„Efectul Budă” în Justiție DOCUMENT / Șapte membri CSM dau în judecată Consiliul Superior al Magistraturii

Alegerea controversatului judecător MARIAN BUDĂ ca președinte al CSM, deși el abia a fost admis ca membru interimar în cadrul instituției, a generat încă din prima zi un scandal imens. Acum, acest scandal ajunge chiar în fața instanței din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș, prin acțiunea înaintată de 7 din cei 14 magistrați aleși ca membri CSM: judecătorii Andreea Chiș, Gabriela Baltag, Evelina Oprina, Mihai Bălan și procurorii Cristian Ban, Mihai Deac, Tatiana Toader.

În documentul pe care-l vi-l prezentăm integral mai jos, cei șapte magistrați solicită instanței „anularea Hotărîrii Plenului CSM din data de 11.02.2022”, prin care s-a decis să nu se mai organizeze alegeri pentru locul vacant pentru reprezentantul ÎCCJ! Hotărîrea aceasta este evident nelegală, căci textul Legii 317/2004 este cît se poate de clar și explicit:

Art. 57 – (1) În cazul încetării calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii înainte de expirarea mandatului, pentru locul rămas vacant se organizează noi alegeri, potrivit procedurii prevăzute de lege.

(2) Până la alegerea unui nou membru, interimatul va fi asigurat de judecătorul sau procurorul care a obţinut numărul următor de voturi în cadrul alegerilor desfăşurate potrivit art. 8 alin. (3) sau art. 13 ori, după caz, art. 19”.

Dacă nici în CSM, „garantul independenţei justiţiei”, cum spune art. 133 din Constituție, aplicarea legii este facultativă, atunci putem să stingem lumina în țară!

Iată documentul care face radiografia acestui moment delicat din istoria CSM, generat de judecătorii Bogdan Mateescu și Marian Budă:

Cererea celor șapte magistrați a fost primită de Curtea de Apel Târgu Mureș și deja este pe portalul instanței, urmînd să se dea primul termen de judecată:

Recomanda 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*