Și-a schimbat sigla în semn de renunțare la echidistanță în războiul din Ucraina

O decizie surprinzătoare a luat în aceste zile conducerea postului Antena 3: în semn de solidaritate cu Ucraina, țară care a fost invadată de armata Federației Ruse, sigla Antenei 3 a fost colorată în culorile galben-albastru, cele care sînt pe drapelul Ucrainei! O acțiune ruptă din arsenalul #Rezist.

Unii ar fi tentați să aplaude această inițiativă, considerînd-o una umanitară. Oare, așa să fie?

Antena 3 este un post de știri din România, țară care, la fel ca toate statele din NATO, nu are o legătură directă cu acest război dintre Ucraina și Rusia. Ca post important de știri, Antena 3 are datoria să informeze corect telespectatorii, prezentînd cît mai obiectiv informațiile din teren, mai ales că postul are o echipă de corespondenți speciali în Ucraina, ceea ce este o reală performanță jurnalistică!

Or, colorînd în mod ridicol sigla postului, conducerea televiziunii n-a realizat că își face un imens deserviciu, subliniind în acest fel renunțarea la echidistanță în favoarea unei solidarități care, în această situație, înseamnă nici mai mult, nici mai puțin, decît acceptarea statutului de propagandist al uneia dintre părți, în speță Ucraina.

Sigur, întreaga planetă este solidară cu victimele războiului, adică este alături de ucraineni, dar nu toată lumea este propagandistă a armatei Ucrainei. Este chiar riscant să accepți un astfel de statut, căci pot exista și abuzuri ale armatei ucrainene, cum s-a întîmplat deja, în care prizonierii ruși au fost tratați contrar prevederilor Convenției de la Geneva din 12 august 1949 privitoare la tratamentul prizonierilor de război! Ce face atunci propagandistul? Ignoră legislația internațională și aplaudă abuzurile referitoare la prizonieri?

Iată două articole din această Convenție internațională, obligatorie și pentru Ucraina, chiar dacă este țara atacată de Rusia:

Sigur, pentru mulți indivizi, invocarea acestor articole de lege înseamnă că ești de partea rușilor, ceea ce este o imensă prostie, căci respectarea acestor prevederi din Convenția de la Geneva face diferența dintre omenie și barbarie! Cînd îi acuzi, pe bună dreptate, pe ruși de acțiune criminală în Ucraina, nu ai voie să devii și tu criminal cu prizonierii, căci te transformi imediat în aceia pe care-i acuzi!

Or, am văzut chiar la Antena 3 imagini cu interogatoriile luate prizonierilor ruși, în care aceștia erau obligați să spună nu numai batalioanele sau plutoanele din care făceau parte, că și să transmită mesaje către mamele lor! Sînt încălcări ale Convenției de la Geneva, care ar fi trebuit să fie condamnate, atrăgîndu-se atenția că acest tip de comportament cu prizonierii seamănă, mai degrabă, cu tratamentul aplicat de teroriști față de persoanele răpite, care sînt obligate să-și condamne țara și guvernele și să adreseze mesaje către familii, transformîndu-i pe prizonieri în obiectul „curiozității publice”, lucru condamnat de Convenție! Un cinism care nu face nimănui cinste.

Sigur că nu sîntem de partea rușilor, nici n-am avea cum să fim, căci, dacă ar fi să ne declarăm de partea cuiva, ne-am declara de partea păcii, nu a unuia sau altuia dintre beligeranți. Pacea, însă, n-a fost invocată la timp în acest conflict, ci abia acum, cînd tunurile trag, iar rachetele zboară dintr-o parte în alta, rușii și ucrainenii găsind de cuviință în plin război să stea la masa negocierilor de pace, ceea ce n-au fost în stare să facă înainte de 24 februarie.

Însă, a ne schimba și noi sigla ziarului, în semn de solidaritate cu Ucraina, n-ar însemna nici pe departe că ne respectăm statutul de jurnaliști, căci ar implica să renunțăm la echidistanță într-o chestiune care ține de informarea corectă a cititorilor noștri. Dacă am avea de mîine această siglă:

în locul celei binecunoscute:

nu ne-ar aduce nimic drept folos, ci, din contră, ne-ar umple de ridicol. Ar însemna, așa cum am mai spus, să nu mai fim jurnaliști și să devenim propagandiști de genul lui Radu Tudor, a cărui soție, Irina Zidaru, lucrează în MAE încă de pe vremea cînd ministerul era condus de Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO. Și n-am prea vrea.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*