Gabriela Porumboiu este coordonatoarea POT în Dolj și a obținut locul de deputat

Cea mai mare surpriză a alegerilor parlamentare a produs-o POT, „Partidul Oamenilor Tineri”, despre care nimeni părea să nu știe nimic înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, cînd a apărut informația că POT îl susține pe Călin Georgescu.

Succesul fulminant al lui Călin Georgescu, care a cîștigat primul tur și are șanse uriașe de a deveni Președintele României, s-a răsfrînt și asupra POT prin voturile cu care va avea acum mai mulți parlamentari.

În Dolj, coordonator este GABRIELA PORUMBOIU. Să vedem cum se prezintă pe pagina sa de Facebook:

„Mă numesc Gabriela Porumboiu , am 43 de ani și sunt ECONOMIST! In peste cei 20 de ani de activitate în economie și contabilitate , am fost mereu o pârghie între mediul antreprenorial și instituțiile statului ! In toată această perioadă am construit un sistem de analiza și interpretare corectă a modului în care funcționează economia și am ajutat sute de companii sa adopte cele mai bune decizii strategice de dezvoltarea financiar- economică pe termen mediu și lung !

Anul acesta voi candida la alegerile parlamentare din 01 decembrie pentru că m am saturat să dau vina pe alții fiindcă țara asta merge in jos!
Daca aveți același sentiment ca și mine , sprijiniți – mă , sprijiniti Partidul Oamenilor Tineri ! Împreună , cu eforturi uriașe , noi, o mână de oameni, facem tot ce este uman și vom reusi să schimbăm direcția politicii românești!
Doamne ajuta!
Sperăm ca în zilele următoare să reușim s-o contactăm și să realizăm un interviu pe „Top Secret TV”, astfel încît cititorii noștri s-o cunoască și mai bine pe noua noastră parlamentară, căreia îi dorim succes!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*