
Din anul școlar 2024-2025, numărul elevilor cu burse de merit ar putea fi redus aproape la jumătate, comparativ cu anul 2023-2024, dacă va fi introdus pragul mediei de 9.50, transmite Edupedu.ro. În privința burselor școlare, ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat, luni, în Prahova, că este nevoie de modificarea Legii învățământului preuniversitar.
Edupedu.ro a scris că aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, potrivit datelor Ministerului Educației. Concret, este vorba de 8.494 de elevi care se află în această situație. Dintre aceștia, 5.250 au media cuprinsă între 4.00 și 4.99. Cu media între 3.00 și 3.99 sunt 2.382 de elevi beneficiari. 704 au media între 2.00 și 2.99, iar 158 au media sub 2, datele fiind valabile pentru luna octombrie 2023.
Referitor la luna octombrie 2023, pe tranșa 9.50 – 10 sunt 242.665 de elevi cu bursă de merit, adică 52.55%.
Articolul complet pe Edupedu.ro
Fii primul care comentează