Se oprește apa în Craiova două zile la rând! Ce zone sunt afectate

Se oprește apa în municipiul Craiova pe perioada a două zile, pentru lucrări de modernizare a rețelei de alimentare cu apă potabilă.

Compania de Apă Oltenia (CAO) anunță utilizatorii că în zilele de marți și miercuri va fi întreruptă furnizarea apei în zona Bariera Vâlcii, pentru lucrări în cadrul proiectului de digitalizare a activității societății.

„În vederea executării unor lucrări de modernizare a rețelei de alimentare cu apă potabilă în cadrul proiectului Digitalizarea activității Companiei de Apă Oltenia SA prin achiziția de echipamente și software specifice”, marți, 05.12.2023 și miercuri, 06.12.2023, în intervalul orar 10.00 – 15.00, se întrerupe alimentarea cu apă în zona Bariera Vâlcii, după cum urmează:

  • Marți: perimetrul cuprins între bulevardul Dacia – bulevardul Decebal – strada Gârlești – Centura de Nord cu străzile adiacente – strada Bariera Vâlcii și străzile adiacente – bulevardul Dacia;
  • Miercuri: cartierul Scriitorilor, cartierul Șimnicul de Jos, strada Bariera Vâlcii între intersecția cu strada Mălinului și Centura de Nord, Aleile I – IV Șimnic, strada Coacăzului, Cimitirul de Nordinformează Compania de Apă Oltenia.

„Atenționăm utilizatorii de apă potabilă din zonele menționate că, din cauza manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calității apei potabile din punct de vedere al turbidității. La apariția acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei. Compania de Apă Oltenia S.A., prin Laboratoarele de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcțiune a sistemului de distribuție. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumim pentru înțelegere“, se mai arată în comunicatul CAO. 

sursa-EuroOlteniaInfo.ro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*