În ceea ce privește reacția opiniei publice, una dintre cele mai penibile perioade de la Revoluție încoace a fost cea de după votul negativ al Austriei împotriva intrării României în spațiul Schengen. O isterie primitivă împotriva firmelor austriece, fie că era vorba de bănci, stații de combustibil sau vestitele lor pîrtii de ski. Românii păreau în primele zile să refuze orice lucru care avea legătură cu Austria.
Dacă ar fi fost vorba, pur și simplu, despre reacția populației, n-am fi avut nimic de comentat. A fost însă vorba despre altceva: spaima celor de la Putere (Iohannis, PNL și PSD) că vor fi trași la răspundere pentru această nereușită, pe marginea căreia chiar ei creaseră un larg orizont de așteptare! Și atunci au angrenat în această operațiune toate mijloacele de care dispuneau: televiziuni, agenți de influență, fraieri.
Zilele au trecut și, cum nu se putea merge la infinit cu ostilitatea aceasta, s-a trecut la următoarea etapă: mutarea centrului atenției de la eșecul din decembrie, la speranța că vom intra în Schengen anul acesta, sub președinția Suediei.
Ne-a luat însă prin surprindere Anul Nou, cînd am aflat că președintele Bulgariei, Rumen Radev a fost invitat de guvernul Austriei la celebrul concert de început de an. Președintele României, Klaus Iohannis, nu! O parte dintre români abia atunci a înțeles cît de mult greșiseră cei de la Putere cînd au instigat populația să se revolte în acel mod penibil, deși vina era strict a lor, a nepriceperii sau incompetenței lor.
Și, iată!, pe fondul speranței că luna martie ne va aduce viza Schengen, a venit declarația Suediei: „Nu vedem niciun rost să o înscriem [extinderea spațiului Schengen – n.n] pe ordinea de zi până cînd nu este clar că există o șansă rezonabilă de a obține aprobarea în Consiliul JAI. Așa că vom încerca să facem acest lucru în timpul președinției suedeze, dar nu pot garanta că se va întâmpla. Nu depinde în primul rând de noi, ci de părțile implicate”, a afirmat reprezentantul permanent al Suediei la UE, Lars Danielsson, potrivit Novinite.
Dintr-o dată, toate corăbiile ni s-au înecat, în loc să vedem că, măcar teoretic, ni s-a dat încă speranța că, în cazul unei înțelegeri în patru (Olanda, Austria, Bulgaria și România), va fi foarte simplu să se organizeze o nouă ședință JAI, să se voteze extinderea și… gata! A, pentru asta ar trebui să avem o echipă de negocieri, niște oameni deștepți, care să știe ce e aia diplomație… Ăsta chiar e un motiv de spaimă! Pe cine să trimitem noi la aceste negocieri? Pe plagiatorul Nicolae Ciucă? Pe plagiatorul Lucian Bode? Pe Rareș Bogdan, care mai avea puțin și cerea excluderea Austriei din UE? Pe Gorghiu? Pe Firea?
Iată rezultatul promovării prostocrației la cel mai înalt nivel, pur și simplu nu ai o echipă de diplomați deștepți pe care să-i trimiți la astfel de întîlniri!
Poate ar fi mai potrivită o echipă formată din măcelarul din Timișoara, primul român care și-a retras banii din banca austriacă, Garcea, care n-a mai vrut să alimenteze de la OMW sau cîntăreața Andreea Bănică pentru că nu mai vrea să skieze pe pîrtiile din Austria. Toți coordonați de Sorin Grindeanu, ministrul care a mutat conturile de la transporturi din băncile austriece.
Ca să știm unde ne aflăm cu acest subiect, ar fi bine să trecem în revistă tentativele anterioare de intrare în Schengen, precum și țările care ne-au refuzat pînă acum. Strict tehnic:
– România a devenit membră UE la 1 ianuarie 2007, trebuind să intre în spațiul Schengen și să treacă la moneda europeană, euro. Dar nu automat, ci după parcurgerea anumitor etape!
– primul refuz: 21 decembrie 2010, cînd Franța și Germania au cerut amînarea aderării României și Bulgariei la 27 martie 2011, cum se stabilise în urma a șase rapoarte pozitive de evaluare.
– al doilea refuz: septembrie 2011. Au votat împotrivă Olanda și Finlanda, dar împotriva extinderii erau și Germania, Franța și Austria, chiar dacă au votat favorabil. Motivul invocat: MCV! Referindu-se la Bulgaria și România, ministrul olandez pentru Imigrație, Gerd Leers, spunea atunci: „În acest moment, este limpede că sunt deficiențe în domeniul anticorupției și a combaterii criminalității organizate”.
– al treilea refuz: 8 februarie 2012. Olanda anunță că are nevoie de două rapoarte pozitive privind MCV pentru a vota pentru extinderea Schengen cu Bulgaria și România. După referendumul de suspendare a lui Băsescu, la 1 septembrie 2012, comisarul european pentru justiție și vicepreședinte al Comisiei Europene, Viviane Reding, declara: „Menținem o supraveghere atentă după lupta politică teribilă din iulie și august”.
– al patrulea refuz: 8 martie 2013. S-au opus Germania și Finlanda, motivînd cu acel raport MCV din 31 ianuarie 2013.
Din 2015 pînă anul trecut au fost mai multe momente în care se părea că România și Bulgaria vor adera la Schengen, însă, în ciuda declarațiilor favorabile ale oficialilor europeni, acest deziderat nu s-a realizat nici măcar în cele șase luni de la începutul anului 2019, cînd România a deținut președinția Consiliului Uniunii Europene.
Pandemia și apoi războiul din Ucraina a făcut ca atenția UE să fie acaparată de aceste probleme, chestiunea Schengen rămînînd marginală. Ce s-a întîmplat la sfîrșitul anului trecut, se știe: Croația, venită pe turnantă, a primit votul favorabil, Bulgaria și România au rămas iarăși pe dinafară.
Spațiul Schengen cuprinde teritoriul a 27 de state, dintre care patru nu sînt membre UE (Islanda, Norvegia, Elveția, Liechtenstein). În afara spațiului Schengen mai sînt azi România, Bulgaria și Cipru, considerate, după mai bine de un deceniu de la intrarea în UE, „viitoare” state membre!
În perspectiva viitoarei reuniuni JAI, România nu mai este monitorizată cu MCV, nu mai are o criză politică majoră și, totuși, situația pare mai dificilă decît în anii trecuți. Și asta din cauza unei clase politice incapabilă să gestioneze cauzele respingerii cererii de aderare, la care se adaugă impasibilitatea președintelui Klaus Iohannis în fața problemelor țării, preferînd să-și petreacă fiecare weekend la Sibiu, alături de soție, în loc să acorde acest timp întîlnirilor cu cei trei oficiali ai țărilor de care depinde punerea pe ordinea de zi a lărgirii spațiului Schengen (Olanda, Austria, Bulgaria), astfel încît România să primească, în sfîrșit, statutul de membră.
P.S.1. Sper ca politicienii noștri și agenții lor de influență să nu provoace acum un val de revoltă împotriva Suediei, căci totul depinde acum doar de ai noștri și de capacitățile lor profesionale. Declarația suedezului Lars Danielsson este semnificativă: „Nu depinde în primul rând de noi, ci de părțile implicate”!
P.S.2. Deja, pe la unele televiziuni, politicienii sugerează că ar fi mai bine să ne pregătim pentru perioada președinției Spaniei, adică în a doua parte a anului! De ce? Să vă mai odihniți puțin?
Fii primul care comentează