
Guvernul are joi, pe ordinea de zi a ședinței, o hotârâre prin care se propune reorganizarea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Astfel, se propune o diminuare a numărului de funcții de secretari de stat de la 8 la 6 posturi, o diminuare a numărului de subsecretari de stat de la 2 la 1 post și o diminuare a numărului de posturi din cadrul ministerului de la 2.343 la 2.166 de posturi, exclusiv demnitarii și cabinetele acestora posturi vacante, potrivit unei note de fundamentare.
„Prin urmare, având în vedere cele prezentate și ținând cont că MIPE a demarat implementarea programelor din perioada de programare 2021-2027 este necesară reorganizarea instituțională, astfel încat să se asigure gestionarea eficientă a fondurilor europene, concomitent cu aplicarea Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung”, se arată în nota de fundamentare.
„Au fost desființate 177 funcții publice vacante de la nivelul aparatului propriu al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, ținând cont de prevederile art.XVII din Legea nr.296 din 26 octombrie 2023
- reorganizarea prin fuziune a Direcției generale program operațional sănătate și a Direcției generale programe europene capacitatea administrativă în Direcția generală programe de sănătate (structură care îndeplinește funcția de Autoritate de Management pentru Programul Sănătate 2021-2027, Programul Operațional Dezvoltarea CapacitățiiAdministrative 2007-2013 și Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014- 2020), prin preluarea personalului în limita posturilor alocate, potrivit noii structuri organizatorice, cu respectarea prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare precum și a normelor privind respectarea dreptului la carieră în funcția publică, a dispozițiilor legale și regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal
- desființarea Direcţiei generale informare, transparentizare şi dialog social și a Direcției cooperare europeană și internațională și înființarea Direcţiei comunicare și cooperare internațională prin comasarea activității Direcției de comunicare cu activitatea Direcției cooperare europeană și internațională, iar în cadrul noii direcții se înființează o structură unică de autorizare, prin preluarea personalului în limita posturilor alocate, potrivit noii structuri organizatorice, cu respectarea prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a normelor privind respectarea dreptului la carieră în funcția publică, a dispozițiilor legale și regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal;
- Reorganizarea prin fuziune a Direcției generale program operațional competitivitate şi a Direcției generale dezvoltare regională și tranziție justă în Direcția generală tranziție justă și competitivitate economică ( structură care îndeplinește funcția de Autoritatea de Management pentru Programul Tranziție Justă 2021-2027, Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice 2007-2013 și Programul Operațional Competitivitate 2014-2020) prin preluarea personalului în limita posturilor alocate, potrivit noii structuri organizatorice, cu respectarea prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a normelor privind respectarea dreptului la carieră în funcția publică, a dispozițiilor legale și regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal”, se arată în nota de fundamentare.
Fii primul care comentează