Învățăm la bibliotecă

Comunicat de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” dă startul înscrierilor pentru
proiectul educațional „Învățăm la bibliotecă”.
În intervalul 3 octombrie 2024 – 29 mai 2025, la secția Mediatecă și American
Corner Craiova se vor desfășura săptămânal cursuri și ateliere interactive pe
marginea noțiunilor de limbă, cultură și civilizație engleză, dedicate elevilor din
clasele a III-a și a IV-a.
Cursurile se vor desfășura gratuit, joia, în intervalul orar 15.00 – 16.00 și sunt
dedicate începătorilor. Prima întâlnire va avea loc în data de 3 octombrie.
Înscrierile se fac la sediul bibliotecii sau la numărul de telefon 0251522393, în
intervalul 24 septembrie – 2 octombrie, între orele 09.00 – 15.00.
Cursurile de limba engleză se desfășoară pe tot parcursul anului școlar (cu
excepția vacanțelor), sunt interactive și utile atât pentru dezvoltarea noțiunilor de
limbă, cultură și civilizație engleză cât și pentru familiarizarea elevilor cu lectura,
biblioteca și importanța învățării și gândirii creative.
Aflat la cea de-a opta ediție, proiectul „Învățăm la Bibliotecă” reprezintă un
reper în ceea ce privește implicarea activă și continuă a bibliotecii și bibliotecarilor în
viața cultural-educațională a comunității.

Proiectul este sponsorizat de PPC, partener principal al Bibliotecii Județene
„Alexandru și Aristia Aman”.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

Conf contractului

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*