
Florin Spătaru, ministrul Economiei, a anunțat, cu ocazia vizitei oficiale efectuate, vineri, la Avioane Craiova SA, societate din industria de apărare, care are ca obiect de activitate proiectare și producția de avioane militare, servicii pentru aviația civilă, reparații aeronautice, că industria aeronautică din România are un viitor.
În cadrul vizitei ,ministrul Economiei a fost însoțit de primarul Craiovei Lia Olguța Vasilescu și de președintele Consiliului Județean Craiova,Cosmin Vasile.
Astfel, spune Spătaru, obiectivul este să fie reinițializate cercetarea și dezvoltarea în domeniul aeronauticii pentru a veni pe piață cu produse românești.
„În urmă cu ceva timp am fost în vizită la câteva companii private din industria aeronautică, din județul Bacău. Astăzi vizităm o companie de stat, Avioane Craiova. Vreau să reiterez ideea pe care am lansat-o la Băcău: Industria aeronautică românească are un viitor! România are tradiție în construcția de avioane și îmi doresc să reiniţializăm cercetarea/dezvoltarea în domeniul aeronauticii, astfel încât să avem un produs românesc. Putem avea industrie de apărare în România, putem dezvolta capabilităţi pentru industria aeronautică şi să promovăm acest sector și să devenim un jucător important la nivel european şi la nivel regional”, a spus Spătaru, aflat vineri în vizită la Craiova.
La Avioane Craiova, ministrul a vizitat Secția Structuri Aeronautice și Procese Speciale și a Secției Montaj și Întreținere Aeronave, unde a discutat cu o parte dintre angajați despre condițiile de muncă și despre activitate.
Salariații i-au spus că își doresc ca activitatea în această societate să continue, să fie încheiate noi contracte, iar cele deja existente să poată fi implementate.
De asemenea, acesta a participat atât la prezentarea statică aeronavei IAR-99 Șoim, cât și la o demonstrație de zbor a aeronavei, care a avut loc la Aeroportul din Craiova.
Ultimul avion a fost realizat, la Craiova, în anul 2008, dar menționează conducerea fabricii, unitatea dispune de capacitatea necesară de a continua producția.
În anul 2020, CSAT a aprobat un program care vizeza întreprinderea de avioane și care urmărea modernizarea IAR 99 Soim, astfel încât să poată să fie utilizat ca un antrenament pentru piloții de F16, operate de aviația militară română, precum și menținerea capabilității aeriene de sprijin aerian apropiat și intervenția împotriva țintelor aeriene de viteză mică.
De asemenea, Avioane Craiova şi Romaero au semnat, în anul 2021, un memorandum de cooperare cu compania israeliană Elbit Systems în perspectiva achiziţiilor făcute de MApN, iar compania israeliană s-a angajat să realizeze un transfer de tehnologie în favoarea firmelor româneşti.
Fii primul care comentează