Ce ascunde parabola lui Ciolacu despre candidatura lui Ion Cristoiu la Cotroceni?

Când Marcel Ciolacu a anunțat la emisiunea lui Ciutacu, în Prime time, că jurnalistul Ion Cristoiu ar putea fi candidatul PSD la Președinția României, cei mai mulți s-au amuzat ca la o glumă proastă, luându-l în răspăr pe cel care a lansat-o.

Ion Cristoiu, așa cum îl știm, cu un spumos și exagerat simț al umorului a tratat subiectul cu haz spunând că nu a discutat niciodată cu Marcel Ciolacu despre așa ceva. În plus, maestrul a explicat și de ce este imposibilă o asemenea candidatură pentru că nu se pricepe la administrarea unei țări. Mi-l și imaginez pe domnul Cristoiu la o întâlnire cu Macron când, în fața camerelor de filmat, ar face paranteze vorbind despre Camil Petrescu sau Proust.

Cu alte cuvinte, am putea spune „Case closed”.

Eu, însă, având în minte precedentele, las subiectul deschis și, așa cum m-a învățat însuși Ion Cristoiu, mă întreb: și dacă, totuși, nu e o doar o glumă, ci, în spatele ei, se ascunde altceva, poate chiar un plan diabolic?

Așadar, care ar fi precedentul? Cel mai recent este cel de la alegerile prezidențiale din 2019, generat de candidatura Vioricăi Dăncilă, cea care nu avea absolut nici o șansă să câștige alegerile, dar care, totuși, a blocat orice alte candidaturi ale PSD sau ALDE, partid cu care PSD forma alianța de guvernare.

Viorica Dăncilă nu ne-a păcălit însă pe noi, cei de la Cotidianul, mărturie stând, de pildă, editorialele noastre din 21 iulie 2019 și 25 noiembrie 2019, adică înainte și după alegerile prezidențiale.

În primul scriam despre un posibil pact între Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis („varianta maximală la care se poate gîndi este să intre în turul doi, văzînd pe urmă ce este de făcut până la alegerile prezidenţiale, încercând să facă dintr-un pact cu duşmanul, adică unul cu Iohannis, şansa de a păstra guvernarea pînă la anul şi funcţia de preşedinte PSD!”), teorie pentru care am primit critici serioase, iar în al doilea trăgeam linie și chiar în titlu spuneam: „Viorica Dăncilă, misiune îndeplinită”.

Ce avea de făcut Viorica Dăncilă? Sper că vă amintiți; atunci mulți se gândeau ca Tăriceanu să fie candidatul comun al alianței PSD-ALDE, considerându-se că liderul ALDE ar avea mai multe șanse în fața lui Iohannis. Asta a fost misiunea Vioricăi Dăncilă: să-l scoată din cursă pe Tăriceanu și, prin propria candidatură, să maximizeze șansele lui Iohannis de a obține al doilea mandat! Cu Tăriceanu contracandidat, lui Iohannis i-ar fi fost imposibil să evite confruntarea directă, pe cînd cu Viorica Dăncilă a fost în stare să-și modereze singur întîlnirea cu „presa” lui!

Între toți analiștii politici, doar același Ion Cristoiu ne-a recunoscut meritul, declarînd acest text „Editorialul săptămînii” în emisiunea sa de la Mediafax!

Nu vrem să ne lăudăm singuri cu analiza noastră și nici nu vrem să-i agităm pe invidioși, ci doar vrem să subliniem precedentul care ne determină să ne punem și acum aceeași întrebare ca în 2019: „Nu cumva Marcel Ciolacu face pârtie vreunui candidat ce va fi propulsat în alegerile prezidențiale de structuri interne sau dinafară, altele decât cele democratice, venite din partide?”

Dar, în 2024, Iohannis nu mai poate candida. Atunci, ce pact ar putea să încheie Marcel Ciolacu cu Klaus Iohannis? Evident, unul în care o candidatură din partea PSD să nu-l/n-o încurce pe cel/cea desemnat/desemnată ca fiind candidatul/candidata PNL care să fie succesorul/succesoarea lui Klaus Iohannis la Cotroceni.

Analizând variantele unui pact Ciolacu-Iohannis, distingem cîteva candidaturi care s-ar putea ivi dinspre PSD și care ar putea să încurce planurile actualului președinte și al celor din spatele său. Acestea ar putea fi: foștii candidați Mircea Geoană și Victor Ponta (dacă ei vor reveni în PSD), Vasile Dâncu, Eugen Teodorovici (care au mai încercat să intre în cursa prezidențială). Nu mustăciți din nas, căci oricare dintre aceștia s-ar putea înscrie în competiția internă din PSD, iar Marcel Ciolacu, cu oricare dintre ei, ar rămîne repetent, atât la capitolul pedigri politic, cât și la nivelul discursului public.

De aceea, în parabola lui Ciolacu despre candidatura lui Ion Cristoiu, Marcel Ciolacu (sau, mai bine zis, cei care au construit acest moment) sugera că a sosit vreme ca PSD să propună un intelectual de stânga, un candidat din afara partidului. Adică, voi cei din partid luați-vă gîndul de la Cotroceni! Ceea ce nu-l va împiedica pe Ciolacu ca, în ultimul moment, să devină singura candidatură posibilă a PSD, fără să mai aibă loc confruntarea cu alți doritori!

El, Marcel Ciolacu, președintele PSD și, la momentul alegerilor, posibil prim-ministru, ar fi varianta ideală pentru rolul Vioricăi Dăncilă.

Iar dacă PNL va desemna un candidat impus și susținut din afară, să zicem Laura Codruța Kovesi sau Siegfried Mureșan, îl vei vedea pe Ciolacu al nostru exact ca atunci când a acceptat să târască PSD-ul în „Guvernul Meu”, chiar dacă doar cu puțin timp înainte, Iohannis declarase că scopul său este distrugerea PSD. Va înghiți și atunci plăcuța suedeză pe care o oferise Iohannis întregului PSD!

Cred că nu veți spune că este imposibil ca românii s-o voteze pe Kovesi, după ce ei au votat în toți acești ani de la Revoluție cu cei desemnați de alții, nu cu cei doriți de ei. Episodul Emil Constantinescu nu reprezintă decât excepția care confirmă regula.

De fapt, la vot, în România se poate spune că s-au făcut mereu experimente. Așa a fost cu așa-zisa demisie a lui Crin Antonescu pentru a-i face loc lui Iohannis, cel desemnat încă din 2007 drept succesor al lui Băsescu). Iată încă o dată dovada:

Cu Marcel Ciolacu în rolul Vioricăi Dăncilă, orice candidat impus va câștiga alegerile prezidențiale din 2024 sau mai înainte, dacă Iohannis va renunța la mandat pentru cine știe ce funcție.

Așadar, în opinia noastră, parabola cu „Cristoiu, președinte” a fost o găselniță senzațională a lui Marcel Ciolacu sau a celor care se ocupă de această strategie.

În primul rând, având în vedere notorietatea și prestigiul lui Ion Cristoiu, simpla pronunțare a numelui său în acest context a fost vehiculul ideal pentru lansarea mesajului. Ceea ce s-a și produs. Iar mesajul pare destul de clar: un candidat cuminte din afara PSD trebuie să scoată din cursă orice candidat din interiorul PSD care ar încurca planurile „băieților”!

Și Liviu Dragnea a încercat să joace la două capete: pe de o parte, fugea cu bucata de șorici după Kovesi prin curtea lui Coldea, iar pe de altă parte se vedea Premier sau chiar Președinte. A sfârșit la Jilava.

Acum, învățând ceva din lecția aceasta, îmbrăcat cu pantalonii lui Dragnea, Marcel Ciolacu se pregătește să joace rolul Vioricăi Dăncilă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*