
Exact acest gînd mi-a fulgerat în cap atunci cînd l-am auzit pe Klaus Iohannis vorbind
la Spitalul Colentina despre modificarea Constituției, mai ales despre alegerea
președintelui. Mi s-a ridicat părul în cap și ceva în mintea mea urla: „Domn‘e, ăsta mai vrea două mandate!” N-am vrut însă să par cîrcotaș, dar cînd am auzit analiza aceluiași episod făcută de Ion Cristoiu mi-am zis: cînd doi oameni văd același lucru într-o declarație, musai să fie un sîmbure de adevăr!
Cei care au impresia că o persoană care ajunge Președintele României este neapărat un
om de onoare și de cuvînt sau că fiecare mușchi al său este încordat pentru problemele
patriei ar face bine să se ducă la culcare.
Să ne amintim că Ion Iliescu a făcut pe dracu’-n patru să stea 10 ani la Cotroceni (1990-
1992, 1992-1996, 2000-2004), sub pretextul că primii doi ani erau sub Constituantă, iar
ceilalți opt după noua Constituție!
În 2005, Adrian Năstase, care se și vedea președinte în 2004, a schimbat Constituția, făcînd mandatul prezidențial de cinci ani! Numai că, după vechiul proverb, nu e pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește, așa că beneficiarul a fost Traian Băsescu! În vremea lui, Victor Ponta și Crin Antonescu puseseră la cale un pact PSD-PNL, urmînd ca, pe rînd, fiecare să stea cîte zece ani la Cotroceni, numai că șandramaua s-a prăbușit din cauza ambițiilor pesediștilor, iar peneliștii l-au adus în joc peste noapte pe Klaus Iohannis!
Așa că să nu ne mai mire nimic.
Klaus Iohannis, care, în toți acești șapte ani de președinție, a avut ca principală preocupare vizita săptămînală la Sibiu pentru revederea soției sale, ar fi de-a dreptul fericit dacă ar mai primi încă două mandate de Președinte al României, mai ales dacă acestea aravea și mai puține sarcini, adică dacă am trece la o republică parlamentară, în care Iohannis să fie ales de alianța PNL-PSD, cu liderii actuali: Nicolae Ciucă (căruia i se mai domnul „Să trăiți!”) și Marcel Ciolacu.
Ce ignoră Klaus Iohannis este faptul că dacă așa se va întîmpla, va fi urmat modelul rusesc, acela prin care Vladimir Putin a redevenit Președintele Federației Ruse prin modificarea Constituției! Să trecem în revistă datele istorice:
– primul mandat de președinte al lui Putin: 2000-2004
– al doilea mandat de președinte al lui Putin: 2004-2008
– mandatul de premier: 2008-2012. președinte formal: Dmitri Medvedev.
– al treilea mandat de președinte al lui Putin: 2012-2018
– al patrulea mandat de președinte: 2018-2024!
Observăm că și într-un stat autoritar, cum este Federația Rusă, s-a încercat mimarea democrației și a domniei legii. Astfel, cum Constituția Rusiei prevedea imperativ că o persoană poate avea cel mult două mandate succesive de cîte patru ani, Putin a preluat în 2008 funcția de Prim-ministru, deși era practic și Președintele Rusiei. În acest timp, însă, a impus modificarea Constituției și prevederea ca mandatul prezidențial să fie de șase ani, Președintele putînd beneficia de două mandate succesive! Iar pentru că al treilea mandat al lui Putin nu mai era „succesiv primelor două, s-a intepretat textul Constituțional ca dîndu-i dreptul să-l obțină și pe al treilea, și pe al patrulea, iar după o pauză chiar pe al cincilea pînă la infinit!
Oricine ar acuza Federația Rusă că este un stat nedemocratic, i s-ar răspunde că nu e adevărat, ci că este respectată la literă Constituția, ceea ce, pînă la un punct ar fi adevărat, numai că abuzul asupra societății este atît de evident, încît Putin ar putea fi numit pe bună dreptate ca fiind dictator!
Din păcate, recenta luare de poziție a lui Klaus Iohannis pare să intre exact în tiparul
rusesc înfăptuit de Vladimir Putin! Nu e deloc întîmplător că în timpul celui de-al doilea
mandat de președinte, fiind încă în funcție, Iohannis este preocupat de modificarea
Constituției exact în privința mandatului prezidențial! Ce treabă mai are dumnealui, din
moment ce în 2024 încetează definitiv dreptul său de a mai fi Președintele României? Se
ascunde ceva în spatele acestei preocupări?
Dacă n-am uitat evenimentele din ultimii șapte ani, ne-am aminti că Iohannis a
interpretat mereu după bunul său plac Constituția, ignorînd de fiecare dată opiniile celor
care îi atrăgeau atenția că forțează textul legii supreme. Astfel, ne amintim că, după
alegerile din 2020, în care PSD s-a clasat locul 1, l-a desemnat pe Ludovic Orban pentru a
forma un guvern PNL-USR-UDMR, tocmai pentru că ambiguitatea textului Constituțional
i-a permis acest abuz interpretativ. Care tot abuz este!
De asemenea, implicarea sa în campanie electorală ca agent al PNL este tot o interpretare abuzivă a Constituției, care nu-i spune sec că nu are voie să se afișeze atît de grotesc, ci doar că trebuie să fie echidistant! Sigur că textul Constituției a fost făcut pentru oameni de onoare, de caracter, căci legiuitorul nu s-a gîndit că o asemenea funcție înaltă ar putea fi ocupată de un impostor care violează Constituția pentru a obține un avantaj. Dar, uite că nu e bine să-l crezi pe Președinte ca fiind neapărat un om de caracter! Mai ales după ce am văzut ce schimbător a fost Iohannis față de „PeeeSeeeDee” sau „Ciuma Roșie”, în funcție de interesul său.
Și sînt multe chestiuni care ne fac să nu-l credem pe cuvînt pe Klaus Iohannis, chiar dacă spune că e neamț („Ein Man, ein Wort” nu e valabil chiar pentru toți nemții). N-am uitat nici de jaful operațiunii „Moștenirea GEG de către FDGR”, nici de proprietățile statului luate de primarul Iohannis pentru a fi oferite președintelui FDGR Iohannis, nici de casele obținute cu documente false, nici de banii datorați statului din chiriile ilegale.
Iată de ce, auzindu-l pe Klaus Iohannis cît preocupat era pentru modificarea Constituției în materia statutului Președintelui, m-am gîndit imediat că mai vrea două mandate la Cotroceni, urmînd exemplul rusesc al lui Vladimir Putin.
Instinctul mi-a dictat să mă port exact ca omul acela care, trecînd pe lîngă un hoț de buzunare cunoscut, își duce imediat mîna la portofel!
Fii primul care comentează