SCMU Craiova investeşte în viitor! Orsolya Mozes, noua cooptată

SCMU Craiova continuă campania de achiziţii pentru sezonul 2024/2025, iar în cursul acestei săptămâni s-a parafat un transfer de viitor. La Craiova va evolua, începând din acest an, tânăra ORSOLYA MARIA MOZES, o sportivă talentată, cu experienţă la Europene şi Mondiale de tineret.

Orsolya are 19 ani, evoluează pe postul de extremă dreapta și vine în Bănie de la CSM Deva. Ea este, totodată, şi componentă a lotului naţional de tineret al României.

„BUN VENIT, ORSOLYA MARIA MOZES! Orsolya Maria Mozes, în vârstă de 19 ani, se va alătura echipei de handbal feminin SCM Universitatea Craiova! Noua noastră jucătoare evoluează pe postul de extremă dreapta și este componentă a Naționalei de Tineret a României. În sezonul precedent, Mozes a jucat pentru CSM Deva și se va alătura formației noastre pentru a pune umărul la revenirea Craiovei în topul handbalului românesc. Îi urăm succes în tricoul alb-albastru!“, se arată într-un comunicat al SCMU Craiova.

Orsolya Mozes este al 10-lea transfer anunțat de SCMU Craiova. Până acum au mai fost prezentate la Craiova Ćamila MičijevićŽeljka NikolićAslı İskit ÇalışkanValentina BlaževićPatricia MoraruAndreea MihartTeodora PopescuKatarina Džaferović şi Francielle da Rocha.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*