Filarmonica ”Oltenia” Craiova Missa Încoronării de Mozart și Renana de Schumann, sub bagheta lui Maximilian Haberstock

Filarmonica „Oltenia” propune vineri, 11 aprilie 2025, un concert vocal-simfonic care aduce pe
aceeași scenă o missă de referință și una dintre cele mai personale simfonii ale romantismului
german. Dirijorul serii este Maximilian Haberstock (Germania), o apariție remarcabilă în
rândul tinerilor muzicieni europeni.
Concertul se deschide cu Missa încoronării de Wolfgang Amadeus Mozart – compusă la doar 23
de ani, dar interpretată ulterior cu ocazia încoronării mai multor împărați ai Imperiului
Habsburgic. Lucrarea păstrează caracterul festiv al evenimentelor solemne, dar surprinde prin
echilibrul dintre expresivitate și claritate. Alături de orchestră și cor, soliștii invitați – Daria Guți
(soprană), Denisa Iamandi (mezzosoprană), Adelin Ilca (tenor) și Horațiu Coman (bas) – aduc
în prim-plan dimensiunea umană și vocală a acestei partituri.
În partea a doua, publicul va asculta Simfonia a III-a „Renana” de Robert Schumann, o lucrare
inspirată de un moment de liniște și bucurie din viața compozitorului, petrecut în Düsseldorf, pe
malul Rinului. Este poate cea mai luminoasă dintre simfoniile sale, cu un ton plin de încredere,
chiar festiv. Schumann evocă aici atât spiritul popular german, cât și solemnitatea catedralelor
renane.
Sub bagheta lui Maximilian Haberstock, acest program aduce un dialog între două epoci și două
viziuni: Mozart – clasic, ordonat și strălucitor, și Schumann – liric, introspectiv, dar senin. Corala
Academică a Filarmonicii este pregătită de maestrul de cor Bogdan Botezatu.
Concertul are loc la sala Filarmonicii „Oltenia”, vineri, 11 aprilie, de la ora 19:00.

Biletele sunt disponibile la agenția Filarmonicii Oltenia sau online:
Bilete Concert vocal-simfonic
Concertul este inclus în Abonamentul Melomanului.
Detalii: www.filarmonicaoltenia.ro
Filarmonica “Oltenia” este instituție publică de concerte subvenționată de Primăria Craiova și Consiliul Local
Municipal.
Ramona Bădescu
Specialist Public Relations – Filarmonica ”Oltenia” Craiova
Nr. de telefon pentru reprezentanții mass-media: 0734 38 55 26

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*