
Una dintre puținele anchete jurnalistice care mai apar în presa românească vizează domeniul culturii. Este vorba despre un excepțional articol, apărut acum cîteva zile pe site-ul „Cultura la dubă” sub semnătura Alexandrei Tănăsescu, cu titlul „ICR, filială de partid”.
Ancheta scoate la iveală jocurile politicianiste pe care le face noul director al ICR, Liviu Jicman, membru PNL, fără absolut nici o expertiză în domeniul culturii, adus în fruntea acestei instituții doar pentru slugărnicia sa proverbială față de partid. Cu studii de drept și economice făcute doar pentru diplome, Liviu Jicman a fost ba director la ministerul sănătății, ba consilierul șefului ANRP, după care, din 2010, a fost aruncat pe baricadele culturii, iar din 2016 trimis, fără pic de experiență muzeală, să conducă Muzeul Cotroceni ca „manager interimar”, căci nu îndeplinea condițiile pentru a participa la un concurs!
Articolul semnat de Alexandra Tănăsescu scoate la iveală enormitățile puse la cale de acest pezevenghi Liviu Jicman, pentru care numirile din aceste zile pentru filialele din străinătate al ICR nu sînt altceva decît respectarea ordinelor primite de la partid!
Bomboana pe coliva ICR o constituie însă cele două propuneri pentru ICR Paris și ICR Madrid. La Paris, în capitala culturii mondiale, va fi trimis inginerul metalurgist de la REBU, CEZAR PREDA, fost PDL-ist băsescian, devenit PNL-ist de conjunctură, care a condus Comisia de control a SRI. La Lisabona va fi trimis celebrul penibil VICTOR PAUL DOBRE, care a plecat cu coada între picioare din ministerul de Interne, inclusiv cu o solicitare de începere a urmăririi penale din partea procurorului general. Anul trecut era gata să fie trimis consul la Odessa, iar acum se pare că va fi aruncat la ICR Portugalia, deși n-are absolut nici o legătură cu cultura, lucru vizibil și dacă rostește o propoziție simplă.
Tabloul complet al propunerilor pe care Liviu Jicman, directorul ICR, le face în aceste zile este prezentat în articolul Alexandrei Tănăsescu, pe care-l reproducem mai jos:
„ICR, FILIALĂ DE PARTID
by Alexandra Tănăsescu, March 11, 2022
Zilele acestea urmează ca președintele Liviu Jicman să facă publice listele pentru conducerile filialelor ICR din orașe majore, precum Londra sau Paris. Numirile sunt cunoscute momentan în cercul restrâns al celor implicați direct, dar unele dintre ele au apărut deja și în spațiul public.
În cele ce urmează, vă vom prezenta cum arată un institut care ar trebui să fie impregnat de profesioniști, dar este sufocat de politicieni și de rude.
ADINA NICOLESCU, DETAȘATĂ ȘEF DE SERVICIU EUNIC
Adina Nicolescu, o tânără de 32 de ani, a fost detașată recent pe postul de Șef de Serviu pentru rețeaua EUNIC, organizație care reunește toate institutele culturale europene.
Adina Nicolescu a avut o ascensiune rapidă în PNL, fiind nora Danielei Nicolescu, membru activ al PNL, actual secretar de stat în Ministerul Economiei, apropiată de Ludovic Orban.
Fiul său, Radu Nicolescu, soțul Adinei, este și el membru PNL și a deținut numeroase funcții publice, penultima fiind cea de consilier de stat în cabinetul premierului Orban, iar actuala fiind cea de director general al Companiei Municipale pentru Managementului Traficului din București. El a fost în 2019 și liderul din sectorul 6 al organizației controversatului Alexandru Cumpănașu.
Revenind la Adina Nicolescu, ea a obținut în 2020 funcția de consilier local la Primăria Sectorului 6, acolo unde în trecut a activat și soacra sa. Conform CV-ului său, e licențiată în Relații Economice Internaționale la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir și a lucrat inițial la mai multe agenții de turism. A absolvit un curs de expert în accesarea de fonduri europene, apoi s-a dedicat politicii.
Dincolo de funcția de consilier local în primăria condusă de Ciprian Ciucu, ea a obținut și o funcție guvernamentală, de expert în cadrul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice din cadrul Ministerului Dezvoltării.
De pe acest post a fost detașată la Institutul Cultural Român.
Am contactat-o pe Adina Nicolescu pentru a-i solicita un punct de vedere referitor la numirea sa la ICR, în urmă cu trei săptămâni.
Aceasta ne-a transmis că nu înțelege de ce detașarea ei pe o funcție publică la ICR este subiectul unui articol de presă și ne-a propus să ne vedem chiar a doua zi, pentru a discuta în detaliu. Ulterior, tânăra nu ne-a mai răspuns la niciun apel sau mesaj.
În schimb, iată ce a avut de spus președintele ICR, Liviu Jicman:
„– Domnule președinte, care sunt motivele din spatele detașării Adinei Nicolescu?
– Da, nu sunt motive în spatele detașării, e un context ceva mai complicat care, pe fondul unui audit pe care l-am solicitat în cadrul departamentului EUNIC, am constatat acolo o serie de neconcordanțe în câteva contracte aflate în negociere sau care au fost deja încheiate, și din punct de vedere al sumelor angajaților și din punct de vedere al credibilității prestatorilor și al partenerilor implicați. E vorba despre implicarea unui angajat al instituției.
– Și ați transmis aceste informații unor instuții abilitate pentru a le cerceta? Cum ar fi DNA?
– Nu, mă feresc să mă gândesc că problemele ar merge atât de departe, eu am solicitat un audit. Nu pot decât să-mi doresc ca aceste neconcordanțe să fie lămurite după această etapă. Și așa am decis detașarea persoanei care lucrează acolo într-un alt departament și am căutat o soluție pentru gestionarea activității de acolo.
– O cunoșteați pe Adina Nicolescu, știați ce o recomandă? Mai exact, care au fost motivele din spatele acestei alegeri?
– Am văzut că are expertiză în domeniul gestionării fondurilor europene, respectiv în ceea ce privește fonduri de coeziune. Având în vedere că la EUNIC activitatea se conturează în jurul parteneriatelor europene, am apreciat că poate să răspundă provocărilor de acolo.
– Înțeleg. Pe acel post nu se dă concurs în ICR?
– Pentru orice post din ICR care nu presupune o numire, angajarea se face conform legii în vigoare, atât a Codului Muncii, cât și a Regulamentului de Funcționare și Organizare al ICR. Îmi doresc foarte mult ca angajările în ICR să se facă în mod transparent. Regret foarte mult că în ICR nu a avut loc niciun concurs în ultimii 5 ani. Din păcate, acum suntem implicați într-un litigiu cu toți angajații, pe tema salariilor și asta m-a făcut să nu demarez foarte rapid concursuri. Deci aici am luat o măsură rapidă, fiind permisă prin lege atât angajarea prin concurs, cât și detașarea.”
La doar 32 de ani, Adina Nicolescu deține împreună cu soțul său 6 terenuri intravilane și 4 terenuri agricole, 8 conturi bancare și acțiuni la numeroase societăți comerciale, printre care Nokia și DIGI. Conform legii salarizării, aceasta câștigă la ICR un salariu de aprodximativ 8000 de lei lunar. Soțul său deține și o firmă care s-a ocupat de postările plătite ale lui Klaus Iohannis în campania electorală, conform Europa Liberă.
CATINCA MARIA NISTOR, PROPUNERE PENTRU ICR LONDRA
Potrivit surselor din cadrul ICR, actrița Catinca Maria Nistor va fi propunerea PSD pentru ICR Londra. Contactat de Cultura la dubă, informația nu a fost confirmată, dar nici infirmată de președintele Jicman.
„Mi se pare un gest de respect să nu anunț public propunerile înainte ca acestea să fie avizate sau aprobate”, ne-a transmis Liviu Jicman.
Catinca Maria Nistor are 33 de ani, este actriță și actuală colaboratoare a postului lui Adrian Sârbu, Aleph News, în calitate de prezentatoare.
Ea este fiica actorului român Stelian Nistor, fost lider al Lojei Masonice de rit scoțian, care are sediul central la Londra. Stelian Nistor a deținut președinția Conferinţei Mondiale a Ritului Scoţian prin Suveranul Mare Comandor Stelian Nistor, în grad 33 şi Ultim.
Catinca Nistor a fost timp de aproximativ un an director interimar al Teatrului Bulandra, în mandatul primarului Gabriela Firea. Ea a fost dată afară după un protest public al actorilor de la Bulandra și, ulterior, trimisă în judecată de noua conducere interimară pentru că și-ar fi atribuit sume de bani necuvenite.
În primă instanță, pe 19 septembrie 2021, Tribunalul București a decis să anuleze contractele încheiate pe drepturi de autor și a obligat-o pe pârâtă să returneze teatrului aproape 7000 de euro. Decizia nu este definitivă.
Într-un interviu acordat pentru Cultura la dubă în martie 2020, pe când era managerul teatrului Bulandra, Catinca Maria Nistor declara: “Când am împlinit 28 de ani, mi-am dat termen până la 35 să am rostul meu la Londra, unde merg frecvent. Am început să îmi construiesc un network acolo. Visul meu e să mă trezesc dimineața, să știu cum arată bucătăria mea, make a tea și breakfast, să merg la lucru și să fac în fiecare zi același lucru, să lucrez on stage, în Londra.”
CEZAR PREDA, PROPUNERE PENTRU ICR PARIS
Cezar Preda, un politician cu bogată experiență, este propus de Liviu Jicman pentru a ocupa postul de director adjunct al ICR Paris. Informația a fost confirmată de ministrul Culturii Lucian Romașcanu pentru Hotnews. Acesta a avizat propunerea, argumentând că pe Cezar Preda îl recomandă „experiența de parlamentar.”
Cezar Preda este de profesie inginer în metalurgie. A fost de-a lungul timpului viceprimarul Buzăului, membru PD, PDL și PNL. Potrivit Libertatea, a fost șef la REBU, deputat timp de 16 ani, președinte al Comisiei de Securitate Națională și președinte al Comisiei de Control a activității SRI.
Contactat de G4Media aseară, pentru a explica legătura sa cu ICR, acesta a declarat că: “Suveranitatea noastră, a României, este absolut importantă să o facem în domeniul culturii, pentru că, în altă parte, nu”. De asemenea, el a afirmat următoarele: ”Cultura noastră are valențe nu numai literare, de arte, muzicale, are și valențe tehnice, de informatică, de inteligență artificială.”
VICTOR PAUL DOBRE, PROPUNERE PENTRU ICR LISABONA
Victor Paul Dobre, un alt politician care a deținut numeroase funcții publice, este propunerea pentru conducerea ICR Lisabona, conform diplomatului Ciprian Mihali. Victor Paul Dobre are 70 de ani. Timp de 13 ani a fost membru al Partidului Comunist Român.
După Revoluție, din 1991 a devenit membru PNL, partid pe listele căruia s-a aflat 16 ani în Parlament. De asemenea, el a fost secretar de stat în MAI.
LIVIU JICMAN, PREȘEDINTELE ICR
Liviu Jicman este licențiat în drept și în studii economice și este, de asemenea, absolvent al Colegiului Național de Apărare din cadrul Universității Naționale de Apărare “Carol I”.
A intrat în politică de tânăr. A candidat alături de PNL pentru un post de parlamentar, cu mesajul “cel mai tânăr deputat pentru București”. Nu a prins, însă, loc, pe listele finale ale partidului. Între 2004 și 2006, PNL l-a răsplătit cu un post de director la cabinetul Ministrului Sănătății, în guvernul Tăriceanu. În paralel a primit salariu și pentru funcția de consilier în Senat.
În 2007 a devenit consilier al președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Din 2010 și-a început cariera în domeniul cultural, unde a și rămas. A lucrat în departamentul de PR al Teatrului Masca, la cabinetul ministrului Culturii Daniel Barbu, a fost membru în comisii la RADEF, Sahia Film și la AFCN, iar în 2013 a devenit vicepreședinte ICR.
Fără să fi avut vreo experiență anterioară în domeniul muzeal sau studii de specialitate, așa cum prevede legea și regulamentul Muzeului Național Cotroceni, din 2016 până în 2021 a condus instituția aflată chiar în curtea Administrației Prezidențiale. Nu ca manager general, așa cum și-a declarat în CV, ci ca manager general interimar timp de 5 ani.
Mai exact, pentru că nu îndeplinea condiția fundamentală de participare la concurs, de a avea studii în științe umaniste și arte, a fost numit politic și ținut în funcție timp de 5 ani. Asta în ciuda legii privind managementul instituțiilor publice de cultură, care obligă instituțiile publice să organizeze concurs după maximum 3 luni de interimat.
Ca simplu director interimar de muzeu, Liviu Jicman a reușit să facă o avere impresionantă. Conform declarației de avere din 2021, publicată pe siteul Muzeului Național Cotroceni, la finalul mandatului de director acesta deținea acțiuni la 37 de companii, printre care Romgaz, Biofarm, Medlife, BRD, Fondul Proprietatea, IAR Brașov, SIF Oltenia sau Purcari.
Acțiunile deținute de Liviu Jicman/ Declarație de avere 2021:
Valoarea totală a acțiunilor deținute de Liviu Jicman este de aproape 300.000 de euro și doar în 2021 acestea i-au adus un profit de 22.000 de euro.
Din noiembrie 2021, Liviu Jicman este președintele ICR. În toată cariera sa a deținut doar funcții publice obținute prin numiri politice”.
Fii primul care comentează