CSM îngroapă justiția! Pas cu pas.

CSM îngroapă justiția! Pas cu pas.

Presa semnalează, pe bună dreptate, un caz extrem de scandalos. Care nu este primul
de acest fel. Un magistrat „de rit nou”, adică făcut pe puncte din polițist, Cătălin Nicolae
Magdalena, șeful inspecției de judecători din inspecția judiciară iese la pensie cu un venit uriaș,
după numai 15 ani de activitate în magistratură. Reacționează pe bună dreptate magistrați de
prestigiu, care încearcă din răsputeri să salveze onoarea justiției române. O onoare și așa mult
prea pătată.
Între aceștia, Președinta de Onoare a Asociației Magistraților din România, Viorica
Costiniu, care de altfel mi-a și scris, care de altfel mi-a și transmis o serie de observații și
precizări, care cu siguranță sunt rezultatul unor dezbateri care s-au desfășurat pe această temă
în rândul celor pe care îi reprezintă. Voi publica pe larg observațiile doamnei Costiniu, care în
esență reprezintă un puternic protest legat de modul în care, în mod deliberat, cred eu, este
sistematic compromisă imaginea justiției din România. Și, automat, autoritatea ei. În esență,
ceea ce urmează să citiți se referă la modul în care, treptat, printre judecători s-au strecurat un
mare număr de persoane cu pregătire precară în domeniu, provenite în special din poliție. Din
poliția judiciară, care de facto a fost asimilată magistraturii. Și asta în ciuda faptului că în
conformitate cu legea, polițiștii judiciari reprezintă o altă profesiune decât cea de magistrați. Ca
să nu mai vorbim despre nivelul de pregătire și de experiență în știința dreptului. Treptat,
această specie a polițiștilor judiciari, introdusă pe ușa din spate a magistraturii a dobândit putere
și autoritate în sistem, reușind să-i împingă către periferie pe judecători. În cele ce urmează,
cum am promis, public informațiile pe care mi le-a transmis doamna Viorica Costiniu, exact în
forma în care ele sunt redactate, cu excepția faptului că am înlocuit cuvântul „juzi” cu
„judecători”.
„Pentru magistratii de cariera este evident ca si in aceasta situatie candidatul la pensie a
venit in magistratura si cum toti veniti din alte profesii,alearga dupa sefii si cum prind o sefie se
pensioneaza.
CSM se executa !
Ne intrebăm dacă CSM n-ar trebui sa ne spuna si noua si celor ce aduc grava acuzatii
magistraturii :
1. Cati judecători si cati procurori sunt de cariera?
2. Câti judecători si cati procurori sunt proveniti din alte profesii juridice/ alte specialitati?
3. Câti judecători si cati procurori de cariera au functii de conducere?
4. Câti judecători si cati procurori proveniti din alte profesii detin functii de conducere ?
5. Câti judecători si cati procurori de cariera s-au pensionat cu o vechime de 25 ani,35
ani,40 ani vechime numai ca judecator/procuror ?
6. Câti judecatori si cati procurori proveniti din alte profesii s-au pensionat cu o vechime
de 25 ani,de 35 ani,4 de ani ?
7. Câti ani au avut din cei 25 de ani, minima vechime ptr pensionare, vechime in munca
de judecatori si procurori si câtă vechime din alte profesii la pensionare ?
8. Cătă vreme legiuitorul a prevazut prin lege modul de contributivitate in sistemul de
justitie partajat cu plata de Ministerul de Justitie si plata procentuală a judecatorului/procurorului

,cat este dezavantajat judecatorul/procurorul de cariera la calcularea pensiei dupa criteriul
contributivitatii fata de judecătorii/procurorii proveniti din alte profesii unde au fost supusi altui
sistem de contributivitate decat cel din justitie ?
9.Dupa acest criteriu de contributivitate pensiile de magistrat al celor veniti din alte
profesii sunt mai mari decat al magistratilor de cariera ?
Poate ar trebui puse aceste intrebari CSMului si cu transparenta sa raspunda public
,câtă vreme legea e interpretată aleatoriu.
Maine poimaine vor fi cereri de cumul de pensii din activitatea avuta anterior intrarii in
magistratura cu pensia de judecator/procuror chiar daca ptr pensionare s-au luat in calcul ani
muncit in alte domenii ! Cine stie ! ”

De ce nu avem o justiție puternică și un stat de drept consolidat, după 34 de ani de la
căderea comunismului? În cele ce urmează, doamna Viorica Costiniu ne oferă o explicație, pe
cât de adevărată pe atât de dureroasă. Citez integral mesajul pe care aceasta mi l-a transmis:
„S-a dorit politic pnsionarea magistratilor de cariera ptr a justifica un nr mare de posturi
vacante ce trebuiau ocupate de juristi din alte domenii atrasi prin facilitatile legislative de a
incepe o cariera in magistratura si paradoxal desi sunt incepatori au ,in conceptia
CSM,vechime in munca juridica considerata in magisteatura mai mare decat cei care de pe
bancile facultatii,de la INM au intrat in magistratura cu medii de peste nota 9,nu cu mediile de
concurs incepand cu nota 7.
Politic magistraturii la inceput de drum ,lipsita de experienta i se pot face reprosuri ptr
eventuale erori ptr a induce neincredere in justitie a cetateanului,a slabi independenta actului de
justitie si ingenuncherea Puterii Judecatoresti ,lipsita de atributiile ei de a lua la intrebarii actele
oricarei guvernari.
Practica constanta de cum se intra in magistratura se alearga dupa functii de
conducere,detasari indiferent ca doritorii vin din politie sau alte varii domenii s-a inscaunat de
cand fostul presedinte Băsescu a declarat că 1000 de politisti vor trece in magistratura .
Si au trecut se pare până in varfurile ei conducatoare. Politistii intrati in magistratura sunt
absolventi ai Academiei de politie asimilata tot de politic Facultatii de Drept ,desi la Drept se da
examen de admitere Istorie,economie politica,letc,iar la Academie intre probe este si cea de
sport.Verificati.
Masuri continue politice ptr o permanenta intinerire a magistraturii de indata ce se
acumuleaza experienta,maturitate care consolideaza independenta judecatorului.”

Iată ce se întâmplă atunci când în mod deliberat au fost concretizate intențiile clasei
politice de transformare a justiției într-un fel de caricatură a democrației, în anumite situații, iar
în alte situații, într-un instrument de protejare a răufăcătorilor, sau de sancționare a celor care
încearcă repunerea pe roți a sistemului. Și din nou, iată ce se întâmplă când în mod ticălos,
poziția de judecător este plasată la egal cu cea de procuror, sub conceptul de „magistrați”, când
Consiliul Superior al Magistraturii, în loc să fie alcătuit exclusiv din judecători, este compus și

din procurori, dar nu și din apărători. Din păcate, atunci când a fost fabricată această
„marmeladă”, judecătorii, care sunt singurii și adevărații magistrați, nu au protestat. Acum e
puțin prea târziu!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*