Ringo Dămureanu a pornit războiul cu AUR, partidul din care încă face parte ca deputat

Așa cum am anunțat încă de ieri, cînd am publicat lista candidaților AUR Dolj pentru alegerile parlamentare, pentru actualul deputat Ringo Dămureanu nu s-a găsit nici un loc. Nici măcar în rezerva prevăzută de lege.

Sigur, ceva s-a întîmplat de sîmbătă după amiaza, cînd Ringo Dămureanu a fost pe scena Casei studenților, fiind prezentat de Marian Vasile drept candidat la Camera deputaților.

Seara, în emisiunea „Top Secret cu Ion Spânu”, însuși George Simion, președintele partidului, l-a nominalizat pe Ringo Dămureanu pentru rolul lui la Pechea, alături de echipa AUR din zonele sinistrate.

Ce s-a întîmplat de sîmbătă pînă marți, rămîne un mister și nu e treaba mea să fac speculații pe marginea acestui subiect, cel puțin pînă cînd „taberele” vor scoate pe piață toate armele, adică tot arsenalul de informații.


Este binecunoscută relația noastră de prietenie cu deputatul Ringo Dămureanu, care s-a încheiat, sau, mai bine zis, a luat o pauză încă de acum 3-4 săptămîni. Am crezut sincer că se face o nedreptate deputatului Ringo Dămureanu, care susținea programul politic al AUR și, cu totul special, candidatura lui George Simion la Președinția României.

Ce discuții or fi fost în cele două zile dintre acțiunea de sîmbătă și depunerea listelor electorale trebuie să fi dat frîu liber orgoliilor, de-o parte și de alta, astfel încît toate umorile strînse în timp să izbucnească cu atîta ură?

Ca de obicei în astfel de situații, au fost greșeli de-o parte și de alta. Dacă ar fi fost evitate, poate că azi AUR ar fi avut măcar cîțiva primari în Dolj și ar fi asigurat un alt suport electoral pentru alegerile parlamentare și prezidențiale.

Deși nu intra în obligațiile mele profesionale, am încercat o mediere între cele două tabere, mai ales după ce însuși George Simion mă „mandatase” să „rezolv” criza din filiala Dolj a AUR. Într-un fel, mă obligasem cu această „sarcină” mai ales că, public, declarasem în repetate rînduri că, în aceste alegeri, voi susține suveranismul.

Numai că acest „război” din AUR Dolj nu avea nici o legătură cu programul politic, ci devenise o vendetă continuă, imposibil de stăpînit. Eram sigur că, în final, firul subțire care mai ținea ambele tabere în interiorul partidului se va rupe, deși, în orice moment exista posibilitatea unei împăcări. Din păcate pentru partid și susținătorii acestuia, securea războiului n-a fost îngropată, așa că izbucnirea de acum a lui Ringo Dămureanu pare un lucru firesc.

Eu, însă, nu susțin deloc această atitudine căci, așa cum le-am spus deseori, cred că există viață și după alegerile din decembrie. Evident, în acest moment, orice variantă de pace este exclusă și cele două tabere trebuie să se pregătească de reculul deciziilor lor.


Dincolo de aceste chestiuni care țin de „analiză”, precizez că nu sînt absolut deloc de acord cu calea aleasă de Ringo Dămureanu. Nu știu dacă sînt întru totul adevărate acuzațiile sale, poate că au un sîmbure de adevăr, dar felul în care sînt prezentate în public este total impropriu.

Explicația opiniei mele este foarte simplă.

Pe de o parte, dacă ce spune Dămureanu este 100% adevărat, atunci cum a putut să stea și să reprezinte un partid atît de corupt? Oricine îi va reproșa că el însuși este oportunist și, dacă ar fi fost pe primul loc pe listă, ar fi continuat să tacă!

Pe de altă parte, dacă acuzațiile sînt de conjunctură, făcute la supărare, este și mai grav și i-ar atrage consecințe dintre cele mai riscante, căci se poate trezi cu un lanț de procese greu de controlat.


Poate că acum Ringo Dămureanu se simte mai important. Eu nu cred că e cazul să se mîndrească de ieșirile sale publice din ultimele zile. Preferam să-l laud pe parlamentarul Dămureanu, cel care era activ la dezbateri, pe deputatul curajos care-și argumenta elegant opiniile.

Ringo Dămureanu este un om cu multe calități și am fost destul de apropiat de el ca să am pretenția că știu ce vorbesc. Cred că AUR a pierdut un membru de partid valoros, pe care putea să-l folosească, nu să-l înlăture peste noapte.

Mulți vor jubila, mai ales cei care sînt incapabili să judece dincolo de mintea lui Lache. Astfel de atitudini îi dau dreptate lui Dămureanu dacă va reuși să-și stăpînească mînia.


Însă, oricare ar fi motivația lui Ringo Dămureanu pentru atitudinea sa de acum, îi transmit că nu e bună calea aleasă. El are capacitatea intelectuală de a se exprima și altfel, nu prin epitete jignitoare, căci, în fond, este vorba despre foștii săi colegi pe care-i aprecia tot cu epitete, doar complet diferite de cele de acum.

Ca exemplu de alt fel de reacție, l-aș cita pe Aurelian Popa, cunoscutul activist civic, care este pe primul loc la alegerile parlamentare la Sibiu, dar a anunțat că se va retrage dacă nu sînt acceptate condițiile sale, enunțate într-un lung material pe care ni l-a trimis și nouă.

Este cu totul altceva. Din păcate, Ringo Dămureanu n-a putut să-și țină în frîu supărarea – justificată, de altfel – și a ales calea răbufnirii publice, cu invective care fac imposibil orice dialog viitor.

Am înțeles că acum Ringo Dămureanu a ales să candideze ca independent. Are notorietatea necesară pentru a spera în reușită și ca sfat prietenesc îi spun să nu folosească adversitatea sa față de AUR în campania electorală, căci nu este profitabilă decît pentru adversarii AUR, or noi credem că voturile sale pot veni în special de la cei care l-au votat pe listele AUR!

Este opinia noastră, care nu este obligatorie, ci doar facultativă. Oricum, îi dorim succes!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*