Parlamentul votează miercuri bugetul României pentru 2024

UPDATE 13.58  Parlamentul a adoptat, miercuri, în plen, la dezbaterea proiectului legii bugetului de stat, amendamente la anexa aferentă Secretariatului general al Guvernului prin care se alocă, în total, 400.000 de lei pentru lucrări de construire/reparaţii la biserici şi la un centru misionar-social din judeţul Cluj, la propunerea grupurilor parlamentare ale AUR.

Amendamentele AUR au fost iniţial respinse în Comisiile de buget/finanţe, dar plenul le-a adoptat.

UPDATE 11.33  Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, miercuri, un amendament al UDMR, care fusese iniţial respins în comisiile de specialitate, conform căruia se alocă în bugetul Ministerului Educaţiei suma de 10.000 mii lei destinată iniţierii, organizării şi, începând cu luna martie 2024, derulării Programului naţional de susţinere a învăţării limbii şi literaturii române, PNSILLR.

„În bugetul Ministerului Educaţiei este prevăzută suma de 10.000 mii lei destinată iniţierii, organizării şi, începând cu luna martie 2024, derulării Programului naţional de susţinere a învăţării limbii şi literaturii române, PNSILLR, prevăzut la art. 83 alin. (16)-(18) din Legea nr.198/2023 (Legea învăţământului preuniversitar – n.r.), cu modificările ulterioare. În termen de 30 de zile de la adoptarea prezentei legi, Ministerul Educaţiei publică metodologia de organizare a PNSILLR, lista unităţilor de învăţământ incluse în program şi a activităţilor finanţate.”, prevede amendamentul admis la articolul 48 din proiect, cu 281 de voturi “pentru”, două voturi contra şi 33 de abţineri, amendament susţinut în plen de deputatul UDMR Szabo Odon.

UPDATE 11.50 Deputatul PNL Florin Roman a anunțat, într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, că Parlamentul a adoptat articolul din legea bugetului, în care a depus amendamentul PNL, prin care blochează creşterea impozitelor şi taxelor în România, în 2024.

„Parlamentul României a adoptat articolul din legea bugetului, in care am depus amendamentul PNL, prin care blocăm creşterea impozitelor şi taxelor în România, în 2024, cerută de USR în PNRR. Nu se introduc impozite, taxe sau contribuţii obligatorii noi nu se majorează cele existente şi nu se lărgesc bazele de impunere nu se elimină şi nu se reduc facilităţile existente”, a scris Roman pe Facebook.

Ora 11.5 Plenul reunit a respins amendamentul USR privind eliminarea pensiilor pentru primari şi preşedinţii de Consilii Judeţene şi cel privind bugetul Capitalei, depus de Forţa Dreptei, prin care se solicita revenirea la bugetul iniţial al Capitalei, relatează News.ro.

Ora 11.33 Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, miercuri, un amendament al UDMR, care fusese iniţial respins în comisiile de specialitate, conform căruia se alocă în bugetul Ministerului Educaţiei suma de 10.000 mii lei destinată iniţierii, organizării şi, începând cu luna martie 2024, derulării Programului naţional de susţinere a învăţării limbii şi literaturii române, PNSILLR, transmite Agerpres.

Amendamentul a fost admis la articolul 48 din proiect, cu 281 de voturi „pentru”, două voturi contra şi 33 de abţineri.

Potrivit iniţiatorilor, demararea Programului naţional de susţinere a învăţării limbii şi literaturii române constituie un aspect strategic în privinţa schimbărilor pe care legiuitorul a intenţionat să le aducă sistemului de educaţie şi care trebuie iniţiat fără întârziere. Introducerea de instrumente noi şi moderne de predare a limbii române înseamnă totodată schimbarea abordării în predare şi stimularea însuşirii active a limbii române de către elevii cu altă limbi de predare, cu efecte benefice majore asupra integrării acestora în învăţământul superior din România şi a succesului lor pe piaţa forţei de muncă, motivează aceştia.

Știrea inițială Parlamentul votează legea bugetului de stat în plen. Reamintim că votul pentru legea bugetului de stat are loc miercuri, ședința de marți fiind marcată de scandalul dintre parlamentarii partidelor AUR și Șoșoacă.

Plenul Parlamentului s-a reunit pentru a finaliza dezbaterile şi votul pe marginea proiectului bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2024. Marţi, comisiile reunite de buget-finanţe au dat raport favorabil celor două proiecte, iar în plen au avut loc dezbaterile generale.

Bugetul pentru anul 2024 este un buget al dezvoltării și echității, a spus premierul Marcel Ciolacu la dezbaterile din parlament marți seară. El a spus că bugetul pe anul viitor se bazează pe o strategie economică coerentă, pentru a atinge anul viitor a doua cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, de 3.4%, pe investiții record de peste 7% din PIB, mai exact 120 de miliarde de lei din buget, fonduri europene și PNRR, precum și pe creșterea veniturilor pentru 12 milioane de cetățeni: pensionari, angajați pe salariul minim, profesori sau personal din administrația publică.

Guvernul a adoptat joi noapte proiectul de buget și ordonanța austerității după ce a întârziat ședința cu 9 ore. Economedia a relatat pe parcursul zilei cum ordonanța a fost modificată încontinuu, iar Finanțele și Munca s-au certat pe prevederi. De exemplu, Munca reproșa Finanțelor că a omis să scutească de taxe 200 de lei din salariul minim. Prevederea nu se regăsea, într-adevăr, în proiectul de ordonanță aausterității. La finalul ședinței de Guvern, premierul Marcel Ciolacu a declarat că 200 de lei din salariul minim vor fi scutiți de taxe până la 1 iulie 2024, când va crește din nou salariul minim.

Pe 14 decembrie, guvernul a schimbat din nou ordonanța austerității și a șters procentele de majorare a salariilor profesorilor. Acum menționează că salariile „se majorează în anul 2024 cu 20%, în medie, în 2 tranşe: „prima tranşă începând cu data de 01.01.2024” și „a doua tranşă începând cu data de 01.06.2024”.

Premierul a spus după ședința de Guvern că se majorează salariile profesorilor, dar nu și cu cât. Citește aici forma modificată a ordonanței austerității.

sursa-Economedia.ro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*