
Este o mare rușine. Pentru a-și trece bugetul, majoritatea parlamentară care nu dispune
decât de câteva voturi suplimentare, cumpără la bucată, pe bani grei, pe bani publici,
parlamentari. Din propriile partide dar și din rândul opoziției.
Bugetul, așa întârziat cum e, are mari probleme din două motive. În linii mari, nu
reprezintă decât o cosmetizare a bugetului anterior, iar acolo unde s-au produs schimbări, ele
au fost impuse, cele mai multe de organismele internaționale, sunt profund impopulare și într-o
oarecare măsură fanteziste. Opoziția față de acest proiect de lege, cel mai important act
normativ după Constituție, este uriașă. Atât în rândul opiniei publice, care exercită presiuni
asupra deputaților și senatorilor, cât și în consecință în rândul clasei politice. Bugetul vine pe de
altă parte cu mare întârziere, iar tergiversarea adoptării acestei legi extrem de importante
creează daune majore atât în plan intern în ceea ce privește funcționarea instituțiilor statului, cât
și în raporturile cu partenerii externi.
Prins între ciocan și nicovală, Guvernul Ciolacu 2 a recurs la o soluție de-a dreptul
sinucigașă. Cumpărarea pe față a voturilor de la parlamentari corupți care se predau în
schimbul unor arginți. Ca să mă fac mai bine înțeles, voi consemna faptul că și în anii trecuți,
într-o formă mai laminată, mai sofisticată, a fost utilizat acest procedeu. În ce sens? Pe
parcursul campaniei electorale, deputații și senatorii și-au luat o serie întreagă de angajamente
față de comunitățile locale, pe care s-au străduit să le onoreze. Cele mai multe dintre acestea
presupuneau alocarea de la buget a unor fonduri în beneficiul autorităților locale. An de an,
bugetul a trecut pe repede înainte, fără a putea fi temeinic analizat și dezbătut, utilizându-se un
asemenea procedeu, desigur în paralel cu formidabila presiune exercitată de partidele aflate la
putere. Acum ceva s-a schimbat în mod grav.
Acum, pentru prima dată, parlamentarii primesc pur și simplu bani de la guvern cu care
pot face cam ce îi taie capul. Oricât de mult exagerează deseori, Diana Șoșoacă, are dreptate
atunci când atrage atenția asupra faptului că cei șase parlamentari care au părăsit SOS au fost
plătiți de către PNL și PSD. Cu sume uriașe de bani. Șoșoacă afirmă că ar fi vorba de câte
300.000 de euro. Nu este o glumă. Aceștia sunt bani publici. Iar practica este penală, chiar dacă
sumele puse în joc sunt mai mici. La rândul său, fără a indica cuantumul sumelor, și George
Simion vorbește de asemenea apucături penale ale PSD și PNL dar ține să precizeze că cele
două partide se feresc să-i abordeze direct pe senatorii și deputații AUR.
Să tragem linie și să încercăm o concluzie. Fragila majoritate parlamentară își joacă
cartea pe buza prăpastiei. Șansele sunt infime pentru ca acest guvern să reziste după ce
majoritatea va primi o lovitură în moalele capului la finalul alegerilor prezidențiale, de unde mai
ales după soluția dată de Comisia de la Veneția este de presupus că domnul Călin Georgescu
nu va mai putea fi eliminat. În consecință, cele trei partide își vor pierde majoritatea, se vor
încăiera și vor rupe protocolul de alianță. Tot ce se poate, ca pe fondul nemulțumirii generale și
a întăririi permanente a susținerii de care se bucură opoziția, să asistăm și la o moțiune
câștigătoare de cenzură. Iar un alt președinte, probabil în persoana lui Călin Georgescu, va
desemna un alt candidat de premier care va genera o nouă majoritate. Și asta în cazul fericit în
care nu vom asista în acest an și la dizolvarea parlamentului și generarea de alegeri anticipate.
În acest context, asistăm astăzi la cea mai flagrantă fraudă politico-financiară din istoria
recentă a României.
Fii primul care comentează