A fost Hora Bucuriei la Țicleni

În Ticleni judetul Gorj, a avut loc un mare festival „,La poalele Cetății”, ediția a VI-a ,care s-a desfășurat duminica, 02 IUNIE, începând cu ora 9:00.

Festival a fost organizat de :

Primăria Orașului Ticleni reprezentată de domnul primar Constantin Radu, Consiliul Local Ticleni, Casa de Cultură Țicleni, Consiliul Județean Gorj si Inspectoratul Scolar Gorj reprezentat de domnul inspector general Istrate Mihai.

La paradă si in cadrul festivalului s-au înscris 15 grupuri vocal folclorice și ansambluri de dans, reprezentând localități importante din județ precum: Runcu, Tg Carbunesti, Turceni, Negomir, Dragotesti, Bălesti, Samarinesti, Logresti, Stejari, Bustuchin etc.

Timp de câteva ore, Ticleniul s-a bucurat de frumusețea costumelor populare si de tradițiile noastre strămoșești, prezentate cu atâta măiestrie de toți reprezentanții localităților participante în festival !

Scopul manifestării a fost descoperirea copiilor cu potențial artistic, promovarea și orientarea acestora pe filieră vocațională, valorificarea obiceiurilor și tradițiilor populare.

Prestaţia formaţiilor a fost apreciata de un juriu de specialitate alcătuit din mai mulţi membri.

Primăria si Consiliul Local-prin domnul primar Constantin Radu, Casa de Cultură Țicleni si domnul inspector general, Istrate Mihai, vă mulțumesc pentru participare și vă felicită pe toți pentru rezultatele obținute, în cadrul  Festivalului ,,La poalele Cetății “ Ticleni, ediția a VI-a.

Felicitari, dragi copii !

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*