
Cele 30 de autobuze electrice achiziționate din fonduri europene de primăria Craiova au ajuns în Craiova, acestea urmând să fie preluate de RAT Craiova, în ședința Consiliului Local de joi, 27 iulie.
Pe lângă cele 30 de autobuze electrice, proiectul european a vizat și achiziția a 37 de stații de încărcare care au fost deja montate în curtea RAT Craiova.
Așa cum ne-a obișnuit, Olguța Vasilescu a scris pe pagina sa de Facebook, anunțând locuitorii Craiovei cu privire la noile mijloace de transport care urmează să fie trimise pe trasee după ce se vor monta echipamentele de taxare.
Noile autobuze electrice au o lungime de 12 metri, o capacitate de 91 de călători, dintre care 29 pe scaune și o autonomie de peste 250 km.
Fii primul care comentează