
La sfîrșitul lunii mai, am preluat în „Cotidianul” informația prezentată de Antena 3, conform căreia primii trei exportatori de cereale din România erau firme străine:
– COFCO INTERNATIONAL (Capital China)
– CARGILL AGRICULTURĂ (Capital SUA)
– GLENCORE AGRICULTURE (Capital Elveția).
Abia pe locul patru, conform datelor oficiale, era o firmă românească, CEREALCOM din Segarcea, ce aparține fermierului Mihai Anghel! Într-o discuție pe care am avut-o imediat după publicarea articolului nostru, acesta ne-a spus că situația nu este nici pe departe favorabilă, căci producția de cereale a României este de circa 10 milioane de tone anual, iar consumul din țară este de 2 milioane de tone! Și asta pentru că în cei 30 de ani de la Revoluție nici un guvern nu a acordat prioritate investițiilor din agricultură, menite să proceseze cantitățile de cereale recoltate.
Consecința acestui semnal de alarmă tras de Mihai Anghel este faptul că în România se face pîine din cocă congelată importată de producători și se importă mari cantități de produse fabricate în străinătate, care ar fi putut să fie produse la noi.
Exact aceasta este tema unui comunicat transmis redacției noastre de către FACIAS (Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului), în care se spune: „Țara noastră a exportat anul trecut produse în valoare de 2,1 miliarde de euro, însă a importat de 6,8 miliarde de euro. Vorbim despre un deficit uriaș, de 4,7 miliarde de euro, de unde desprindem concluzia că exportăm produse cu preț mic pe kilogram și importăm produse cu preț foarte mare pe kilogram. Cu alte cuvinte, exportăm materie primă și importăm produse procesate”.
Vă prezentăm mai jos textul integral al Comunicatului FACIAS:
„COMUNICAT DE PRESĂ
Interveniți de urgență pentru a salva fermierii români și producția autohtonă de alimente!
Agricultura este unul dintre domeniile în care consecințele abuzurilor statului au consecințe deosebit de grave și afectează întreaga populație.
Agricultura României nu este una săracă, ci prost gestionată, insuficient ajutată de stat. O arată datele dezastruoase ale balanței comerciale în cazul produselor alimentare. Țara noastră a exportat anul trecut produse în valoare de 2,1 miliarde de euro, însă a importat de 6,8 miliarde de euro. Vorbim despre un deficit uriaș, de 4,7 miliarde de euro, de unde desprindem concluzia că exportăm produse cu preț mic pe kilogram și importăm produse cu preț foarte mare pe kilogram. Cu alte cuvinte, exportăm materie primă și importăm produse procesate.
Potrivit estimărilor făcut de specialiștii în domeniu, consumul de produse alimentare al românilor este asigurat în proporție mai mare de două treimi din importuri.
Deși avem o producție agricolă bună la nivel european, la porumb boabe şi floarea soarelui România situându-se de multe ori pe primul loc în UE atît la suprafaţa cultivată cît şi la producţia realizată, de trei decenii fermierii români, dar mai ales micii producători se lovesc de aceeași problemă, anume de lipsa fabricilor de procesare a materiilor prime. Asta face ca peste 30% dintre micii producători să trăiască la limita sărăciei.
Agricultorii se plîng și de faptul că din cele 14 milioane de hectare de teren agricol, sub un milion de hectare are sisteme de irigații.
FACIAS a solicitat Ministerului Agriculturii să intervină urgent pentru a salva fermierii români și producția autohtonă de alimente și să ne spună:
-
Cum îi ajută pe fermierii români să se adapteze la pozițiile dominante din piață;
-
Ce sisteme de calitate sunt implementate la producători;
-
Care sunt planurile de dezvoltare pe 10-15 ani, și pe cicluri electorale, de doar 4 ani;
-
Cînd va introduce legislație coerentă pentru sprijinirea producătorilor români;
-
Ce programe are pentru producătorii români care vor să se asocieze.
Ministerul Agriculturii are obligația să actioneze pentru a-i sprijini pe producătorii români, altfel încît în anii care urmează deficitul comercial în privința produselor alimentare să scadă, iar românii să poată consuma mai multe produse autohtone de calitate, la prețuri competitive.
Statul trebuie să își poată îndeplini eficient unul dintre rolurile sale fundamentale, acela de a-și proteja cetățenii”.
Fii primul care comentează