Ingenioasa lovitură de pedeapsă a Israelului

Serviciul secret israelian a aplicat o lovitură dură, cu totul și cu totul ieșită
din comun, luptătorilor Hezbollah din Liban și din Siria. Simultan, au
explodat marți, la ora 15.30, bateriile a mii de pagere, provocând nouă
victime și rănind grav 2.700 de persoane. Care practic au fost scoase din
luptă. Printre victime s-a numărat și ambasadorul Iranului la Beirut, care și-
a pierdut un ochi. Odată cu acest eveniment, despre care astăzi se
vorbește în întreaga lume, tehnica purtării războiului a luat un nou curs.
Pagerele, după ce au fost inventate în 1950 și vândute în milioane de
exemplare, înlocuite fiind ulterior de telefoanele mobile, au dobândit o
nouă viață atât în teatrele de luptă, cât și în rândul organizațiilor de tip
terorist care, începând cu Al-Qaida, prin exemplul personal al lui Bin Laden,
le utilizează pentru a evita supravegherea din ce în ce mai eficientă a
comunicațiilor pe telefoanele mobile. Inventatorul pagerului este Alfred J.
Gross, un evreu născut în Statele Unite din părinți originari din România.
Pagerele care au explodat au fost fabricate în Taiwan și importate în număr
mare de Hezbollah. Cumva, serviciul secret israelian a reușit performanța
de a instala în fiecare dintre aceste aparate câte 20 de grame de explozibil
extrem de puternic, numit PETN. Explozia simultană a fost provocată de la
distanță, prin intermediul unui soft. Toate aceste pagere au fost importate
în cursul acestui an. Ceea ce este uimitor e că serviciul secret israelian nu a
avut timpul necesar sau nu a avut oportunitatea de a proceda în mod
identic și cu teroriștii Hamas, care de asemenea utilizează pagere importate
din Taiwan.
Aceasta este pe scurt istoria care astăzi circulă pe întreg mapamondul și
care va genera desigur schimbări semnificative în tehnica războiului
modern. Să luăm în calcul faptul că pagerele sunt folosite în prezent pe
scară largă și în războiul din Ucraina, atât de către militarii lui Volodimir
Zelenski, cât și de către militarii Federației Ruse. Nu este deloc exclus ca, în
viitorul apropiat, atât specialiștii americani care susțin războiul de apărare
al Ucrainei, cât și specialiștii Federației Ruse, și aceștia de marcă, să
încerce să pună în aplicare procedee identice sau asemănătoare în ceea ce
privește sistemele electronice de comunicații ale părții adverse. Materiale
explozibile extrem de eficiente chiar în cantități minuscule pot fi introduse
și în laptopuri, tablete, în aparatura de tip Walkie Talkie, în televizoare
ș.a.m.d. Lumea se schimbă cu o repeziciune uluitoare în raport cu inovațiile
tehnologice, în special cele din domeniul telecomunicațiilor.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*