Ce a stat în spatele majorării taxei de salubrizare

Ce a stat în spatele majorării taxei de salubrizare. De la începutul anului, craiovenii plătesc mai mult pentru gunoiul menajer ridicat şi transportat la depozitul de deşeuri de la Mofleni de către operatorul Iridex.

Pentru 2022 a fost chiar introdusă o taxă specială de 12 lei/lună pentru această activitate, taxă care trebuie plătită până la data de 25, pentru luna anterioară. Taxa a fost stabilită încă din noiembrie 2021 şi aprobată în decembrie, o dată cu noul nivel al taxelor şi impozitelor din Craiova, pe anul 2022. Ce a stat însă în spatele acestei majorări va fi aprobat, joi, atât de Consiliul Local Craiova, cât şi de Consiliul Judeţean Dolj. Ambele au pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului municipiului şi judeţului, Olguţa Vasilescu, respectiv Cosmin Vasile, să voteze în Adunarea Generală a Asociaților ADI ECODOLJ noile tarife ale operatorului judeţean responsabil cu salubrizarea.

Solicitarea privind modificarea tarifelor aferente contractului a fost făcută de Iridex încă de anul trecut, acum urmând să fie aprobată doar fundamentarea acestor tarife. „Noile tarife înaintate de Iridex sunt cele care au stat la baza majorării taxei de salubrizare de la 11 lei la 12 lei pe lună. Taxa a fost aprobată în 2021 şi este valabilă pentru tot anul 2022. Nu mai poate fi modificată. Acum sunt aprobate doar notele de fundamentare din spatele majorării taxei. Ele au fost întocmite anul trecut, dar nu puteau fi votate decât după aprobarea bugetelor pe anul 2022. Asta este procedura. Deci, se aprobă noile tarife care sunt deja incluse în taxa de salubrizare de anul acesta“, au explicat, pentru GdS, reprezentanţii Primăriei Craiova.

Ce a stat în spatele majorării taxei de salubrizare. Cum a motivat Iridex creşterea tarifelor

Ca urmare a evoluției costurilor, a modificărilor legislative și a specificului desfășurării activităților la nivelul municipiului Craiova și al județului Dolj, Asocierea Iridex Group Salubrizare SRL – Servicii Salubritate Bucureşti SA – Iridex Group Import Export SRL a solicitat ADI ECODOLJ modificarea tarifelor, după cum se menţionează în raportul de aprobare a celor două hotărâri. Asta se întâmpla în noiembrie 2021.

„Analizând cererea formulată de operator, precum şi întreaga documentație înaintată se constată că cererea de modificare a tarifelor are mai multe cauze“, se menţionează în raport. Aici sunt trecute două cauze generale, care influențează toate tarifele, cum ar fi creşterea salariului de bază minim brut pe ţara la 2.550 lei/luna, începând cu 1 ianuarie 2022, şi majorarea semnificativă a prețurilor unor elemente importante de cost (liberalizarea energiei, creșterea preţurilor la combustibil), dar şi unele cauze speciale. Acestea din urmă ar fi suplimentarea numărului de localități din mediul rural unde se face colectarea reciclabilului din poartă în poartă şi modul de colectare a deșeurilor reziduale din zona de blocuri a municipiului Craiova.

„Colectarea deșeurilor de la utilizatorii casnici care locuiesc în zona cu blocuri din municipiul Craiova cu alte autospeciale și din alte recipiente decât cele prevăzute prin Masterplan implică alte costuri și altă structură decât cea avută în vedere la fundamentarea tarifelor anterioare“, explică Iridex în nota de fundamentare.

Iridex scoate în față tarifele care au scăzut

Operatorul mai susţine şi că operațiunea de analiză a nivelului tarifelor existente și a structurii acestora a dus și la scăderea anumitor tarife. „Ca urmare a veniturilor obținute din valorificarea deșeurilor și a creșterii cantității programate de deșeuri reciclabile ce urmează a fi colectată a scăzut tariful pentru operarea stației de sortare, de la 50,67 lei/tonă la 29,56 lei/ tonă. Ca urmare a scăderii cheltuielilor de exploatare și financiare au scăzut tarifele: colectarea separată și transportul deșeurilor menajere reciclabile, de la 719,54 lei/tonă la 710,54 lei/tonă; colectarea și transportul deșeurilor reciclabile generate de agenți economici/instituții, de la 174,35 lei/tonă la 147,09 lei/tonă“, se mai arată în fundamentare.                                                                                                    ,,SURSA-GAZETA DE SUD,,

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*