
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, în parteneriat cu Muzeul Cărții și
Exilului Românesc, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj și Universitatea
de Medicină și Farmacie din Craiova, organizează în ziua de 14 noiembrie 2024, începând
cu ora 17.00, în Sala mică a Casei de Cultură a Studenților din Craiova, conferința
intitulată „Cum să te eliberezi de nevoia de aprobare: o privire asupra filosofiei lui Adler”.
Prelegerea susținută de lect. univ. dr. Constantin Crăițoiu, de la Facultatea de
Științe a Universității din Craiova, explorează filosofia adleriană, care pune accentul pe
relațiile interpersonale și dezvoltarea personală, respectiv pe echilibrul dintre valori și
integritate personală. Dezbaterea pornește, ca la fiecare întâlnire, de la o carte. De
această dată, cartea care prilejuiește discuția este „Curajul de a nu fi pe plac celorlalți.
Cum să fii liber, să îți schimbi viața și să fii cu adevărat fericit”, a autorilor I. Kishimi și F.
Koga.
Atelierul de lectură Synaxis, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului
Părinte dr. Irineu Ion Popa, arhiepiscopul Craiovei și mitropolitul Olteniei, a fost conceput
din dorința de a orienta lecturile studenților și de a încuraja dezbaterile transdisciplinare.
Aflat la a treia ediție, atelierul a păstrat, în esență, același format: fiecare întâlnire are în
centru o carte reprezentativă, care oferă o perspectivă specifică asupra temei generale. În
anul universitar 2024-2025, tema generală a întâlnirilor Synaxis este „Ce este adevărul?
Despre cunoaștere și discurs”. Lectura constituie punctul de plecare al unei călătorii mai
ample, întreprinse sub îndrumarea unor invitați, specialiști în domeniu.
Întâlnirile furnizează cadrul propice nașterii unor discuții vii, a reflecțiilor și a
reacțiilor menite să suscite interogații și căutare personală. Prelegerile susținute de-a
lungul anului vor fi publicate într-un volum dedicat temei, împreună cu discuțiile și
sugestiile participanților la dezbatere.
Coordonatorii proiectului sunt pr. lect. dr. Mihai Ciurea și pr. lect. dr. Lucian
Zenoviu Bot.
Mai multe informații și înscrierea la adresa electronică bot_lucian@yahoo.com.
Biroul de presă al Muzeului Cărții și Exilului Românesc
Articol publicat in baza contractului
Fii primul care comentează