
Tribunalul Dolj a decis luni: „Admite în principiu cererea de revizuire formulată de revizuentul Mititelu Adrian Marin privind sentinţa penală nr. 82/13.02.2019 a Tribunalului Dolj, definitivă prin Decizia penală nr. 1364/05.11.2020 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. 5997/63/2016” și „dispune suspendarea executării sentinţei penale nr. 82/13.02.2019 a Tribunalului Dolj , definitivă prin Decizia penală nr. 1364/05.11.2020 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. 5997/63/2016”:
În acest fel se îndreaptă gafa incredibilă de la sfîrșitul săptămînii trecute a Curții de Apel Craiova, cînd, deși s-a admis în principiu cererea de revizuire, instanța a deicis judecarea în aceeași zi a fondului contestației în anulare, astfel încît să justifice faptul că nu a dispus și suspendarea executării pedepsei, chestiune obligatorie în astfel de speță, căci, odată cu admiterea în principiu a revizuirii, dispare și baza legală a încarcerării în penitenciar!
Este, totuși, surprinzător faptul că această sentință a Tribunalului Dolj este definitivă doar în ceea ce privește admiterea în principiu, dar are termen de contestație 48 de ore în privința suspendării executării pedepsei! Și, ca dovadă, iată cum arată sentința dată tot ieri de Curtea de Apel Craiova într-un alt dosar cu aceeași speță (respectarea Deciziei CCR nr. 358/2022), unde sentința a rămas definitivă și în privința suspendării pedepsei:
Noi am fost în sala de judecată și am remarcat un lucru cel puțin îngrijorător: procurorul de ședință din partea DNA Craiova a citit minute în șir, cuvînt cu cuvînt, Circulara trimisă acum cîteva zile de Procurorul general al României, Gabriela Scutea, tuturor procurorilor din subordine, în care le recomanda direcțiile de aplicare unitară a deciziilor CCR 297/2018 și 358/2022 privind prescripția!
Așa cum a remarcat și celebrul avocat Adrian Toni Neacșu, fost membru CSM, care l-a reprezentat pe Adrian Mititelu, practic, procurorul DNA de ședință a susținut nerespectarea Deciziilor CCR, urmînd indicațiile procurorului general Gabriela Scutea!
Pe „COTIDIANUL TV” puteți urmări integral interviul pe care ni l-a acordat în exclusivitate avocatul ADRIAN TONI NEACȘU, în care vorbește pe larg despre consecințele Deciziei CCR nr. 358/2022 privind prescripția.
Fii primul care comentează