19 aprilie 2025

Real Madrid se califică în finala Champions League

Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1, transmite News.ro.

Au marcat Joselu ’88, ‘90+1 pentru Real Madrid şi Davies ’68 pentru Bayern.

Real Madrid:Lunin – Carvajal, Rüdiger, Nacho, Mendy – Valverde (Joselu ’81), Tchouameni (Diaz ’70), Kroos (Modric ’69) – Bellingham (Militao ‘90+10) – Vinicius, Rodrygo (Camavinga ’81). Antrenor:Carlo Ancelotti.

Bayern Munchen:Neuer – Kimmich, Dier, De Ligt, Mazraoui – Pavlovic, Laimer – Gnabry (Davies ’27), Musiala (Kim ’85), Sané (Muller ’76) – Kane (Choupo-Moting ’85).Antrenor:Thomas Tuchel.

Meciul a fost arbitrat de polonezul Szymon Marciniak.

În ultimul act, Real Madrid va întâlni Borussia Dortmund, care a trecut în semifinale de PSG, scor 1-0 în tur şi la fel, 1-0 în retur.

Finala Ligii Campionilor se va disputa în data de 1 iunie, pe stadionul Wembley din Londra.

Real Madrid a câştigat de 14 ori principala competiţie intercluburi continentală, ultima dată în 2022.

Borussia Dortmund a triumfat la o ediţie, în 1997.

sursa-G4Media.ro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*