În ziarul Cotidianul, Călin Marchievici publică un articol despre felul în care este atacată libertatea presei chiar în America.
Punctul central al textului este o postare a celebrului jurnalist america Seymour Hersh, laureat al premilui Pulitzer, despre sabotarea conductei Nord Stream 2, ca operațiune CIA în colaborare cu Norvegia.
Iata textul integral:
Un director al companiei spune că Pfizer se gândește să provoace mutații ale virusului
Pe 26 ianuarie, controversatul ONG Project Veritas, a publicat imagini filmate cu camera ascunsă în care un director de cercetare al Pfizer arăta cum compania a luat în calcul efectuarea unor cercetări pentru a crea mutații ale virusului SARS-Cov2, astfel încât Pfizer să câștige și mai mult din comercializarea vaccinurilor. ”Dacă vom face asta apare riscul, așa cum îți poți imagina – nimeni nu vrea să vadă cum o companie farmaceutică face mutații pe virusuri”, spune diretorul de cercetare.
La doua săptămâni de la apariția imaginilor, directorul și fondatorul ONG-ului, James O’Keefe, a fost trimis in concediu de consiliul de administrație, un semn că nu mai este dorit la conducerea Project Veritas. ”Așa cum se face în toate redacțiile, consiliul de administrație al Project Veritas evaluează în mod constant cele mai bune soluții pentru organizație. Sunt peste 65 de angajați dedicați continuării misiunii de a expune corupția, irosirea resurselor, frauda, proasta administrare atât în instituțiile publice, cât și în cele private. Pentru cei care ne susțin: vă auzim, ținem la voi și nu vom renunța”, se arată într-un comunicat emis imediat după debarasarea de directorul incomod care a atacat compania Pfizer.
Seymour Hersh: sabotarea Nord Stream 2, o operațiune CIA în colaborare cu Norvegia
Gazoductele Nord Stream 1 și 2 au fost aruncate în aer pe 26 septembrie 2022. Au fost distruse trei din cele patru linii ale gazoductelor. Bazându-se pe surse anonime din aparatul de Securitate al SUA, Seymour Hersh scrie ca sabotarea gazoductelor a fost rodul unei operațiuni americane, cu sprijin din partea Norvegiei, mascată de exercițiile militare NATO BALTOP 22 (4-17 iunie 2022).
Seymour Hersh scrie că planificarea sabotajului a avut loc la finalul anului 2021, atunci când Statele Unite începuseră campania publică de avertizare cu privire la invazia rusă în Ucraina. În cadrul CIA a fost format un grup însărcinat cu această operațiune, însă, scrie Hersh, servicille secrete americane au fost foarte reticente. ”Unii tipi din CIA și Departamentul de Stat spuneau «Nu faceți asta. E o prostie și va rezulta un coșmar politic»”. Situația s-a schimbat după invazia rusă în Ucraina. La începutul anului 2022, CIA a raportat că avea planul pentru aruncarea în aer a gazoductelor.
”Ce a urmat a fost uimitor. Pe 7 februarie 2022, cu mai puțin de trei săptămâni înainte de invazia rusă, Biden s-a întâlnit la Casa Albă cu cancelarul german Olaf Scholz, care, după câteva ezitări, trecuse în barca americană. La conferința de presă, Biden a spus: «Dacă Rusia invadează, nu va mai fi Nord Stream 2. Îi vom pune capăt». Cu trei săptămâni înainte, Victoria Nuland a transmis același mesaj la un briefing al Departamentului de Stat. «Dacă Rusia invadează Ucraina, într-un fel sau altul, Nord Stream 2 nu va merge mai departe»”, scrie Seymour Hersh.
Sabotajul a fost executat de o echipă de scafandri americani de elită din Panama City. În luna martie, aceștia s-au deplasat în Norvegia, unde au luat contact cu serviciile secrete și marina norvegiană. Marina norvegiană a găsit punctul slab al gazoductelor – o zonă fără curenți, unde conductele se aflau la o adâncime de circa 90 de metri, accesibilă scafandrilor. Aceștia au fost transporați cu un vas detector de mine al marinei norvegiene, au atașat explozivi C4 pe pereții de beton ce protejau conductele. Explozia urma să fie declanșată printr-o anumită secvență de sunete de frecvență joasă (studiată cu atenție, pentru a nu fi confundată cu zgomotele navelor ce puteau trece prin apropiere, cu cele ale instalațiilor de forare, etc.). Sunetele au fost recepționate de un un sonar atașat împreună cu explozibilul și au fost emise de o baliză aruncata dintr-un avion de supraveghere norvegian aflat într-o misiune de rutină, chiar pe 26 septembrie. Explozia s-a produs câteva ore mai târziu.
La momentul Summitului NATO de la Madrid, 28-30 iunie, gazoductele Nord Stream erau deja minate și nu trebuia aruncată decât baliza pentru semnalul sonor declanșator.
”Suntem atacați pentru că punem întrebări (…) Este poate cel mai important material jurnalistic din acest an”, a spus Tucker Carlson. ”Nimeni de la nivelurile înalte ale guvernului SUA nu l-a negat în mod specific, însă Casa Albă spune că este «total fals»”, arată Carlson.
Lideri noi, ziare noi: obiectivitatea nu mai are ce căuta în presă
De la apariția raportului lui Seymour Hersh, un singur jurnalist acreditat la Departamentul de Stat a făcut referire la cele scrise de jurnalistul american și i-a pus întrebări purtătorului de cuvânt al diplomației SUA. Răspunsul: ”este un nonsens total, complet” și ”ar trebui respins din prima de toți cei care privesc printr-o lentilă obiectivă”.
În urmă cu nici 20 de ani, cele două materiale de mai sus ar fi fost considerate bombe de presă, materiale senzaționale pentru marile ziare ale lumii. Modul în care aceste materiale sunt tratate acum de autorități, dar și de instituțiile de presa, este explicat foarte bine într-un editorial publicat la finalul lunii ianuarie de Leonard Downie Jr, unul dintre foștii redactori-șefi ai The Washington Post, un editorial care anulează practice principiul obiectivității presei: ”Presa care caută adevărul trebuie să treacă dincolo de obiectivitatea ce era cerută până acum pentru a produce știri demne de încredere”.
”Este greu de crezut cât de mult a putut să decadă presa. Potrivit lui Downie, încrederea publicului poate fi obținută prin renunțarea la obiectivitate, iar fostul sef al The Washington Post spune asta în timp ce îi numeste pe jurnaliști „căutători ai adevărului. Orwell ar fi mândru.
Desigur, industria presei a renunțat de ceva ani la criteriul obiectivității, iar prin urmare articolul lui Downie nu este neapărat surprinzător. Însă este tulburător să vezi cum jurnaliștii cu experiență capitulează în fața maniei progresismului generației tinere”, scrie publicația britanică Spiked.
”Downie o citează pe Kathleen Carroll – fostă șefă a Associated Press – care, ca și el, considera că nu este posibil ca un jurnalist să relateze cu obiectivitate. Este obiectivitate după standardele cui? Standardul pare să fie alb, educat, relativ înstărit… Iar dacă oamenii au senzația că nu se regăsesc în acoperirea evenimentelor oferită de presa, asta se întâmplă pentru că nu îndeplinesc criteriile de mai sus ale obiectivității”.
”Însă de unde și până unde cititorul trebuie să se regăsească într-o știre pe care nici nu a înțeles-o bine? Este o idee puerilă”, scrie Spiked.
”Aproape că se poate auzi disperarea din vocea lui Carroll. Disperare din cauză că aproape jumătate dintre americani spun că nu mai au încredere în presă. Disperare din cauza narcisismului publicului care a mai rămas fidel marilor publicații.
Potrivit The Washington Post, jurnaliștii ar trebui să contorsioneze faptele pentru a întări toate ideile preconcepute pe care le au cititorii. Acum nu mai trebuie ca presa să spună cum stau de fapt lucrurile, chiar și cu riscul de a infirma toate aceste idei preconcepute ale cititorilor.
Perioada obiectivității în presă a fost un soi de interregnum, între presa lipsită de constrângeri de la începutul secolului 20 și trista pantomimă de astăzi. Acum, obiectivitatea a fost îngropată. Din articolul lui Downie reiese limpede că presa a fost luată ostatică. Înainte, jurnalismul era o meserie în care oamenii săpau după fapte și apoi le prezentau cititorilor. Acum, controlul asupra presei a fost preluat de o clică a elitelor tinere și răsfățate. Membrii acestei clici au făcut aceleași școli și au aceleași opinii. Misiunea lor este de a se asigura că cititorii tot mai puțini ai ziarelor lor vor ști cât de puri sunt ei din punct de vedere ideologic. Realitatea factuală – cândva regina redacțiilor – nu mai intră în ecuație.
Fostul redactor-șef al The Washington Post face în editorialul său câteva încercări de a menține strălucirea profesionalismului ce era nelipsit în presa. Spre exemplu, îl citează pe un veteran, Joseph Kahn, de la Te New York Times: ”Nu poți fi activist și jurnalist la NY Times în același timp”. Apoi, Downie mai încearcă să amintească de integritatea profesională: ”Diversitatea redacțiilor trebuie să reflecte diversitatea din comunitățile despre care scriu ziarele – nu doar diversitatea de gen și cea etnică, ci și diversitatea situațiilor economice, sociale, educaționale, geografice”.
Însă asemenea observații nu sunt decât o frunză de smochin care să ascundă faptul că presa a abandonat principiile fundamentale ale meseriei. Un exemplu recent este complicitatea dintre companiile Big Tech și aparatul de Securitate din SUA, complicitate ilustrată de Twitter Files, un subiect care nu a meritat mai mult de o coloană de știri în presa liberală. Nici Downie nu pomenește de asta în editorialul său.
Judecând după comentariile cititorilor, nici cei mai liberali dintre ei nu par să plece urechea le cele spuse de Downie. Unul dintre comentatori spune: ”Ceea ce se întâmplă cu adevărat este că tinerii reporteri se folosesc de șantajul emoțional și sofisme postmoderne deloc sofisticate pentru a-și justifica abdicarea de la standardele profesionale. Înțeleg de ce tinerii reporteri vor să scape de aceste standarde profesionale, însă nu înțeleg de ce adulții din redacții sunt alături de ei și împotriva propriei profesii”.
Poate că cea mai mare problema a jurnaliștilor nu este recenta lor basculare spre stânga, nici intoleranța lor la opinii diferite și nici luptele și loviturile pe la spate ce se întâmplă în redacții – toate fiind caracteristice tinerilor progresiști din presă. Cea mai mare problema pentru jurnaliștii de toate vârstele este tendința de a-și supraestima importanța și de a subestima cât de puțini oameni din afara bulei presei le împărtășesc viziunile”, mai scrie Spiked.
Fii primul care comentează