
Începe marea operațiune amnistia fiscală în România. În condițiile unui deficit în creștere, guvernul caută să încaseze cât mai mulți bani la buget, absolvind datornicii de o parte din creanțe.
Poștașii au început miercuri distribuirea a peste 800.000 de scrisori de informare cu privire la amnistia fiscală, a anunțat Poșta Română. Peste 800.000 de contribuabili vor primi acasă notificările.
Astfel, contribuabilii vor primi scrisoarea de informare care detaliază cuantumul total al obligațiilor bugetare restante la 31 august 2024, împărțit în sumele care trebuie achitate și cele care pot face obiectul anulării, modelul „Notificării privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații bugetare” și modelul „Cererii privind anularea unor obligații bugetare”.
În plus, curierii poștali vor prelua de la domiciliul contribuabilului plicul care conține „Notificarea privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații bugetare” și vor expedia documentul către organul fiscal central competent.
Poșta Română va putea încasa datoriile
„Poşta Română va putea încasa prin mijloacele legale de plată, la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la oficiul poştal, sumele aferente obligaţiilor bugetare ce trebuie achitate în vederea accesării facilităţilor fiscale prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024, în cazul contribuabililor care optează pentru plata acestor obligaţii în numerar sau prin intermediul cardurilor bancare”, transmite Poșta Română.
Preluat din Știri pe surse
Fii primul care comentează