman chancellor Brigitte Bierlein who led an interim government from June 2019 to January 2020 after the government of conservative Sebastian Kurz collapsed in the so-called "Ibizagate" scandal died on June 3, 2024 aged 74. (Photo by John THYS / AFP)

Fostul cancelar austriac Brigitte Bierlein a murit la vârsta de 74 de ani, au anunţat luni autorităţile – transmit agenţiile internaţionale de presă, transmite Agerpres.

Bierlein a devenit prima femeie cancelar din istoria Austriei în 2019, după prăbuşirea guvernului predecesorului său, Sebastian Kurz, din cauza scandalului de corupţie Ibiza. De de asemenea, a fost prima femeie care a prezidat Curtea Constituţională, după ce a devenit vicepreşedinte al celei mai înalte instanţe şi prima femeie procuror general.

În mijlocul uneia dintre cele mai mari crize instituţionale din Austria de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, reprezentată de scandalul Ibiza, Bierlein a demisionat din funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale, poziţie în care fusese promovată cu doi ani mai devreme. A condus ţara timp de şapte luni într-un guvern interimar condus de funcţionari publici, până la 7 ianuarie 2020, când actuala coaliţie formată din conservatori şi Verzi a ajuns la putere în urma alegerilor anticipate.

Actualul cancelar (prim-ministru), conservatorul Karl Nehammer, a „regretat profund” decesul predecesoarei sale, într-un comunicat publicat pe reţeaua de socializare X, în care a subliniat că Bierlein „şi-a asumat responsabilităţi într-o perioadă dificilă din dragoste pentru patria sa”.

Comentând, în urmă cu câţiva ani, secretul succeselor sale într-o lume a funcţiilor înalte deţinute de bărbaţi, Bierlein a mărturisit că este motivată de „o anumită ambiţie sănătoasă” şi de „multă plăcere în muncă”.

sursa-G4Media.ro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*