
În prima ședință a Parlamentului, au fost aleși parlamentarii care vor conduce grupurile parlamentare din Senat și Camera Deputaților.
Între aceștia, deputatul Ringo Dămureanu din Dolj a fost ales cu 222 de voturi ca vecelider al grupului parlamentar AUR din Camera deputaților.
Iată care sînt atribuțiile grupurilor parlamentare și ale liderului și viceliderului de grup, așa cum sînt prevăzute în Regulamentul Camerei deputaților:
„În prima sa şedinţă, fiecare grup parlamentar procedează la desemnarea conducerii proprii, alcătuită din lider şi, după caz, din unul sau mai mulţi vicelideri şi un secretar. Liderul grupului prezină Camerei denumirea acestuia, precum şi componenţa lui numerică şi nominală.
Grupurile parlamentare îndeplinesc un rol major în activitatea Camerei Deputaţilor atât în ceea ce priveşte constituirea organelor de lucru şi de conducere, cât şi în ceea ce priveşte definirea atitudinii şi a poziţiei politice a deputaţilor faţă de proiectele de lege supuse dezbaterii.
Astfel, grupurile parlamentare, prin liderul de grup sau prin ceilalţi reprezentanţi, au următoarele atribuţii:
- fac propuneri pentru componenţa Comisiei de validare a mandatelor de deputat;
- propun candidaţi pentru alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor şi pentru alegerea membrilor Biroului permanent, în limita locurilor ce le revin;
- prezintă opţiunea deputaţilor din respectivul grup pentru a face parte din comisiile permanente, avansează propuneri pentru funcţiile din birourile acestora şi desemnează deputaţii care vor face parte din alte comisii ale Camerei Deputaţilor, cu respectarea configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor.
- pot cere revocarea membrilor Biroului permanent sau a membrilor birourilor comisiilor permanente, propuşi de grupul respectiv;
- participă la stabilirea ordinii de zi şi pot cere modificarea ordinii de zi a şedinţelor în plen ale Camerei Deputaţilor;
- pot prezenta amendamente şi pot cere încheierea dezbaterii asupra unei probleme puse în discuţia Camerei Deputaţilor;
- pot solicita verificarea întrunirii cvorumului în cursul şedinţelor în plen;
Grupurile parlamentare, în funcţie de ponderea lor în Camera Deputaţilor, au la dispoziţie logistica necesară în vederea desfăşurării activităţii, autoturisme, personal de secretariat şi de specialitate, potrivit hotărârii Biroului permanent.”
Pe pagina sa de Facebook, deputatul a mulțumit celor care l-au votat:
În sesiunea trecută, Ringo Dămureanu a deținut funcția de Secretar general al Camerei deputaților.
După alegerea conducerilor celor două camere, deputații AUR au organizat un protest în fața tribunei Camerei deputaților, în care au acuzat PNL-PSD de modul în care au fost tratate persoanele cu handicap în Legea pensiilor:
Fii primul care comentează