
Elena Udrea a rămas fără titlul de cetățean de onoare al municipiului Drobeta Turnu Severin, primit în 2010, în urma unei decizii luate luni, 30 mai, de consiliul local.
Decizia a fost luată ca urmare a condamnării fostului ministru al Turismului la șase ani de închisoare în Dosarul „Gala Bute”.
Hotărârea de retragere a titlului a fost votată de toții aleșii locali, cu excepția unui consilier local al PMP, Eduard Koler, care a explicat că s-a abţinut de la a vota această propunere, pentru că nu este corectă abordarea: Elena Udrea a dat bani pentru oraş, la momentul respectiv, iar acum, când a căzut, toţi dau în ea, potrivit Antena 3.
Elena Udrea a primit titlul de cetățean de onoare al Severinului, pe 29 septembrie 2010, pentru că a susținut proiectele europene ale orașului și datorită fondurilor pe care a reușit să îi aducă județului.
Fii primul care comentează