Cum poate fi oprit PSD de la furat?

Prin urmare, liberalii rămân la „măcelărie” nu pentru a se înfrupta, ci pentru
a-i opri pe ceilalți să fure. Ce să fure? Presupun că generalul cu patru stele
Nicolae Ciucă, împins de la spate de Klaus Iohannis, se referă la alegeri.
Pentru că nu-mi pot imagina că PNL și-a propus tam-nesam să apere
România în următoarea lună și jumătate de jaful extraordinar la care a fost
supusă sub ultimele guvernări.
În cel de-al doilea scenariu, ceva este pentru mine absolut de neînțeles.
Cele mai mari fraude din ultimul deceniu, care au fost cât de cât
documentate, nu însă și anchetate până la capăt de procurori și cu atât mai
puțin judecate și condamnate, au fost săvârșite de lideri marcanți PNL. De
la distanță, cel mai mare jaf s-a efectuat în pandemie când, la un singur
capitol doar, cel al achiziționării de vaccinuri anti-Covid, România a fost
păgubită în mod intenționat, deci fraudulos, cu circa un miliard de euro. La
înfăptuirea acestui jaf au concurat din plin, asumându-și decizia și
semnătura, miniștri și chiar premieri ai Partidului Național Liberal. Un alt jaf
temeinic organizat a fost pus la cale de premieri PNL și de la miniștri ai
Finanțelor aparținând aceluiași partid. El a constat în împrumuturi
exorbitante angajate de statul român la cele mai mari dobânzi din Europa,
fără ca această mare povară pe care ne-am asumat-o și care ne va duce în
acest an la un deficit de peste 8%, cel mai mare din Europa, să poată fi în
vreun fel motivată. Zilele trecute am aflat cu uimire, nu de pe stradă, nu de
prin presă, ci chiar de la Curtea de Conturi a României cum, în domeniul
energetic, un ministru liberal ținut strașnic în brațe de Klaus Iohannis i-a
favorizat pe „băieții deștepți”, oferindu-le false compensații și păgubind
statul român cu aproape un miliard de euro. Iar lui Virgil Popescu nu i s-a
întâmplat nimic. PNL nu a păzit România făcând în așa fel încât această
mega-corupție să nu se producă. Sunt alte și alte exemple de acest fel, pe
care le pot enumera, dar mă opresc la ultimul, de care am aflat abia azi,
când Nelu Tătaru, fostul ministru PNL al Sănătății, a fost săltat și dus la
interogatoriu de procurorii DNA pentru nu mai puțin de 100 de cazuri
documentate în care, în calitate de medic, a luat șpagă de la oameni aflați
în suferință. Cred că am suficiente argumente pentru a exclude cu
desăvârșire acest scenariu, din care ar rezulta că PNL a rupt coaliția, dar
rămâne la guvernare pentru a-i opri pe foștii parteneri din PSD, redevenit
„ciuma roșie”, să mai dea tunuri de mari proporții avuției publice.
Așa că mă voi cantona în cel de-al doilea scenariu, pentru a explica ce a
vrut să spună prin bâlbele sale generalul cu patru stele Nicolae Ciucă. Care,

în paranteză fie spus, ar fi trebui să explice în cartea sa hoțiile din
Ministerul Apărării, uriașa hoție cu panourile de publicitate electorală,
mascate sub publicitatea unei biete cărți, și să ne relateze prin prisma
experienței sale de fost premier cum, cât și de ce s-a furat în România în
mandatul său. Prin urmare, motivul invocat pentru a rămâne totuși în
Guvern este de natură electorală. PNL și-a propus să-i oprească pe
pesediști să fure la alegeri. Nici mai mult, nici mai puțin. Ieri ar fi avut
ocazia ca, printr-un gest foarte simplu, să tranșeze lucrurile, dacă asta
intenționau. Pentru că ieri Marcel Ciolacu s-a angajat cu subiect și predicat
să demisioneze imediat din poziția de premier, dacă PNL se retrage de la
guvernare. Dacă ieri PNL decidea retragerea de la guvernare, Ciolacu își
depunea demisia tot ieri, la Palatul Cotroceni, pentru că a precizat că o va
face de îndată, iar Klaus Iohannis putea numi un interimar, desigur dintre
actualii miniștri liberali, pentru ca alegerile să nu mai poată fi furate de
social-democrați. Scurt pe doi! Numai că, iată, la figurat desigur, paltonul
prezidențial nu a fost trântit decât cu jumătate de măsură pe capota
Palatului Victoriei. Astfel încât liberalii rămân în Guvern pentru a sufla în
ceafa lui Ciolacu. Numai că tot românul știe că pentru a nu fi furate
alegerile, doi miniștri, membri marcanți ai oricărui Guvern, nu au altceva de
făcut decât să țină ochii deschiși. Este vorba în primul rând de ministrul de
Interne. Ministrul de Interne Cătălin Predoiu este nu numai unul dintre
liberalii de frunte, dar și un om de încredere al lui Klaus Iohannis. Al doilea
demnitar al statului, care poate oricând trage semnalul de alarmă, este
ministrul de Justiție. Ministrul de Justiție este nimeni altcineva decât Alina
Gorghiu, un alt liberal de încredere, fost președinte PNL și un partener
apropiat timp de zece ani al președintelui Klaus Iohannis. Și s-ar mai putea
implica în furtul alegerilor, așa cum s-a mai întâmplat, reprezentanți ai
serviciilor secrete, dar și această operațiune este, nu-i așa, moartă din fașă,
în condițiile în care comunitatea acestora este condusă și supravegheată de
președintele Klaus Iohannis.
Nu cumva hoții se pregătesc să strige „hoții”? Și o ultimă precizare: nu am
fost, nu sunt și nu voi fi pesedist. Nu am votat și nu voi vota cu acest
partid. Nu de alta, dar mă aștept ca în zilele următoare să mi se arunce și
această mizerie în față.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*