Legătura dintre Presă și Spionaj

Control degeaba. Memoriile lui Constantin Pantazi, ministru de Război în Guvernul Mareșalului Antonescu, publicate la Publiferom în 1999 sub titlul Cu Mareșalul până la moarte, surprind un aspect din vizita Conducătorului în Basarabia eliberată:

„Fiecare post de jandarmi, fiecare poliție, toate judecătoriile, tribunalele, primăriile, bisericile, prefecturile, spitalele și peste tot în amănunt, oprindu-se și controlând lucrul fiecărui șef de birou și notar, preceptor, agenta fiscal etc. Prin dări de seamă publicate în jurnale lăuda pe cei pe care i-a găsit bine și era foarte aspru cu cei găsiți în neregulă, indiferent de considerațiuni de persoană și de situația acesteia.”

Și cu toate acestea documentele arată că sub Mareșal mulți își rezolvau afacerile – de la Veturia Goga până la Mihai Antonescu.
Nu e de mirare că Ion Antonescu s-a dus la Palatul Regal în după-amiaza de 23 august 1944 fără a bănui o clipă că va fi închis în fișet, deși Hitler îl avertizase că Regele complota.

*

Legătură. Dacă ar fi să-l credem pe Thomas Gordon autorul eseului Secrets and Lies: A history of CIA mind control and germ warfare, apărut la William Associates Inc. în 2007, sursa lui Seymour Hersh în CIA era ofiţerul William Buckley, întâlnit peste tot în lume sub acoperirea de secretar politic al Ambasadei SUA. La prima lor întâlnire, la Roma, scrie Thomas Gordon, „au studiat împreună similitudinile dintre jurnalism şi profesia de agent secret”.

Cei doi – ziaristul şi ofiţerul CIA – au căzut de acord asupra următoarelor asemănări:

„Amândouă profesiile trăiesc din informaţii obţinute din surse. Sursele se întind pe o gamă largă, de la cele mai nobile până la cele mai josnice.
Amândouă profesiile depind de confidenţialitate. Fără ea, sursele s-ar evapora şi practic, mai mult ca sigur, n-ar putea fi înlocuite de altele noi.
În ambele profesii colectăm informaţii pentru a răspunde unor ordine. Eu, de la redactorul meu şef, Bill de la cine ştie ce birocrat de la Langley.

Într-o seară, în faţa unei sticle de Frascati, în apropiere de Pantheon la Roma, Bill a ţinut să sublinieze că amândoi, eu, ca jurnalist şi el, ca agent secret – trebuie să fim convingători şi gata să minţim pentru a găsi adevărul.
Nu vedeam o altă descriere mai bună decât asta a activităţilor noastre.

Am recunoscut – şi unul şi celălalt – că ni se poate întâmpla să comitem erori. În profesia mea, până la urmă probabil că asta n-avea prea mare importanţă. În cea a lui Bill, asta putea declanşa un mic război murdar în toată regula.”

*

Disperare de orb. Tudor Arghezi despre un adevăr valabil și azi pentru români, cărora împrejurările postdecembriste au dat posibilitatea de a fi citiți pînă-n adâncul sufletului:

„În vremile îndelungate de mulţumire, de viaţă mediocră şi de trândăvie, se iveşte câte o împrejurare neaşteptată, care te face să citeşti până-n fundul sufletului nostru. Şi te-apucă atunci o disperare de orb, să vezi cât rămâne de făcut, cât nu s-a făcut de către nimeni, şi ţi se pare că e nevoie de o jertfă generală, de-o luptă pe toată viaţa, cu toate puterile întunericului şi-ale vrăjmăşiei, pentru educarea din nou, între nădejde infinită şi între îndrăzneală generoasă, poporul nostru inteligent şi abandonat.” (Tudor Arghezi, Ofițerimea, în Facla, 3 noiembrie 1912).

*

Adevăr valabil și azi. Nae Ionescu în 1928, polemizând cu Iorga în chestiunea legalismului practicat de Iuliu Maniu, face public un adevăr valabil și azi:

„Primul cuvânt cu care a fost salutat domnitorul Cuza, la alegerea lui, a fost: «fă ca legea să înlocuiască arbitrariul». Dar această urare nu s-a împlinit nici astăzi, după 80 de ani. Lipsa de legalitate este principala cauză pentru care capitalul străin nu se aventurează în ţara noastră. Căci burgheziei îi trebuiesc raporturi stabile pentru ca să poată întreprinde, iar această stabilitate nu poate fi asigurată decât de respectul legilor; cari ele formează scheletul oricărui stat modern.” (Nae Ionescu, Despre o „ideologie medievală”, Cuvântul, 14 august 1928).