
Judecătorii Curții de Apel București au decis: cele două doctorițe de la secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon din București, Miron Maria si Păiuș Mirela, acuzate de procurori de omor calificat premeditat în cazul unui pacient, au fost puse în libertate! Curtea de Apel București nu a dispus nicio măsură preventivă în cazul celor două doctorițe!
Numele magistraților care au decis eliberarea doctorițelor trebuie scris cu majuscule: ADINA RADU și CRISTIAN DUMITRU în analele Justiției.
În minuta instanței este scris: „Instanța respinge ca neîntemeiată propunerea de luare a măsurii arestării preventive privind inculpatele Miron Maria si Păiuș Mirela, formulată de Parchetul Tribunalului București. Dispune punerea de îndată în libertate a contestatoarelor inculpate de sub puterea mandatelor de arestare preventivă”.
Cioclii din presă și invitații lor, sindicaliști din poliție sau de la paza penitenciarelor, precum și politicieni ratați, recuperați de partidele foștilor securiști, se dau cu capul de pereți pentru că au primit o palmă uriașă peste obrazul lor.
Pentru oamenii normali, subliniez că decizia CA București arată măreția dreptului, sintagmă care a fost la un pas să fie compromisă de judecătorii-procurori, adică de aceia care citesc Referatul sau Rechizitoriul procurorilor ca pe Biblie!
Ce înseamnă această decizie de eliberare a celor două doctorițe?
În primul rînd, faptul că încadrarea făcută de procurori, aceea de „omor calificat și tentativă de omor calificat cu premeditare” este o aberație fără egal, pe care procurorii au lansat-o și susținut-o în spațiul public fără nici o prudență, incitînd opinia publică împotriva medicilor, cu ajutorul unor jurnaliști fără gram de minte.
Foarte rar se întîmplă ca o persoană acuzată de omor calificat să fie pusă în libertate în această fază, ceea ce înseamnă că magistrații au convingerea că procurorii au luat decizia arestării sub influența opiniei publice, în loc să ia în calcul opiniile specialiștilor!
Din fericire, opiniile articulate ale unor medici din țară și străinătate, adevărați specialiști în domeniul ATI, i-au ajutat de magistrații Curții de Apel să-și formeze o opinie mai aproape de adevăr și să decidă eliberarea celor două doctorițe, Miron Maria si Păiuș Mirela. Acum, în libertate, ele pot să-și pregătească apărarea și să înlăture acuzația tîmpită că medicii omoară oameni.
Un rol important în această decizie cred că au avut și susținerile unor gazetari cu greutate. În primul rînd Ion Cristoiu, cel care n-a ezitat să conteste acel prim referat ce vorbea de crimă. Apoi, Cornel Nistorescu, Dan Andronic, Octavian Știreanu, Mircea Badea. Am satisfacția că și noi, în „Top Secret”, am susținut că este vorba despre o anchetă pripită, că nu sînt consemnate și punctele de vedere ale apărării, ci doar ale procurorilor.
Dar, cel mai important lucru pe care noi l-am semnalat a fost încălcarea principiului PREZUMȚIEI DE NEVINOVĂȚIE, prevăzut de lege, Constituție și normele UE.
În zilele următoare, veți vedea, însă, că orgoliul nemăsurat al celor care au pus pînă acum etichetele acelea grosolane: „doamna cu coasa”, „spitalul morții”, medicii criminali”, se va pune în mișcare și vor continua jihadul mediatic, incluzînd între țintele lor și pe magistrații care le-au eliberat pe doctorițe!
Motivul este simplu: audiența, deci, banii! O anchetă cu probele în centrul atenției este mult mai puțin profitabilă decît una care se naște dintr-o competiție a etichetelor.
Îi veți vedea chiar din această seară pe cioclii din presă, jurnaliști sau invitați, și îi veți recunoaște după scrîșnetul dinților în platou sau după întrebările acelea idioate: „cum i-ați omorît pe bolnavi?”, „vă credeți Dumnezeu?” etc.
Fii primul care comentează