Fostul preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker vine la București/ Va fi primit de președintele Klaus Iohannis și i se va acorda titlul Doctor Honoris Causa din partea ASE

Fostul preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker efectuează, joi, o vizită la Bucureşti, context în care va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis şi i se va acorda titlul Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Studii Economice (ASE), transmite Agerpres.

Ceremonia de acordare a titlului Doctor Honoris Causa fostului preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker se va desfăşura în Aula Magna a Palatului ASE. Evenimentul are loc în contextul manifestărilor organizate de Academia de Studii Economice cu prilejul împlinirii pe 6 aprilie a 110 ani de la înfiinţarea instituţiei de învăţământ superior.

Preşedintele Klaus Iohannis va participa la acest eveniment şi va susţine o alocuţiune.

După ceremonie, şeful statului îl va primi pe fostul preşedinte al Comisiei Europene la Palatul Cotroceni.

Jean-Claude Juncker a fost preşedinte al Comisiei Europene din 2014 până în 2019.

sursa-G4Media.ro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*