
Surse demne de toată încrederea au confirmat pentru„Top Secret” că, în urmă cu vreo două săptămîni, Marian Vasile și Cosmin Corîțu, consilieri locali PNL în funcție și consilieri AUR aleși la recentele alegeri locale au fost la sediul central al PNL, unde doreau să-i întîlnească pe Nicolae Ciucă, președintele PNL, și Lucian Bode, secretarul general al partidului!
Nu avem încă ampnunte despre această vizită, dar subliniem două coincidențe care ar putea să însemne mai mult:
- În 14 august a.c., noi publicam în „Top Secret” articolul „Șansă uriașă pentru Marian Vasile de la AUR să revină în conducerea PNL”, în care am inserat și declarația lui Robert Sighiartău, numit chiar în acea zi coordonator al filialei Dolj a PNL. Cităm din articol: „În exclusivitate pentru „TOP SECRET”, deputatul Robert Sighiartău ne-a declarat că obiectivul său este ca PNL să cîștige alegerile prezidențiale, mai ales că Nicolae Ciucă, președintele PNL și candidat la Președinție, este originar din județul Dolj. În acest sens, Robert Sighiartău intenționează să discute cu membrii filialei și va analiza oportunitatea ca unii dintre cei plecați la PSD sau AUR să revină în PNL, fiind bine informat în acest sens.”
- De asemenea, în ziarul nostru de azi, publicăm mesajul foarte dur al prim vicepreședintelui AUR, Marius Lulea, adresat traseiștilor veniți în AUR din partidele la putere, PSD și PNL, cu intenția de a ocupa un loc pe listele AUR la alegerile parlamentare. Acesta spune răspicat: „AUR nu va accepta pe listele sale rebuturi politice din PSD și PNL”!
Coroborînd aceste „coincidențe” și luînd în calcul zvonurile dinspre AUR, conform cărora Marian Vasile nu va fi primul pe listele Camerei deputaților (cum și-a dorit), ci Cosmin Iosub, adus la Dolj să coordoneze interimar filiala, înțelegem nemulțumirea lui Marian Vasile, venit în AUR în acest an, cu o echipă din care face parte și Cosmin Corîțu.
Deci, TOP SECRET a avut încă o dată dreptate, cînd a intuit că scandalul din AUR, generat tocmai de gașca venită de la PNL, condusă de Marian Vasile, va încerca să revină în PNL, fie acum, odată cu venirea lui Sighiartău la conducerea filialei Dolj a PNL, fie după alegeri, dacă vor fi pe listele AUR, cînd ar da o lovitură de grație prin revenirea lor la PNL!
Așteptăm acum confirmarea sau infirmarea de către Marian Vasile a „vizitei” sale la sediul central al PNL și, eventual, amănunte „din interior”, vorba fostului său șef, Cîțu.
Fii primul care comentează