Bucureşti-Craiova: Sunt gata primii kilometri de şină unde trenurile ating 120 km/h

Primii 10 kilometri de cale ferată nouă între Chiajna şi Grădinari au fost finalizaţi, iar trenurile pot circula pe acest tronson cu viteză maximă de 120 km/h, a anunţat CFR Infrastructură zilele acestea. CFR investește 1,2 miliarde lei, bani din PNRR, pentru ca trenurile să poată rula cu 120 km/h pe ruta București – Craiova. În urma modernizării, acestea ar urma să parcurgă distanța de circa 250 de kilometri în 2 ore și 19 minute.

Când se vor finaliza lucrările pe loturile dintre Chiajna şi Grădinari

„Trenurile circulă cu viteza maximă de 120 km/h pe primii cca. 10 km de CALE FERATĂ NOUĂ între CHIAJNA și GRĂDINARI, de la km 13+500 la km 23+500 (LOTURILE 4, 5, 6 și 7), pe FIRUL I, unde au fost finalizate lucrările QUICK WINS. Lucrările au constat în reparații la suprastructura feroviară, prin înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii. Programul de lucrări de tip QUICK WINS include și etapa de reparații și montare a sistemului de dale elastice la trecerile la nivel cu calea ferată, pe acest tronson fiind inclusă TN de la km 19+510, de pe raza localității Domnești, unde s-au finalizat deja lucrările pe firul II și urmează execuția și pe firul I”, a transmis compania de căi ferate.

În desfășurare, la ora actuală, sunt lucrările la suprastructura căii pe ultimii 10 km de pe FIRUL II (km 13+500 la km 23+500).

Pe aceste loturi, constructorul este Strabag SRL, iar valoarea cumulată a contractelor este de 66,297,884.85 lei fără TVA. Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor pe calea ferată Chiajna-Grădinari este luna ianuarie 2025.

46,5 km de cale ferată modernizată pe ruta Bucureşti-Craiova

În data de 17 ianuarie 2023, Sucursala Regională CF BUCUREȘTI a semnat 11 contracte în valoare totală de 220.585.443 RON, fără TVA, pentru execuția lucrărilor tip QUICK WINS – ridicarea restricțiilor de viteză, pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii, pe linia CF 100 BUCUREȘTI – CRAIOVA, lucrări finanțate prin Planul Naţional de Redresare și Reziliență (PNRR).

În urma lucrărilor, CFR a anunţat că viteza de circulație va creşte la 120 km/h (funcție de configurația traseului), pe următoarele loturi, în lungime totală de 46,5 km.

Lot 1 – București Nord – București Nord Post 5, km 2+490 – km 3+200 (fir I) și Chiajna – Grădinari, km 9+100 – km 11+000 (fir I și II);
Lot 3 – Chiajna – Grădinari, km 11+000 – km 13+500 (fir I și II);
Lot 8 – Chiajna – Grădinari, km 23+500 – km 25+500 (fir I și II);
Lot 9 – Grădinari – Vadu Lat, km 25+500 – km 27+300 (fir I și II);
Lot 10 – Grădinari – Vadu Lat, km 27+300 – km 29+500 (fir I și II);
Lot 11 – Grădinari – Vadu Lat, km 29+500 – km 31+000 (fir I și II);
Lot 12 – Grădinari – Vadu Lat, km 31+000 – km 33+600 (fir I și II);
Lot 13 – Grădinari – Vadu Lat, km 33+600 – km 35+700 (fir I și II);
Lot 14 – Vadu Lat – Zăvestreni, km 35+700 – km 37+700 (fir I și II);
Lot 15 – Vadu Lat – Zăvestreni, km 37+700 – km 40+300 (fir I și II);
Lot 16 – Vadu Lat – Zăvestreni, km 40+300 – km 42+000 (fir I și II).

Fiecare dintre cele 11 contracte are durata de implementare de 24 de luni.

Preluat din Gazeta de Sud

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*